Mostenirea de Agatha Christie
Domnul Petherick tuşi dându-şi mai multă importanţă ca de obicei.
— Mă tem că mica mea problemă vi se va părea tuturor cam blândă, spuse el în chip de scuză, după senzaţionalele povestiri pe care le-am auzit. Nu-i nici o vărsare de sânge, dar mi se pare o afacere interesantă, destul de ingenioasă şi, din fericire, ştiu răspunsul corect la ea.
— Nu e vorba de ceva grozav de juridic, nu-i aşa? întrebă Joyce Lempriere. Vreau să zic treburi legate de legi şi scandaluri de genul Barnaby împotriva lui Skinner din anul 1881.
Domnul Petherick se lumină plin de admiraţie, uitându-se la ea pe deasupra ochelarilor.
— Nu, nu, dragă domnişoară. Nu trebuie să te temi de aşa o subtilitate. Povestea pe care am de gând s-o relatez este cât se poate de simplă şi directă şi poate fi urmărită de orice om care n-a făcut studii de drept.
— Fără echivocuri juridice, da? spuse Miss Marple, ameninţându-l cu o andrea.
— Fără, n-aveţi grijă, o asigură domnul Petherick.
— Bine, nu sunt chiar aşa de sigură, dar hai să ascultăm povestea.
— E în legătură cu un fost client de-al meu. Am să-i spun Clode – Simon Clode. Era un om extrem de bogat şi locuia într-o casă mare nu foarte departe de aici. Avusese un fiu, ucis în război şi de la acest băiat îi rămăsese un singur copil, o fetiţă. Mama ei murise la naştere şi, după moartea tatălui, venise să locuiască cu bunicul său care, pe dată, s-a ataşat extrem de mult de ea. Micuţa Chris putea face orice vroia din bunicul ei. Niciodată nu mi-a fost dat să văd un om atât de complet vrăjit de un copil şi nu pot să vă descriu durerea şi disperarea când, la vârsta de 11 ani, fetiţa a făcut pneumonie şi a murit.
Bietul Simon Clode era de neconsolat. Un frate îi murise recent în circumstanţe tragice şi atunci Simon Clode le oferise, cu generozitate, o casă copiilor fratelui său – două fete, Grace şi Mary şi un băiat, George. Dar, deşi era bun şi generos cu nepotul şi nepoatele sale, bătrânul nu le-a arătat niciodată aceeaşi dragoste şi ataşament ca micuţei sale nepoţele. Pentru George Clode s-a găsit o slujbă la o bancă din apropiere şi Grace s-a căsătorit cu un tânăr cercetător chimist inteligent, numit Philip Garrod. Mary, care era o fată liniştită, reţinută, rămase acasă şi avea grijă de unchiul ei. Cred că-l îndrăgea în felul ei calm, neostentativ. Şi după toate aparenţele, lucrurile mergeau foarte bine. Trebuie să vă spun că, după moartea micuţei Christobel, Simon Clode a venit la mine cu instrucţiuni să redactez un nou testament. Prin acest document, averea sa, care era uriaşă, urma să fie împărţită egal între nepoţi, câte o treime fiecăruia.
Timpul trecea. Întâlnindu-l, din întâmplare, într-o zi, pe George Clode l-am întrebat ce face unchiul său, pe care nu-l mai văzusem de câtva timp. Spre surpriza mea, George se întunecă la faţă: "Aş vrea să-l treziţi la realitate pe unchiul Simon", spuse el necăjit. Faţa sa cinstită, dar nu prea inteligentă, arăta speriată şi îngrijorată: "Acest spirit al afacerilor merge din ce în ce mai rău". "Ce spirit al afacerilor?" am întrebat eu foarte surprins.
Atunci George mi-a povestit totul. Cum domnul Clode începuse treptat să se intereseze de subiect şi cum, când era în formă maximă, se întâmplase să întâlnească un medium american, o anume doamnă Eurydice Spragg. Această femeie, pe care George nu ezită s-o caracterizeze ca pe o escroacă din toate punctele de vedere, câştigase o influenţă imensă asupra lui Simon Clode. Ea era practic pretutindeni în casă, ţinea multe şedinţe în care spiritul lui Christobel apărea bunicului său iubitor.
Recunosc că nu sunt dintre aceea care ridiculizează sau dispreţuiesc spiritismul. După cum v-am spus, cred în dovezi. Şi cred că, atunci când avem o minte imparţială în care dovada este în favoarea spiritismului, rămân multe lucruri care nu pot fi puse pe seama fraudei sau trecute cu vederea. Aşadar, cred şi nu prea. Există anumite dovezi pe care nu poţi să-ţi permiţi a le dezaproba.
Pe de altă parte, spiritismul duce foarte uşor la fraudă şi impostură şi, din ceea ce tânărul George Clode mi-a vorbit despre această doamnă, Eurydice Spragg, m-am convins tot mai mult că Simon Clode se afla pe mâini rele şi că doamna Spragg era probabil o impostoare de cea mai proastă speţă. Bătrânul, aşa abil cum era el în afaceri, putea uşor fi influenţat când venea vorba despre dragostea pentru nepoata sa moartă.
Întorcând lucrurile pe toate faţetele, mă simţeam tot mai neliniştit. Îmi erau dragi tinerii din familia Clode, Mary şi George, şi mi-am dat seama că această doamnă Spragg, cu influenţa sa asupra unchiului lor, le-ar putea cauza necazuri în viitor.
