Cartea lui Hiram de Christopher Knight
Introducere
Sunt 13 ani de când ne-am unit forţele pentru a cerceta originile şi înţelesul ciudatelor ritualuri folosite de francmasoni. În primii cinci ani nu intenţionam să împărtăşim descoperirile noastre nimănui - dinăuntrul sau din afara francmasoneriei. Dar deoarece ceea ce am descoperit părea să fie foarte important, ne-am hotărât să scriem o carte despre călătoria noastră de descoperiri şi, spre surprinderea noastră, Secretul lui Hiram a devenit imediat un bestseller care a fost tradus în peste 30 de limbi.
Ritualurile francmasoneriei alcătuiesc cea mai veche tradiţie orală a lumii occidentale. Dar cercetarea noastră nu s-a încheiat nici pe departe prin publicarea primei noastre cărţi şi am continuat să scriem încă două cărţi care ne-au condus înapoi prin istorie până la cultura bazată pe astronomie a Marii Britanii preistorice. Am aflat că ritualurile francmasonice formau o cărare aproape uitată prin trecut, unind oamenii cu evenimente care se presupuneau a nu avea nicio legătură între ele. Multe dintre descoperirile noastre au contrazis idei vechi şi „consacrate”, dar ne-am bucurat de sprijinul multor oameni de ştiinţă în diferitele aspecte ale muncii noastre.
Am fost norocoşi să primim un mare ajutor de-a lungul anilor şi astfel, cercetarea noastră a făcut progrese uimitoare. Totuşi, există două arii unde am întâmpinat o opoziţie neaşteptată. Prima vine din partea Bisericii Romano-Catolice. Cea de-a doua este legată de încercările noastre de a demara cercetarea arheologică a unei clădiri medievale din Scoţia, care devenise de un timp centrul cercetărilor noastre.
Am devenit conştienţi de ostilitatea manifestată de Biserica Catolică încă dintr-o fază iniţială. Imediat după ce Secretul lui Hiram (în original The Hiram Key, n.ed.rom.) a ajuns în magazine, a apărut un mic articol în publicaţia „Catholic Herald”, care era atât echilibrat, cât şi lipsit de prejudecăţi. Iniţial, am fost impresionaţi de abilitatea gazetei de a fi obiectivă cu o carte care încerca o abordare nouă în interpretarea istoriei lui Iisus Christos. Dar în următoarea ediţie a apărut o nouă recenzie care cuprindea două pagini doar cu fotografii copiate din cartea noastră şi un titlu stindard proclamând „Aventura lui Chris şi Bob Bogus”. De această dată, articolul era departe de a fi nepărtinitor, ci dimpotrivă, plin de venin faţă de cartea noastră, faţă de noi ca indivizi şi faţă de oricine era un francmason „beat”. Scopul nu era să dezbată sau cel puţin să menţioneze descoperirile noastre, ci să ne ridiculizeze atât pe noi, cât şi părerile noastre, de la început până la sfârşit.
Următoarea noastră carte a avut parte de acelaşi tratament pe o întindere de două pagini pline de agresivitate, care evita orice comentariu pe marginea problemelor importante pe care le ridicasem. Din nou era clar că criticul citise cartea cu foarte puţină atenţie, deoarece puţinele referiri făcute la părţi nesemnificative ale conţinutului erau total greşite.
Când cea de-a treia carte a noastră a apărut, aşteptam cu interes să citim următorul atac din partea acestei reviste.
Nu am fost dezamăgiţi. Producătorii reuşitei Catholic Herald au publicat o recenzie substanţială a Aparatului lui Uriel (în original Uriel’s Machine, n.ed.rom.), cu un subtitlu îngroşat: „Arheologia fictivă”. Acest articol le spunea cititorilor că lucrarea noastră este un complet nonsens, fără a menţiona dovezile noastre sau măcar a încerca să dezmintă vreo dovadă.
Ni se pare ciudat că o publicaţie romano-catolică a ales să facă recenzii extinse la trei cărţi succesive doar pentru a le eticheta ca fiind pură ficţiune. De bună seamă, dacă o carte nu este bună de nimic o ignori mai degrabă, decât să pierzi timpul spunându-le cititorilor cât de îngrozitoare este.
