Ursoaica ucigasa de Anthony King politia criminala 4

CAPITOLUL 1

Goran văzu ursul apropiindu-se de el şi îşi pregăti arma de vânătoare. Aceasta era încărcată, împuşcase şi în trecut asemenea animale, aşa că nu avea de ce se teme mai mult ca altădată. Dar creatura era bipedă şi mai mică de statură decât un urs! Oare îl înşela vederea? Nu. Mai degrabă era vorba despre o fiinţă omenească, îmbrăcată în blănuri, care venea spre el. O femeie. O femeie cu părul lung, deschis la culoare şi foarte ciufulit. Precaut, sârbul se adăposti în cabana de refugiu şi aşteptă, cu ţevile puştii îndreptate spre uşă.

Pe zăpada afânată, paşii abia i se auzeau. Arătarea se opri la uşă. Să tragă acum? – se gândi sârbul. Ea deschise încet, îşi vârî capul prin crăpătura uşii şi arboră un fel de zâmbet. Doi canini de dimensiuni impresionante îi ieşeau din gură peste buza inferioară. În rest, fizionomia ei era destul de plăcută. Se strecură înăuntru şi rămase pe loc, la doi metri de arma aducătoare de moarte. Încet, îşi duse ambele mâini la piept şi trase de blana maronie, lăsând să iasă la vedere o pereche de sâni semeţi şi foarte umani, cu sfârcurile întărite. Unduindu-se abia perceptibil, creatura continuă să se dezbrace, înfăţişând privirilor bărbatului un pântece alb ca neaua, nişte coapse lungi, fără cusur, apoi o pilozitate discretă şi bine îngrijită, sub care se ascundea sexul său feminin.

Rămasă în pielea goală, îşi trase în mâini o pereche de mănuşi din blană, prevăzute la capete cu unghii lungi şi ascuţite. Se apropie de bărbat, până când arma lui i se propti în stern. Apucă ţevile acesteia cu două degete şi începu să şi le plimbe pe sâni. Îşi introduse câte un sfârc în fiecare ţeavă, pe rând, trăgând puşca spre ea. Apoi o ridică până la nivelul gurii şi, cu gesturi lascive, prinse a-şi roti limba împrejurul gurilor de foc.

Ochii ei albaştri spre bleu, semi-închişi, erau pironiţi în privirea lui Goran, care nu mai ştia dacă visează sau este spectatorul unui show halucinant. În cabană era cald, fiindcă el, ca de fiecare dată când venea la vânătoare dis-de-dimineaţă, făcea mai întâi focul. Trupul începu să i se încălzească, să se destindă, iar în intimitatea pantalonilor membrul i se trezea iar viaţă. Lăsă puşca pe duşumea, la îndemână, şi aşteptă să vadă ce avea să se întâmple în continuare.

Fata citi asta în ochii lui şi îngenunche. Cu mănuşile din blana, prevăzute cu gheare, îl desfăcu la pantaloni, ajutându-l să şi-i scoată de tot. Nerăbdătoare, lipsită de pudoare şi provocatoare, îi sfâşie slipul cu caninii ei ascuţiţi. Privirea fetei avea o sclipire neomenească. Îi luă sexul într-o mână şi, cu o gheară de la cealaltă mână, i-l gâdilă pe toată lungimea, până la testicule. Apoi, gheara se insinua sub scrot, înţepându-l de câteva ori în acel loc. Sârbul obţinu o erecţie completă în timp record. Atunci, mâna ei înmănuşată făcu cale întoarsă, mângâindu-i „odoarele”, de astă dată cu dosul palmei.

Cu limba scoasă printre canini, începu să efectueze mişcări circulare în jurul inelului organului erect, însoţind acest exerciţiu cu gemete de satisfacţie şi suspine. Goran, care era copleşit de un sentiment nedefinit – un fel de teamă amestecată cu o dorinţă de nestăvilit – îşi dezbrăcă în grabă hainele, rămânând gol-puşcă şi îşi depărtă puţin picioarele. Atingerea intimă a limbii şi a buzelor ei îl înfiorau de plăcere. Ursoaica simţi că a venit timpul să-i dea mai mult şi, printr-o mişcare fermă, îi cuprinse mădularul în caldul buzelor. După care, capul ei prinse a se plimba alene, înainte şi înapoi, de-a lungul membrului învineţit de excitare. Fata îl apucă de fese cu o mână şi îl trase spre ea, în vreme ce cu cealaltă îl strângea de testicule.

Atingerea mâinilor înmănuşate îl excita enorm, făcându-l să uite complet de teamă şi să se relaxeze în totalitate. Simţi o căldură în spate şi realiză că ea îl zgâriase. Dar ce dulce durere resimţea! Din bazin, sârbul participa activ la ampla mişcare de du-te-vino, înteţind ritmul şi profunzimea acesteia. Era doar la un pas. Acum! Primul jet ţâşni cu putere, când o durere amestecată cu plăcerea ejaculării îi sfâşie şira spinării, generând o senzaţie atroce, necunoscută lui până atunci.

* * *

— Bună dimineaţa, şefu’! – salută detectivul Jane Heron, care intră în biroul căpitanului diviziei „Cazuri Speciale” însoţită de partenerul ei, Eric Black.