Cu prima ocazie, m-am folosit de un pretext pentru a-i face o vizită lui Simon Clode. Am găsit-o pe doamna Spragg instalată ca un musafir căruia i se aduceau toate onorurile şi era privit cu prietenie. De îndată ce-am văzut-o, am fost cuprins de cele mai rele presimţiri. Era o femeie înaltă, de vârstă mijlocie, îmbrăcată ţipător. La tot pasul trântea expresii despre "dragii noştri care au trecut în nefiinţă " şi alte lucruri de genul acesta.
Şi soţul ei stătea în casă, pe nume Absalom Spragg, un bărbat înalt şi slăbănog, cu o expresie melancolică şi ochi extrem de şireţi. De-ndată ce am putut rămâne singur cu Simon Clode, i-am vorbit, tacticos, despre acest subiect. El se manifestă plin de entuziasm. Eurydice Spragg era minunată! Îi fusese trimisă direct, în urma unei rugăciuni! Nu-i păsa deloc de bani, pentru ea era suficientă bucuria de a ajuta o inimă îndurerată. Avea chiar un sentiment matern pentru micuţa Chris. Începuse s-o considere aproape ca pe o fiica. Apoi continuă să-mi de-a amănunte: cum auzise vocea lui Chris, cât de bine şi fericită se simţea cu tatăl şi mama ei. Îmi mai vorbi despre alte sentimente exprimate de copil, care, comparându-le cu amintirile mele despre micuţa Christobel, îmi păreau cât se poate de nepotrivite. Ea sublinia faptul că "tata şi mama o iubesc pe draga doamnă Spragg".
— Dar, sigur, izbucni el, Petherick tu eşti un zeflemist.
— Nu, nu sunt zeflemist. Departe de mine aşa ceva. Unii dintre cei care au scris pe această temă sunt oameni ale căror dovezi le-aş accepta fără să ezit şi aş acorda, oricărui medium recomandat de către ei, respect şi credit. Îmi închipui că această doamnă Spragg prezintă multe garanţii.
Simon era extaziat după doamna Spragg. Îi fusese trimisă de bunul Dumnezeu. Dăduse peste ea pe plaja unde petrecuse două luni vara. O întâlnire întâmplătoare cu un rezultat atât de minunat!
Am plecat foarte nemulţumit. Mi se împliniseră temerile cele mai rele, dar nu-mi dădeam seama ce puteam face. După ce m-am gândit şi am chibzuit îndelung, i-am scris lui Philip Garrod care, aşa cum v-am spus, se căsătorise cu cea mai mare dintre fetele Clode, Grace. I-am expus cazul, bineînţeles, în termenii cei mai prudenţi cu putinţă. Am subliniat pericolul ca o asemenea femeie să pună stăpânire pe mintea bătrânului. Şi i-am sugerat ca domnul Clode să fie pus în contact, dacă era posibil, cu unele cercuri reputate de spiritism. M-am gândit că aceasta nu va fi o treabă prea dificilă pentru Philip Garrod s-o aranjeze.
Garrod a acţionat cu promptitudine. El şi-a dat seama, spre deosebire de mine, că sănătatea lui Simon Clode se afla într-o stare precară şi, ca om practic, n-avea intenţia să-şi lase soţia, cumnata sau cumnatul să fie spoliaţi de moştenirea care li se cuvenea de drept. Veni în săptămâna următoare, aducând cu el ca musafir pe celebrul profesor Longman. Acesta era un om de ştiinţă de primă clasă a cărui performanţă în spiritism te obliga să-l tratezi cu respect. Era nu numai un savant strălucit, dar şi un om de o deosebită corectitudine şi probitate.
Rezultatul vizitei a fost cât se poate de nefericit. Se pare că Longman spusese foarte puţine lucruri cât timp stătuse acolo. Au fost ţinute două şedinţe, în condiţii pe care nu le cunosc. Cât timp s-a aflat în casă, Longman nu s-a pronunţat, dar, după plecarea sa, i-a trimis o scrisoare lui Philip Garrod. În ea, recunoştea că nu putuse să detecteze vreo înşelătorie la doamna Spragg, dar că, totuşi, după părerea sa personală, fenomenele nu erau reale. Domnul Garrod, mai scria el, putea să arate această scrisoare unchiului său, dacă aprecia potrivit şi mai sugera că el însuşi l-ar putea pune pe domnul Clode în legătură cu un medium de o perfectă integritate.
Philip Garrod îi duse scrisoarea direct unchiului său, dar rezultatul nu a fost cel la care se aşteptase. Bătrânul a făcut un tărăboi grozav. Totul nu era decât o intrigă care s-o discrediteze pe doamna Spragg, o sfântă nedreptăţită şi jignită! Ea îi povestise deja de câtă amară invidie suferea în ţara aceasta. Sublinie că Longman a fost forţat să spună că nu a detectat vreo escrocherie. Eurydice Spragg venise la el în momentul cel mai dificil al vieţii sale, îl ajutase şi-l alinase şi el era pregătit să-i susţină cauza, chiar dacă asta însemna să se certe cu toţi membrii familiei sale. Ea reprezenta mai mult pentru el decât oricine pe lumea asta.
Philip Garrod fu poftit afară din casă, fără prea multă ceremonie, dar, ca urmare a furiei sale, sănătatea lui Clode se înrăutăţi definitiv. O lună întreagă stătuse aproape tot timpul în pat şi se părea că era foarte posibil să rămână invalid, legat de pat până când ceasul morţii l-ar fi eliberat. La două zile după plecarea lui Philip, am fost chemat urgent şi m-am grăbit într-acolo. Clode se afla în pat şi arăta, chiar şi după părerea mea de avocat, într-adevăr foarte rău. Abia putea respira.