Aparatul lui Uriel a primit critici favorabile din partea multor ziare, dar apoi a apărut un ziar care era la fel de agresiv şi de lipsit de ingeniozitate ca şi Catholic Herald. La puţin timp după apariţia cărţii, am fost intervievaţi de altcineva care a folosit exact aceeaşi temă pentru un articol dezbătut mai apoi în Daily Telegraph. Poate uimitoarea asemănare era doar întâmplare, dar am aflat mai târziu că Damian Thompson, corespondentul religios, nu era deloc străin ziarului Catholic Herald.
După ce a petrecut primul sfert de oră demonstrându-şi incapacitatea de a folosi un reportofon, Thompson a petrecut restul celor două ore de interviu ţipând în mod repetat: „Dar nu puteţi face ştiinţa în acest mod.” Şi-a recunoscut ignoranţa în astronomie şi matematică, dar faptul că era destul de incapabil să înţeleagă metodologia de calcul pe care o folosisem nu l-a împiedicat să respingă descoperirile noastre ca fiind greşite - doar pentru că aşa spunea el că sunt. Când a apărut articolul său, el n-a făcut nicio referire la esenţa tezei noastre, ci doar a suprapus pretenţiile ciudate din cărţile altor oameni cu referire la noi, creând astfel falsa impresie că noi am spus aceste lucruri sau le susţineam în vreun fel. Stufosul titlu spunea:
Minoicii au construit Stonehenge, Atlantida este situată în Antarctica, Iisus a fost înmormântat în Franţa. Bine aţi venit în cea mai bine vândută lume, cea a arheologiei fictive.
Ciudate pretenţii, într-adevăr; dintre care noi nu am fi acceptat niciuna. Thompson a continuat să încerce să ne discrediteze munca, afirmând că Secretul lui Hiram fusese „desconsiderată de istorici şi critici deopotrivă.” El evidenţia această aşa-numită respingere universală a lucrărilor noastre dinainte citând un titlu dintr-o singură publicaţie. Titlul era „Aventura lui Chris şi Bob Bogus.” Desigur, citatul, cu deja cunoscutul termen „Bogus” (fictiv), venea de la nimeni altul decât The Catholic Herald.
Era posibil să fim pe urma unui lucru atât de important încât unii oameni considerau că trebuia să fim discreditaţi?
În aprilie 1998, Chris ţinea un discurs la un simpozion masonic din Perugia, Italia. Într-o seară, înaintea evenimentului, organizatorul, profesorul Giancarlo Seri, a primit un telefon de la Roma. La celălalt capăt al firului era o figură marcantă a Bisericii Romano-Catolice, care îi cerea să-i spună dacă e adevărat că unul dintre autorii Secretului lui Hiram urma să se adreseze francmasonilor italieni. Profesorul Seri i-a răspuns că aşa era, şi l-a întrebat pe cel care-l sunase dacă el citise cartea şi, dacă da, ce părere avea despre ea. Răspunsul omului Bisericii a fost sincer: „Da, am citit-o. Este o carte excelentă, dar există în ea câteva lucruri ce nu ar trebui spuse.” Nu a spus că era inexactă (nici pe departe fictivă), într-adevăr singura lui obiecţie la adresa lucrării părea să fie că noi spuneam oamenilor lucruri care nu trebuiau spuse.
Noi manifestăm un profund respect pentru Biserica Romano-Catolică, dar credem, de asemenea, că nimeni nu are dreptul să interzică opiniile şi cercetările altuia despre trecut. În evul mediu, Biserica nu tolera nicio deviere de la povestea sa despre felul în care era lumea, ucidea populaţii întregi dacă le suspecta că nutresc idei diferite de cele predicate de către ea. După Galileo, ea a dus o bătălie pierdută, dar azi acceptă cu greu concepte cum ar fi evoluţia darwiniană.
Aşadar, ce anume din umilele noastre cercetări în originile ritualului masonic putea să fi atins o coardă atât de delicată? Ne-am decis să aflăm şi această carte descrie eforturile noastre.