Morocănos, Corky West sugea cu îndârjire din obişnuita lui acadea cu gust de cafea, în încercarea disperată de a renunţa la lichidul negru şi amar care îi dădea palpitaţii în ultima vreme.

— Vedem noi dacă-i bună! Luaţi loc, am un cadou pentru voi!

— După înfăţişarea „veselă” pe care o arboraţi, surpriza dumneavoastră pare a fi deosebit de „drăguţă”, glumi detectivul Black. Mă înşel cumva?

— Deloc!

— Atunci, puteţi începe! Dar de ce nu este prezent, ca de obicei când e vorba despre o afacere „groasă”, şi directorul Departamentului Poliţiei din Los Angeles, Larry Tillman? – se miră Eric.

— Să nu spuneţi că de data asta vom efectua o anchetă oficială! – îi ţinu isonul partenera lui.

— Nu chiar. Să-i zicem mai degrabă semioficială.

— Deci…?

— Fabrizio Balanzoni şi Goran Kordic.

— Traficantul de droguri şi cel de armament? Ce-i cu ei?

— Morţi.

— Amândoi? Doar de italian auzisem ceva. Parcă un accident în munţi.

— Amândoi au murit în acelaşi loc, la un interval de o lună. Ciudat, nu-i aşa? – continuă căpitanul să le incite curiozitatea.

— Detalii?

— Nu prea multe, până la această oră. Dr. Butch Harrison, alias „Specialistul” – cum îi spuneţi voi – care îndeplineşte în acelaşi timp funcţiile de criminalist, legist şi cercetător, se află deja la faţa locului. A plecat cu maşina şi a ajuns în primele ore ale dimineţii în munţii Sierra Nevada.

— Aoleu! Vom face alpinism acum, în plină iarnă şi în ajun de sărbători? – se zgribuli Jane.

— Asta-i situaţia! N-avem încotro.

— Adică, eu şi cu Black nu avem încotro, din câte înţeleg.

— Exact! Localitatea în care trebuie să ajungeţi se numeşte South Land, fiind situată în apropierea Lacului Verton, la circa 2000 de metri altitudine. De acolo şi până la cel mai înalt vârf muntos din Statele Unite, Whitney, mai aveţi doar 2418 metri. Am auzit că natura din zonă este o frumuseţe!

— Bun! Dar în afară de schi alpin, vânătoare şi contemplarea naturii, ce mai avem de făcut pe acele meleaguri? – întrebă tot mai îngrijorat detectivul Black.

— Veţi investiga cele două morţi ciudate.

— De ce tocmai noi?

— Pentru că trebuie să călcăm ca pe ouă, din cauza relaţiilor pe care le-au avut traficanţii atât în lumea interlopă, cât şi în cea politică. Cu antenele lui delicate, sergentul Steve Mann, bătrânul vostru prieten şi coleg, a dat peste nişte amiciţii foarte curioase între cele două victime şi unele personalităţi de vază ale oraşului, cum este şi Ernest Highsmith. Dacă află noutăţi, o să vi le comunice telefonic.

— El va sta acasă, la căldurică, nu-i aşa? – zise poliţista răutăcioasă.

— E mai util aici. Heron, tu pleci cu maşina înainte de orele prânzului, iar pe Black îl va duce un elicopter până la destinaţie. Numai misiunea lui e oficială.

— Adică, numai eu îmi voi pune pielea la saramură, lucrând sub acoperire! Oare de ce m-am făcut poliţistă?

— Hai, mai lăsaţi gluma, ca să vă dau şi celelalte detalii! Heron, tu vei fi o turistă pasionată de munţi şi vei locui în acelaşi motel, Troubadour, în care au stat victimele. Melanie ţi-a rezervat deja o cameră acolo. Vei trece drept o persoană cu dare de mână, extravagantă şi cu o bogată experienţă sexuală, dacă înţelegi ce vreau să spun?

— Adică un fel de prostituată de lux. Am înţeles perfect!

— Vei avea mână liberă în privinţa cheltuielilor, însă nu exagera, dacă nu vrei să ajungi dactilografa lui Tillman pentru următorii zece ani! Black, tu pleci peste exact două ore din curtea poliţiei. Te vor aştepta doi agenţi ai poliţiei locale, care te vor ajuta zi şi noapte. Vezi că nu este vorba despre două accidente izolate! În zonă circulă tot felul de legende. Cu Heron nu te întâlneşti deloc şi comunicaţi doar telefonic. Vei locui la hotelul Venus din localitate; între South Land şi motelul Troubadour sunt doar 6 kilometri distanţă. Cum ajungi la destinaţie, iei legătura cu Dr. Harrison. Apropo, el a avut ideea să plecaţi în misiune în această formaţie.

— Iar ideile lui sunt întotdeauna geniale! – zise Jane ostentativ.

— Dacă nu aveţi întrebări, eu am să plec. Trebuie să mă întâlnesc iarăşi cu directorul, ca să-i raportez dispoziţiile pe care vi le-am dat. Heron, încearcă să te echipezi cât mai lejer şi mai convingător, pentru a putea intra în rolul pe care-l vei juca.

— Şi dacă nu prea am haine adecvate, îmi pot cumpăra ceva din bugetul pe care mi l-aţi alocat?

Căpitanul nu-i mai răspunse, ca de obicei, printr-un urlet care o poftea fără delicateţe să iasă afară din biroul lui. Noroc că trebuise să plece.