Visul lui Tigruţ
Puiul de tigru cunoaşte foarte multe poveşti despre Lună, dar niciodată nu a văzut-o în realitate.
― Bunico, întreabă el, cum arată Luna de pe cer?
― O, Luna e mare, rotundă, portocalie, seamănă cu un bostan copt.
― Dar cum arată un bostan copt?
― O, un bostan copt e mare, rotund, portocaliu, seamănă cu Luna când e plină.
― Vreau să văd Luna! Arată-mi-o! Te rog!
― Nu pot, puiule. Luna răsare doar după ce toţi picii adorm.
― Atunci arată-mi un bostan copt, scânceşte Tigruţ!
― Mâine, puiule. Acum e târziu. Dormi! Bunica îşi mângâie şi sărută nepotul.
A doua zi dis de dimineaţă Tigruţ îl întâlneşte pe puiul de elefant.
― Lefănţică, întreabă el, ştii cumva cum arată un bostan copt?
― Da. E mare, rotund, portocaliu. Priveşte-l! E unul chiar aici.
Puiul de tigru priveşte nedumerit bostanul.
― Lefănţică, întreabă iarăşi Tigruţ, ai văzut vreodată Luna de pe cer?
― Nu, răspunde Lefănţică. Doar am visat-o. Luna răsare după ce eu adorm. Iar mie îmi place somnul. Cine doarme mult – creşte aşa ca mine. Vezi cât de mare sunt?
― Aha, e de acord Tigruţ. Eşti foarte mare. Vreau să fiu ca tine! Mă duc imediat să dorm!
― Somnoroşilor! Sare de pe o frunză de brusture o broscuţă mică, verde, pântecoasă pe nume Oachiucua. Ce importanţă are de eşti mare, de eşti mic? Iată eu… Nu dorm aproape deloc. În schimb în fiecare noapte stau la sfat cu Crăiasa Lună. Noi, broscuţele de pe lacul de Argint ce se află în Valea cu Roze, noapte de noapte ne adunăm şi îi cântăm Lunii serenade. Uite-aşa:
Apa-i caldă, liniştită,
Noaptea-i luminată!
Sus pe cer printre steluţe,
Lună, eşti frumoasă!
Luna ne aude, ne zâmbeşte, apoi coboară şi se bălăceşte împreună cu noi în apa lacului. Fără de Lună – întunericul e foarte fioros, foarte fioros! În locul vostru măcar odată-n viaţă aş dormi mai puţin, dar aş face cunoştinţă cu Luna.
― Mie îmi place somnul, zice Lefănţică şi cască.
― Hm, stă la îndoială Tigruţ. Nu e nimic grav dacă o să fiu un pic mai mic. Oachiucua, se apropie el de broscuţă, fă-mi te rog cunoştinţă cu Luna care zici că e atât de frumoasă. Nu cred că seamănă cu acel bostan. Nu cred şi gata!
― Choa! choa! choa! râde Oachiucua. Bineînţeles că nu seamănă. Vino la noapte pe malul lacului din Valea cu Roze! Te vei convinge singur. Pe cerul cu stele nimic nu e mai frumos ca Luna! Nimic!
Şi Oachiucua dispare în pliurile frunzei de brusture.
Dar când vine noaptea Tigruţ adoarme buştean.
Visează un vis ciudat. Se face că el, Tigruţ, merge prin Valea cu Roze spre lacul de argint.
Noaptea e atât de neagră încât nu se vede nimic.
― Nu mi-e frică, nu mi-e frică, se încurajează Tigruţ. Sunt foarte curajos, foarte curajos. Luna în comparaţie cu mine e o fricoasă, o fricoasă…
Deodată alunecă şi se pomeneşte în apa rece a lacului.
― Ajutor! strigă speriat puiul de tigru. Salvaţi-mă! Mă înec!
― Cine se îneacă oare? Se întreabă câteva broscuţe:
La un miez de noapte,
Să-l salvăm, veniţi surate!
Nu se vede mai nimic,
Beznă e aici.
Unde-i oare? unde-i oare?
Unde-i Licurici?
Veniţi iute toate!
Broscuţa pe nume Oachiucua aleargă în căutarea lui Licurici. În sfârşit, somnoros, vine moş Licurici. La lumina slabă a felinarului său broscuţele îl zăresc pe Tigruţ.
― Priviţi! zic ele nedumerite. Un pui de tigru. Apa îi este până la piciorul broaştei, dar strigă că se îneacă! Cha! Cha! Cha! Nu avem pe cine salva! Să plecăm surioarelor!
