Capitolul 1.
UN REPORTAJ BUN
Spike Holland mâzgăli ultimul cuvânt pe ultima foaie a articolului său, trase două linii orizontale pentru a atrage atenţia tuturor celor interesaţi că acesta e sfârşitul şi ţinti cu tocul în rama ferestrei. Peniţa se înfipse, iar tocul decolorat tremură o clipă.
— Nici o altă mână nedemnă nu va mai comite o literatură atât de josnică folosind instrumentul fanteziei mele - spuse el.
Celălalt reporter care se afla cu el în cameră ridică privirea spre Spike.
— Despre ce-ai scris?
— Despre expoziţia de câini de ieri - răspunse Spike calm. Tot ce ştiu despre câini e că la un capăt latră, iar la celălalt dau din coadă. Syme m-a trimis. Zice că un reporter de crime trebuie să ştie ce-i ăla un câine poliţist. Mintea lui Syme lucrează prin ricoşeu. El nu ia lucrurile cum sunt în realitate, gândeşte prin sugestii. Adu-i un reportaj senzaţional despre o spargere la o bancă şi te trezeşti că-ţi cere să-i scrii un articol despre ce mănâncă la prânz directorii de bancă.
Celălalt reporter îşi împinse scaunul înapoi.
— E un mod de a gândi pe care-l întâlneşti aproape pretutindeni - spuse el. Îndrăznesc să afirm că cei din presa noastră par obtuzi şi bătuţi în cap în comparaţie cu confraţii americani.
— Nici gând - răspunse Spike prompt. Toţi cei care stau la birou formează o rasă aparte şi sunt incapabili din fire să vadă lucrurile cu ochii unui reporter de teren. Cu alte cuvinte, nu sunt destul de normali. Ascultă-mă pe mine. Singura diferenţă dintre redactorii englezi şi cei americani e de nomenclatură. Toţi gândesc prin ricoşeu.
Suspină şi îşi sui picioarele pe birou. Spike era un tânăr pistruiat, cu o claie de păr roşu.
— Expoziţiile de câini sunt desigur interesante… - începu el din nou, când uşa se deschise violent şi un om într-o cămaşă cu mâneci scurte le aruncă o privire feroce prin nişte ochelari uriaşi.
— Spike, am nevoie de tine. Ce treabă ai acum?
— Mă duc să-l văd pe acel Wood în legătură cu căminul de copii. Iau masa cu el.
— Poate să aştepte. Îi făcu un semn cu mâna şi Spike îl urmă în cămăruţa pe care o ocupa acesta. Îl cunoşti pe Abel Bellamy, tipul ăla de la Chicago… milionarul?
— Abe? Mda… A murit? întrebă Spike plin de speranţe. Nu face să scrii despre el decât atunci când nu te mai poate da în judecată pentru defăimare.
— Îl cunoşti bine? întrebă Syme.
— Ştiu că-i din Chicago, că a câştigat milioane cu construcţiile şi că e un tip dur. Locuieşte în Anglia de vreo opt-nouă ani. Mi se pare că… şi-a cumpărat un castel în toată regula… şi că are un şofer mut…
— Amănuntele astea le cunosc şi eu, pot fi găsite în orice Who’s Who - răspunse Syme nerăbdător. Vreau să ştiu dacă-i genul de om care caută publicitate. Cu alte cuvinte, dacă Arcaşul Verde e o fantomă sau vreo invenţie ca să-şi facă reclamă?
— O fantomă?!
Syme întinse mâna, luă o foaie de hârtie şi i-o trecu peste birou americanului uluit.
Nota era evident scrisă de cineva pentru care regulile limbii engleze rămăseseră un mister de nepătruns.
Stimate Domn,
Arcaşul Verde a apărut la castelul Garre. Lacheul, domnul Wilks, l-a văzut. Stimate Domn, Arcaşul Verde a intrat în camera domnului Bellamy şi a lăsat uşa deschisă. A fost văzut şi în parc. Toţi servitorii părăseşte castelul. Domnul Bellamy spune că va concedia pe oricine vorbeşte despre Arcaşul Verde, dar toţi servitorii pleacă.
— Şi cine dracu e Arcaşul ăsta Verde? întrebă Spike mirat.
Domnul Syme îşi potrivi ochelarii şi zâmbi. Pe Spike îl uimi această pâlpâire de umanitate de pe chipul şefului său.
— Arcaşul Verde de la castelul Garre a fost la un moment dat cea mai celebră fantomă din Anglia - răspunse el. Nu râde, fiindcă nu-i nimic comic la mijloc. Arcaşul autentic a fost spânzurat în 1487 de unul din membrii familiei de Curcy, proprietarii castelului Garre.
— Formidabil! Cum de mai ţii minte toate astea? îl întrebă Spike, cuprins de admiraţie.
— Lasă glumele. Arcaşul a fost spânzurat fiindcă vâna căprioare şi cred că mai există şi azi bârna de stejar de care a fost atârnat. Sute de ani, fantoma lui a bântuit castelul Garre, apărând pentru ultima oară în 1799. A devenit o figură legendară în ţinutul Berkshire. Acum, dacă poţi să iei în serios scrisoarea asta, trimisă desigur de unul dintre servitori care a fost concediat sau a plecat de bună voie, fiindu-i teamă, s-ar părea că prietenul nostru verde a reapărut.
Spike se încruntă şi strâmbă din buze.
— Orice fantomă care-i dă târcoale lui Abe Bellamy îşi merită soarta - spuse el. Cred că Arcaşul Verde e parţial o legendă, parţial o isterie. Vrei să vorbesc cu Abe?
— Întâlneşte-te cu el şi convinge-l să te lase să stai o săptămână la castel.
Spike respinse energic propunerea.