Cel de-al doilea lucru cu care a trebuit să ne confruntăm a fost opoziţia faţă de o cercetare arheologică corectă a Capelei Rosslyn din sec. XV, care se găseşte pe Dealurile Lothian, puţin la sud de Edinburgh. În Secretul lui Hiram, căutarea noastră se încheia la această clădire medievală din Scoţia care consideram noi că putea conţine documente îngropate iniţial sub Templul din Ierusalim pe vremea când erau scrise primele evanghelii din Noul Testament. Am formulat argumentul că Capela Rosslyn, cum este ea numită astăzi, este depozitara celor mai importante Manuscrise de la Marea Moartă, care e posibil să conţină referiri directe la un individ mesianic care este acum amintit sub denumirea sa grecească „Iisus Christos”.
Ne dăm seama că aceasta este, la prima vedere, o pretenţie destul de ciudată, dar ea este foarte bine argumentată de dovezi. Punctele-cheie sunt:
- Manuscrisul de cupru găsit printre Manuscrisele de la Marea Moartă, la Qumran, enumeră manuscrisele şi comorile templului care au fost îngropate sub Templul din Ierusalim în sau chiar înainte de anul 68 d.c.
- Este cunoscut faptul că cei nouă cruciaţi, fondatori ai Ordinului Cavalerilor Templieri au excavat încontinuu sub ruinele acelui templu între 1118 şi 1128 d.c.
- O expediţie din sec. XIX a armatei britanice care a excavat sub templu nu a găsit altceva decât lucrările Cavalerilor Templieri şi nişte artefacte lăsate de ei.
- Vechi credinţe ale francmasoneriei afirmă că aceşti cavaleri au găsit documente sub ruinele Templului din Ierusalim şi le-au adus cu ei pe proprietăţile St Clair din Kilwinning, Scoţia, în 1140 d.c.
- Rosslyn a fost construit de un membru al familiei St Clair între 1441 şi 1490 d.c.
- Aceeaşi familie a dat mai târziu cei mai importanţi francmasoni din lume, ca urmaşi ai Marelui Maestru Mason.
- Schiţa Capelei Rosslyn este o copie foarte bună a Templului lui Irod din Ierusalim.
- Dr. Jack Miller, geolog de la Universitatea Cambridge, a confirmat că Rosslyn este construită din exact aceeaşi piatră ca şi Templul din Ierusalim.
- Peretele vestic al „capelei” este mai degrabă o copie a peretelui vestic al Templului din Ierusalim decât o încercare abandonată de a construi o mare biserică (deci a fost construit intenţionat să arate ca o ruină).
- Reverendul James Charlesworth, profesor al Universităţii Princeton, expert în Manuscrisele de la Marea Moartă şi profesor de arheologie în Ierusalim a subliniat ulterior că peretele vestic afişează trăsături deliberate de proiectare, pentru a-l face să arate ca arhitectura Templului din Ierusalim.
- Alţi experţi, cum ar fi savantul profesor Philip Davies, au demonstrat că clădirea nu este în mod clar creştină şi că cele mai multe din sutele de figuri încrustate înăuntru ţin în mână ori cărţi, ori manuscrise.
- Unica inscripţie originală din întreaga clădire este un singur pasaj din Cartea lui Ezdra, care se referă la reconstrucţia Templului din Ierusalim de către Zerubbabel (cunoscut şi ca Zorobabel - n.ed.rom.).
- Construcţia fundaţiei pare a fi durat patru ani şi este, de asemenea, cunoscut faptul că zidarul ţinea patru cufere mari cu documente în apropierea castelului. Aceste documente erau mai importante pentru el decât femeile din familia sa, deoarece atunci când a izbucnit un incendiu, el a insistat ca aceste cufere să fie salvate înaintea femeilor din familia sa.
- O sculptură de pe peretele sudic dovedeşte legătura cu francmasoneria. Aşezarea pilonilor înăuntru corespunde ritualurilor francmasoneriei şi este asociată cu ritualul care afirmă că aceasta este „cheia pentru aflarea lucrului preţios”.
