Misterul de la hotel Crown de Agatha Christie
Nu cred că v-am povestit vreodată, dragii mei, ţie, Raymond, şi ţie, Joan, despre micul incident curios care s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă. Nu vreau să par vanitoasă în nici un fel – sigur că ştiu că nu sunt deloc deşteaptă în comparaţie cu voi tinerii. Raymond scrie cărţile acelea foarte moderne despre bărbaţi şi femei cam neplăcute şi Joan pictează tablouri cât se poate de remarcabile cu oameni pătraţi, având curioase umflături pe ei; foarte inteligent din partea ta, dragă, dar aşa cum spune Raymond întotdeauna (atât de drăguţ, pentru că el este cel mai drăguţ dintre nepoţi) sunt o victoriană fără şanse de izbăvire. Îi admir pe Alma-Tadema1 şi pe Frederic Leighton2 şi cred că vouă vi se par şi ei vieux jeu fără şanse de izbăvireia să văd, ce vroiam să zic? O, da, că nu vreau să par vanitoasă, dar nu pot să mă reţin să nu fiu puţintel încântată de mine însămi – măcar în sensul obişnuit al bunului simţ – când cred că am rezolvat într-adevăr o problemă care a încuiat minţi mult mai isteţe decât a mea. Deşi, ar fi trebuit să consider întreaga afacere ca evidentă de la bun început.
Ei bine, am să vă spun o istorioară a mea şi, dacă credeţi că sunt înclinată să fiu prea înfumurată, trebuie să ţineţi minte că cel puţin am ajutat o fiinţă care era la mare ananghie.
Prima dată am aflat de această afacere într-o seară pe la ora nouă, când Gwen (vă amintiţi de Gwen, mica mea servitoare cu părul roşu?), ei bine, când Gwen a intrat şi mi-a spus că domnul Petherick, împreună cu un alt bărbat, veniseră în vizită la mine. Gwen îi condusese imediat în salon. Eu stăteam în sufragerie pentru că, la începutul primăverii, mi se pare o risipă să faci două focuri.
I-am spus fetei să aducă coniacul şi nişte pahare şi în am grăbit spre salon. Nu ştiu dacă vă amintiţi de domnul Petherick? A murit acum doi ani, dar ne-a fost prieten timp de mulţi ani şi s-a ocupat de toate treburile mele juridice. Un avocat foarte dibaci şi într-adevăr inteligent. Fiul său se ocupă de treburile mele acum – un bărbat foarte drăguţ şi foarte modern – dar nu ştiu de ce, nu mai simt aceeaşi încredere pe care o aveam în domnul Petherick.
I-am explicat domnului Petherick despre economia de foc în camere şi mi-a spus imediat că el şi prietenul său vor veni în sufragerie, moment în care mi l-a prezentat pe domnul Rhodes. Era un om încă tânăr, puţin trecut de patruzeci de ani şi mi-am dat seama pe dată că ceva nu era în regulă. Purtarea sa era nefirească. Ai fi zis că este un necioplit dacă nu înţelegeai că bietul om se afla într-o stare mare de tensiune.
Când ne-am aşezat în sufragerie şi Gwen a adus coniacul, domnul Petherick mi-a împărtăşit motivul vizitei sale.
— Miss Marple, a început el, să-mi fie scuzată îndrăzneala pe care mi-am permis-o în calitate de vechi prieten. Dar am venit aici pentru o consultaţie.
N-am înţeles nimic ce vroia să zică şi el a continuat:
— În cazul unei boli sunt preferate două păreri – cea a unui specialist şi cea a doctorului familiei. La modă e să consideri prima mai valoroasă, dar eu nu prea sunt cu totul de acord. Specialistul are experienţă numai în propriul sau domeniu, medicul familiei deţine, poate, mai puţine cunoştinţe, dar dispune de o mai mare experienţă.
Ştiam ce vrea să zică, pentru că o nepoată mai mică de-a mea se grăbise, nu cu mult timp în urmă, să-şi ducă copilul la un foarte renumit dermatolog, fără să-şi consulte propriul ei doctor, pe care îl considera un bătrân ramolit şi specialistul îi prescrisese un tratament foarte costisitor, ca mai târziu să descopere că era o formă cu totul neobişnuită de pojar de care suferea copilul.
Amintesc asta, deşi am oroare de digresiuni, numai ca să vă arăt că eram de acord cu punctul de vedere al domnului Petherick, dar încă nu aveam nici o idee la ce se referea.
— Dacă domnul Rhodes e bolnav… Am zis eu şi m-am oprit, pentru că bietul om a izbucnit în râs, zicând:
— Cred că am să mor frângându-mi gâtul peste câteva luni.
Şi-atunci totul a devenit clar. Fusese comisă o crimă recent la Barnchester, un oraş situat la douăzeci de mile depărtare. Mă tem că nu i-am acordat multă atenţie atunci, pentru că eram foarte preocupaţi în sat în legătură cu sora noastră de district şi cu nişte evenimente externe ca un cutremur în India, aşa că o crimă la Barnchester, deşi, desigur, mult mai importantă cedase locul micilor noastre probleme de la ţară. Mă tem că aşa se întâmplă în sate. Totuşi, îmi aminteam să fi citit despre o femeie înjunghiată într-un hotel, dar nu-i reţinusem numele. Acum se părea că femeia fusese soţia domnului Rhodes – şi ca şi cum nu era suficient de rău pentru el, se mai şi bănuia c-ar fi ucis-o el însuşi.