― Vai! Că răutăcioase mai sunteţi! Se încruntă broscuţa Oachiucua. Nu aveţi pic de milă! Poate că sărmanul nu ştie să înoate. Îi este frică de apă.
― Aşa să fie? îl întreabă pe Tigruţ broscuţele.
― Da, răspunde sincer în visul său puiul de tigru. Nu ştiu să înot şi mi-e frică de apă.
― Prostuţule, îi zâmbesc broscuţele. E atât de simplu. Te învăţăm imediat. Vei înota ca peştele. Începem?
― Şi dacă mă înec? Cine răspunde?
― Stai fără de frică, zâmbeşte Oachiucua. Ai încredere! Mergi după mine!
― Luminează, Licurici! poruncesc broscuţele şi Tigruţ porneşte prin apă în urma lor.
Când nu mai simte pământul sub picioare, strigă: Aoleu! Mă înec! Salvaţi-mă!
Dar broscuţele se adună, formează o plută şi îl ridică la suprafaţă. Tot alaiul pluteşte printre nuferi. Tigruţ e foarte fericit. Oachiucua, care e în frunte, îl îndeamnă necontenit:
Din lăbuţe, din picioare!
Dă mai tare, tot mai tare!
Uită-te atent la mine!
Foarte bine, foarte bine!
Tigruţ repetă mişcările pe care i le arată Oachiucua. Nici nu observă cum pluta din broscuţe se destramă. Nu ştie că acum înoată de unul singur.
― Bravo, Tigruţ! îl laudă broscuţele. Ai reuşit!
Acum puiul de tigru lunecă pe suprafaţa apei de parcă s-ar fi născut aici.
Dar ce se-ntâmplă? În jur se luminează ca ziua. Însă această lumină nu vine de la felinarul lui moş Licurici.
Tigruţ vede că lacul e de argint, că se află în mijlocul nuferilor. De pe fiecare nufăr îl privesc ochi de broscuţe. Fără să ştie de ce îşi înalţă privirea spre cer.
Nouraşi albi, violeţi, albaştri, portocalii, se destramă rapid făcând loc pe boltă unui glob mare de aur. Globul împrăştie cu dărnicie lumină peste lac, peste pădure, peste munţii ce-şi înalţă frunţile hăt până-n tălpile cerului.
Tigruţ e fermecat de această priveleşte.
― E Luna, şopteşte Oachiucua. A răsărit Luna… Fii atent! Acuş se va scălda în lac. Va coborî printre noi.
Şi nu reuşeşte Tigruţ să clipească din ochi că Luna e în apă.
― Vai! strigă el. Se va îneca! Salvaţi-o! Ea nu ştie să înoate! Se îneacă Luna!
Dar broscuţele râd, fac cerc în jurul lunii de pe lac, dansează şi cântă fericite:
Apa-i caldă, liniştită,
Noaptea-i luminoasă!
Lună, Lună de argint,
Lună, eşti frumoasă!
Tigruţ nu pricepe nimic.
― Eu voi salva Luna! De unul singur! Nu voi permite ca noaptea să rămână fără de lumină. Întunericul e prea fioros. Prea fioros.
Şi Tigruţ se repede spre Lună. Dar când parcă gata-gata să o prindă, hop că Luna dispare.
― Vai, plânge Tigruţ. Nu am reuşit. Luna s-a înecat.
― Prostuţule, îi zâmbesc broscuţele. Priveşte! Luna e sus!
Şi în acel moment puiul de tigru se trezeşte. Se freacă cu lăbuţele pe la ochi:
― Ce vis ciudat, şopteşte el. Totul părea atât de adevărat.
Departe, în vale, aude glas de broscuţe:
Oac, oac, oac! Oac, oac, oac!
Vino, lună, iar pe lac!
Alături, prin iarbă, cântă chiriecii:
Cri, cri, cri! Cri, cri, cri!
Toamna rece va veni!
Deodată, exact ca în vis, culcuşul unde doarme Tigruţ, câmpia şi pădurea se luminează ca ziua. Dar nu e zi. E Luna. Luna cea adevărată. Tigruţ o vede aninată în vârful unui arbore înalt. Mare, rotundă şi strălucitoare. Şi nici pe departe nu seamănă cu un bostan copt.
Mâine îi va povesti lui Lefănţică. Îi va spune că Luna e foarte frumoasă. Şi că întunericul fără de Lună e foarte fioros.
― Îmi pare atât de bine că m-am trezit ca să te privesc, Lună, îngână Tigruţ.
― Dormi, adormi, măi pui de tigru, ca o mamă grijulie îi zâmbeşte Luna.
Plec şi eu să dorm în nori.
Să creşti mare şi frumos.