Când Secretul lui Hiram a fost publicată, unul dintre administratorii Capelei Rosslyn a afirmat public că ei ar face o săpătură arheologică a locului dacă o echipă de savanţi de primă clasă, inclusiv academicieni scoţieni iluştri, ar fi formată. După ce l-am adus pe profesorul Charlesworth la Rosslyn, el a făcut exact acest lucru şi a înaintat un plan detaliat pentru cercetarea sitului la începutul lui 1999. Din câte ştim, niciun răspuns nu a fost primit până în prezent.
Am ajuns la concluzia că o investigaţie arheologică a Capelei Rosslyn nu se va produce în viitorul apropiat, aşadar nu vom fi în măsură să recuperăm documentele ascunse şi învăţăturile secrete pe care credem noi că le conţine. Provocarea pe care o înfruntăm este să rezolvăm această problemă.
Punctul nostru de pornire este cantitatea mare de vechi ritualuri masonice care ne-au fost relatate de-a lungul anilor de susţinători ai francmasonilor. Ne-am asumat astfel imensa sarcină de a sorta şi organiza atât material masonic timpuriu cât puteam, şi apoi Robert a continuat să creeze un site web important pentru a facilita vizionarea acestui material într-o ordine diferită. Site-ul web s-a dovedit a fi o unealtă nepreţuită pentru a investiga complexele, întortocheatele şi mai ales îndepărtatele mituri ale francmasoneriei.
O dată ce toate aceste vechi ritualuri francmasonice au fost adunate într-o formă, acolo unde au putut fi scanate şi cercetate uşor, povestea subliniată ieşea cu o nouă claritate. O ciudată povestire istorică a fost înregistrată într-un mod întâmplător printre multele grade masonice, deseori într-o considerabilă repetiţie. Conţinutul istoric a ajutat ca materialul să fie asemănător unui testament din Biblie, cu multe lucruri ce oglindesc cele două testamente existente, dar care conţine, de asemenea, informaţie adiţională înregistrată doar în alte documente evreieşti contemporane, cum ar fi lucrările istoricului evreu din secolul I, Josephus. Dar a mai apărut o a treia parte de informaţii care nu apare altundeva deloc. Aşadar, aceasta trebuie să fie ori simplă invenţie, ori nişte cunoştinţe ce pot face lumină atât pentru Vechiul, cât şi pentru Noul Testament. Ne-am convins că este cea de-a doua dintre aceste două opţiuni.
Pe măsură ce începeam să planificăm Cartea lui Hiram ne-am decis să restructurăm acest material într-un document pe care noi l-am numit Testamentul Masonic. Acesta alcătuieşte partea a doua a acestei cărţi şi este format din pasaje din ritualul francmasonic, aşezate în ordine cronologică. Cuvintele originale ale ritualului sunt folosite pe cât posibil cu doar un cuvânt de legătură adăugat, pentru a permite poveştii subliniate să fie revelată. Noi îl vedem ca pe ceva înrudit cu o carte dispărută din Biblie.
Am folosit Testamentul Masonic ca document-sursă pentru partea întâi a acestei cărţi şi l-am citat la subsol cu abrevierea MT, urmată de capitolul şi versetul implicat, (ex. MT 16:38 înseamnă Capitolul 16 Versetul 38).
Cititorii pot verifica valabilitatea Testamentului Masonic căutând cuvintele respective ale fiecărui paragraf la un site web accesibil publicului, pe care Robert l-a creat la Universitatea din Bradford. Acesta poate fi găsit la http://www.bradford.ac.uk/webofhiram.
Această resursă academică pe care noi am numit-o The Web of Hiram (Pagina web despre Hiram) a fost preluată pentru a fi administrată de către Universitatea din Bradford.
Site-ul web ne oferă dovada pentru cererile noastre şi pentru prima dată permite oricărui cititor cu acces la internet să vadă detaliul din spatele poveştii pe care o spunem noi. Acum că cititorii ne pot judeca pretenţiile ei înşişi, nu mai este nevoie să ne bazăm pe părerile celei de-a treia părţi.
Descoperirile noastre la zi ne-au făcut să credem că există o revelare a ştiinţei antice în inima ritualurilor aproape pierdute de francmasonerie. În această ultimă etapă a căutărilor noastre ne-am decis să găsim această ştiinţă pierdută care pare să îngrijoreze Biserica Romano-Catolică atât de mult.