Domnul Petherick mi-a explicat toate astea foarte clar spunând că, deşi juraţii dăduseră un verdict de crimă comisă de o persoană sau persoane necunoscute, domnul Rhodes avea motive să creadă că va fi, probabil, arestat într-o zi, două, fapt pentru care se dusese la domnul Petherick şi-şi încredinţase soarta în mâinile lui. Domnul Petherick continuă, povestindu-mi că în după – amiaza aceea îl consultaseră pe Malcolm Olde şi că, în eventualitatea ajungerii în faţa tribunalului, acesta se oferise să-l apere pe domnul Rhodes.
Malcorn Olde era un om tânăr, foarte modern în metodele sale şi care le indicase o animită cale de apărare. Dar, domnul Petherick mărturisi că nu era în întregime satisfăcut de aceasta.
— Vedeţi, doamnă dragă, este marcată de ceea ce eu numesc punctul de vedere al specialistului. Daţi-i lui Malcolm Olde un caz şi el are o singură părere, cea mai la îndemână metodă de apărare. Dar şi cea mai bună cale de apărare poate ignora complet, după părerea mea, lucrul esenţial. Ea nu ţine seama de ceea ce s-a întâmplat de fapt.
Apoi, a continuat spunând nişte lucruri drăguţe şi flatante despre spiritul meu de observaţie, judecată şi cunoaşterea de către mine a naturii umane şi mi-a cerut permisiunea să povestească întâmplarea în speranţa că ag putea sugera vreo soluţie, Mi-am putut da seama că domnul Rhodes era cât se poate de sceptic în privinţa capacităţii mele de a fi de vreun folos şi se plictisea că-l adusese aici. Dar domnul Petherick nu-i acordă nici o atenţie şi începu relatarea faptelor petrecute în noaptea de 8 martie.
Domnul şi doamna Rhodes stăteau la hotelul „Crown” din Barnchester. Doamna Rhodes, care (aşa am înţeles din exprimarea grijulie a domnului Petherick) avea o uşoară înclinaţie spre ipohondrie, se dusese la culcare imediat după cină. Ea şi soţul ocupau două camere alăturate unite printr-o uşă. Domnul Rhodes, care scrie o carte despre epoca preistorică, s-a aşezat la lucru în camera alăturată. La ora unsprezece şi-a strâns lucrurile şi s-a pregătit să se ducă la culcare. Înainte de asta, a aruncat o privire în camera soţiei să vadă dacă ea nu vroia ceva. A descoperit lumina electrică aprinsă şi soţia zăcând în pat înjunghiată în inimă. Murise de cel puţin o oră, poate de mai mult timp. S-au făcut următoarele observaţii: exista încă o uşă care ducea din camera doamnei Rhodes pe coridor; această uşă era închisă şi cu lanţul tras pe dinăuntru; singura fereastră din cameră era şi ea închisă şi blocată. Potrivit domnului Rhodes, nimeni nu a trecut prin camera prin care stătea, cu excepţia cameristei care adusese sticle cu apă fierbinte. Arma găsită era un pumnal gen stilet, care se aflase pe masa de toaletă a doamnei Rhodes. Ea avea obiceiul s-o folosească ca un coup -papier. Nu s-au găsit amprente pe el.
Situaţia s-a învârtit în jurul faptului că nimeni în afara domnului Rhodes şi a cameristei nu intrase în camera victimei.
Am întrebat cum era camerista.
— Aceasta a fost şi prima noastră pistă de cercetare, zise domnul Petherick. Mary Hill era o femeie din partea locului. Era cameristă la „Crown” de zece ani. Nu părea să aibă absolut nici un motiv pentru care să fi comis un atac brusc asupra unei cliente. În orice caz, este deosebit de proastă, aproape idioată. Invariabil a spus acelaşi lucru. I-a adus doamnei Rhodes sticla cu apă fierbinte şi aceasta era pe punctul de a adormi. Sincer să fiu, nu pot să cred şi sunt sigur că nici un jurat nu va crede că ea a comis crima.
Domnul Petherick a mai menţionat câteva amănunte suplimentare. În capul scării din hotelul „Crown” există un hol în miniatură unde oamenii stau câteodată şi-şi servesc cafeaua. De aici un coridor merge la dreapta şi ultima uşă e cea de la camera ocupată de domnul Rhodes. Apoi coridorul o ia brusc la dreapta din nou şi prima uşă de după colţ e cea de la camera doamnei Rhodes. În felul acesta, ambele uşi au putut fi văzute de martori. Prima uşă, cea de la camera domnului Rhodes, pe care am s-o numesc A a fost văzută de patru persoane – doi negustori şi un cuplu mai în vârstă care stătea la cafea. Potrivit acestora, nimeni nu a intrat sau a ieşit pe uşa A, cu excepţia domnului Rhodes şi a cameristei. În ceea ce priveşte cealaltă uşă de pe coridorul B, acolo lucra un electrician care jură că nimeni nu a intrat sau nu a ieşit pe uşa B, cu excepţia cameristei.
Era desigur un caz foarte curios şi interesant. În aparenţă, părea că domnul Rhodes trebuie să-şi fi omorât soţia. Dar mi-am dat seama că domnul Petherick era foarte convins de nevinovăţia clientului său şi el era un avocat foarte perspicace.
