Petrecerea de Halloween de Agatha Christie
Capitolul 1
Doamna Ariadne Oliver plecase împreună cu Judith Butler, prietena la care locuia, să ajute la pregătirile unei petreceri pentru copii, ce urma să aibă loc chiar în acea seară.
O activitate haotică era în plină desfăşurare în acea clipă. Femei energice intrau şi ieşeau mutând scaune, măsuţe, vaze cu flori şi aducând dovleci mari pe care îi plasau în locuri strategic alese. Urma să aibă loc o petrecere de Halloween[1] pentru invitaţi cu vârste cuprinse între zece şi şaptesprezece ani.
Desprinzându‑se de grupul principal, doamna Oliver se rezemă de un perete şi ridică un dovleac destul de mare pe care îl examină cu un ochi critic.
– Ultima dată când am văzut aşa ceva, zise ea, dându‑şi la o parte părul grizonant de pe fruntea proeminentă, a fost anul trecut în Statele Unite - erau cu sutele. În toată casa. Nu mai văzusem în viaţa mea atât de mulţi dovleci. Dacă stau bine şi mă gândesc, nu am ştiut niciodată care e diferenţa dintre un dovleac şi un bostan. De fapt, care este?
– Îmi pare rău, dragă, îi spuse doamna Butler, călcând‑o pe picior.
– E vina mea, răspunse doamna Oliver, lipindu‑se mai mult de perete. Vă stau în drum. Oricum, era neobişnuit să vezi atâţia dovleci sau bostani, sau cum le‑o zice. Se găseau peste tot, în magazine şi în casele oamenilor, cu lumânări sau beculeţe înăuntrul lor sau atârnate de ei. Era foarte interesant, deşi ocazia era cu totul alta. Nu erau pentru petrecerea de Halloween, ci pentru Ziua Recunoştinţei. Eu întotdeauna am asociat dovlecii cu Halloweenul şi ăsta e la sfârşitul lui octombrie. Ziua Recunoştinţei este mai târziu, nu‑i aşa? Parcă e prin noiembrie, în a treia săptămână, nu? Aici Halloweenul se sărbătoreşte pe 31 octombrie, parcă. Mai întâi e Halloweenul şi apoi ce urmează? Ziua Tuturor Sufletelor? Dacă locuieşti la Paris, atunci te duci la cimitir şi pui flori la morminte. Nu e nicidecum o sărbătoare tristă, pentru că merg şi copiii şi se distrează. Mai întâi te duci să cumperi flori, o mulţime de flori frumoase, cum numai în piaţa de flori din Paris găseşti.
Mai multe femei grăbite se împiedicau, din când în când, de doamna Oliver, dar nu o ascultau. Erau prea ocupate. Majoritatea erau mame, vreo două domnişoare bătrâne pricepute; mai erau şi adolescenţi îndemânatici, băieţi de şaisprezece şi şaptesprezece ani, cocoţaţi pe scări şi pe scaune, ca să agaţe la o înălţime adecvată decoraţiuni, dovleci, bostani şi globuri de sticlă frumos colorate. Fete între unsprezece şi cincisprezece ani stăteau în grupuri şi chicoteau.
– Şi după Ziua Tuturor Sufletelor şi cimitire, continuă doamna Oliver, aşezându‑se pe braţul unei canapele, urmează Ziua Tuturor Sfinţilor. Cred că am dreptate.
Nu‑i răspunse nimeni. Doamna Drake, o femeie frumoasă, între două vârste, care era gazda, făcu un anunţ:
– N-am s‑o numesc petrecere de Halloween, cu toate că asta este. Îi voi spune petrecerea „Unsprezece‑plus”. Din cauza vârstei invitaţilor. Majoritatea pleacă de la Elms pentru a studia în altă parte.
– Dar lucrurile nu stau chiar aşa, nu, Rowena? interveni pe un ton dezaprobator domnişoara Whittaker, aşezându‑şi pince‑nez-ul.
Ca profesoară la şcoala locală, domnişoara Whittaker avea o înclinaţie spre acurateţe.
– Din cauză că am desfiinţat unsprezece‑plus cu ceva timp în urmă.
Doamna Oliver se ridică stânjenită de pe canapea.
– N-am prea fost de ajutor. Am stat aici turuind despre dovleci şi bostani... „odihnindu‑mi picioarele”, îşi zise în gând cu o urmă de remuşcare, dar fără să se simtă atât de vinovată ca să o spună cu voce tare. Acum cu ce vă pot fi de folos? întrebă şi adăugă: Ce mere frumoase!
Cineva adusese în cameră un vas cu mere. Doamnei Oliver îi plăceau foarte mult merele.
– Sunt frumoase cele roşii, observă doamna Oliver.
– Nu sunt chiar aşa de bune, zise Rowena Drake. Dar arată bine. Sunt pentru jocul acela în care trebuie să le prinzi cu gura dintr‑un vas cu apă. Sunt destul de moi ca oamenii să îşi poată înfige mai bine dinţii în ele. Beatrice, du‑le în bibliotecă, te rog frumos! La jocul acela se varsă o mulţime de apă, dar asta nu contează, căci covorul din bibliotecă e atât de vechi! Îţi mulţumesc, Joyce!
Joyce, o fată robustă de treisprezece ani, luă vasul cu mere. Două căzură, se rostogoliră pe jos şi se opriră, de parcă ar fi fost dirijate de bagheta unei vrăjitoare, la picioarele doamnei Oliver.
– Vă plac merele, nu‑i aşa? întrebă Joyce. Am citit că vă plac sau probabil că am auzit la televizor. Dumneavoastră sunteţi doamna care scrie povestiri cu crime, nu?
– Aşa este, recunoscu doamna Oliver.
– Ar fi trebuit să vă dăm să faceţi ceva ce are legătură cu crimele. Să se petreacă o crimă la petrecerea din seara aceasta şi să‑i puneţi pe oameni să o rezolve.
– Nu, mulţumesc, spuse doamna Oliver. Nu vreau să mai aud de aşa ceva.
– Cum adică nu vreţi să mai auziţi?
– Pentru că am făcut asta o dată, şi n‑a ieşit nimic bun, răspunse doamna Oliver.
– Dar aţi scris o grămadă de cărţi, ripostă Joyce; faceţi foarte mulţi bani cu ele, nu‑i aşa?
– Într‑un fel, admise doamna Oliver, gândurile zburându‑i la impozitul pe venit.
– Şi aveţi un detectiv finlandez.
Doamna Oliver recunoscu acest lucru.
[1] Halloweenul este o sărbătoare anuală, celebrată pe 31 octombrie. Are rădăcini în festivalul celtic Samhain, iar în tradiţia creştină, în Ziua Tuturor Sfinţilor, (n.tr.)
