CAPITOLUL I
                   SOOPER

Într-o strălucitoare dimineață de primăvară, Sooper, printr-o simplă coincidență, opri în fața vilei Barley Stack, proprietatea lui Cardew. Adevărul adevărat este că, în acest moment, habar n-avea de tentativa de jefuire încercată asupra casei lui Stephen Elson, tot așa cum nu bănuia nici de existența vagabondului Sullivan și a complicelui acestuia care, leneș și nepăsător, rătăcea prin câmpia împrejmuitoare, fredonând într-o limbă curioasă și de neînțeles niște cântece de dragoste.

Barley Stack îl atrăgea însă pe Sooper tot așa precum lumina atrage pe fluturi sau, mai bine zis, precum mirosul câmpului de bătaie cheamă calul îmbătrânit în lupte. Și cu toate acestea era exclus să nu știe că, la o asemenea oră, Cardew era de mult plecat la oraș. Deși complect retras din afaceri, acesta păstrase totuși obiceiul să plece zilnic și exact la orele nouă dimineața spre Londra.

Și cu toate acestea, Sooper opri la Barley Stack.

Neputând avea cu Cardew una din acele convorbiri în care cei doi bărbați se tachinau reciproc, se mulțumea cu gândul că-i rămânea posibilitatea unei anumite satisfacții, - cu totul de alt ordin, - dintr-o întâlnire cu Hannah Shaw. Această ființă, caracterizată printr-o complectă lipsă de subtilitate, nu putea de loc suferi pe bătrânul superintendent[1], și mergea atât de departe cu aversiunea ce simțea atât pentru persoană cât și pentru funcțiunea lui, încât nici prin gând nu i-ar fi trecut să-și ascundă disprețul.

Hannah îți vedea de treabă în tindă. Era o femeie de talie mijlocie și destul de corpolentă. Rochia de alpaga, cu care era îmbrăcată, nu-i avantaja de loc frumusețea: și era totuși atrăgătoare, ba chiar plăcută la vedere. Fața-i, deși nu prea încântătoare, avea trăsături regulate și era cu totul lipsită ele zbârcituri; iar părul îi rămăsese negru, deși trecuse de patruzeci de ani.

— E frumos afară, spuse într-o doară Sooper, sprijinindu-se în motocicletă. Și ce frumoasă-i grădina! N-am văzut încă niciodată atâtea garoafe și narcise la un loc! Aș paria că aveți un grădinar grozav de dibaci. E acasă dl. Cardew?

— Nu.

— Pariez că o fi pe urmele vreunui criminal fioros! zise Sooper ridicând capul cu un aer de respectuoasă admirație, ceea ce nu-l împiedică să surâdă ironic. E ocupat, probabil, cu furtul de la Boscombe Bank? Cum am văzut daravera asta în gazete, spusesem unui prieten: „Numai un tip cum e Cardew ar putea face lumină într-o chestiune atât de încurcată. Poliția n-o să facă nici o scofală; n-o să poată găsi nici un indiciu”.

— Cum prea bine știi, Minter (Sooper era doar porecla superintendentului), dl. Cardew a plecat la birou, răspunse scurt Hannah. Are el altceva mai bun de făcut decât să se ocupe de afacerile poliției. Noi ăștia, contribuabilii, plătim pentru ca poliția să-și facă singură datoria, nu? Și, de fapt, la ce ne servește banda asta de oameni prost crescuți și scurți la minte?!

— Nu poate fiecare să fie chiar perfect de tot, răspunse melancolic Sooper. Fii mai rezonabilă, d-nă Shaw...

— Domnișoară Shaw! îl îndreptă Hannah, furioasă.

— Iartă-mă! Când mă gândesc la d-ta, mă gândesc totdeauna ca la o domnișoară... Spuneam tocmai, dăună-zi, sergentului meu: „Cum se face că femeia asta nu este încă măritată? Zău că nu înțeleg; e tânără, e...”

— N-am timp de pierdut, Minter...

— Domnule Minter, rectifică Sooper foarte gentil.

— Dacă ai vreun comision pentru dl. Cardew, să-l fac… dacă nu... am mult de lucru.

— Altfel... nimic nou? Nici un furt! întrebă Sooper în timp ce ea se depărta.

— Nu, răspunse scurt Hannah. Și chiar dacă ar fi, n-am trimite la voi să vă caute.

— Asta nu mai e nevoie să mi-o spui, declară convins Sooper. Și pariez că dl. Cardew nu ar avea decât să ia urma hoțului, să arunce o singură privire în cartea-i de... de antro... În sfârșit, puțin importă cum îi zice cărții; și, până seara, mai mult ca sigur că nenorocitul de hoț e băgat la gherlă...

D-ra Hannah Shaw îl străfulgeră cu privirea.

— Dacă ți se pare, Minier, că ești inteligent, dă-mi voie să-ți spun că există persoane la Londra pe lângă care nu ești decât un fleac. Dacă dl. Cardew i-ar face numai o singură vizită Șefului Siguranței și dacă i-ar povesti numai un sfert din ceea ce spui și faci, apoi nu ți-ai mai păstra mult timp uniforma!

Sooper privi foarte mirat manșetele uniformei.

— Dar ce vezi atât de curios la uniforma mea!? se miră el în timp ce Hannah îi închidea furioasă ușa în nas.

Sooper nu surâse, dar nu părea nici rău dispus. Încălecând pe motocicletă, o porni la drum.

Mai târziu cu jumătate oră, spunea clipind din ochi tânărului ofițer de poliție care ședea pe un scaun în fața lui:

— Când cineva a ajuns la înălțimile sociale la care mă vezi pe mine, apoi asta dovedește că acel cineva posedă un anumit… hm!... temperament. Ei bine, fiule astăzi mai mult ca oricând am temperament. În aer plutește un nu știu ce primăvăratec; și aș putea chiar să pariez că am auzit cucul cântând, dumineca trecută! Sau, atunci când cântă cucul și răsare și ciuboțica cucului, să știi că am temperament. De altfel, am avut chiar acum o convorbire cu frumoasa de la Barley Stack și mi-e capul plin de idei sentimentale... Ziceai că ar trebui să iau interogatoriu vagabondului acela. Ei bine, eu îți răspund că mai curând m-aș duce să culeg flori pe malul pârâului.

Sooper era înalt de statură, foarte osos și prea puțin îngrijit de persoana lui. Uniforma care o avea pe el, data încă din-nainte de război; și de atunci a fost curățată de nenumărate ori, reparată și întoarsă când pe o parte când pe alta. Fața-i slabă și arsă de soare, sprâncenele cărunte și sălbatice, îi dădeau o oarecare distincție care atenua întru câtva halul îmbrăcămintei. De altfel, aluziile pe care Hannah Shaw le făcea cu privire la uniformă, îl amuzau.

Existau mulți superintendenți de poliție; dar când se pronunța la Scotland Yard numele de Sooper, toată lumea știa că e vorba de superintendentul Patrick J. Minter.

— Ia singur interogatoriul vagabondului, scumpule!

Sooper ridică mâna cu un gest de mare senior și urmă:

— Afacerile serioase privesc trecutul meu. Când mi-am dat seama că vine ramolismentul, am cerut să fiu detașat în acest colțișor de țară, unde-mi pot permite luxul să cresc iepuri și păsări, și să contemplu natura în toată splendoarea și măreția ei.

Divizia „I” a poliției engleze cuprinde partea cea mare a împrejurimilor Londrei, mărginită de districtul Sussex. Este cunoscută ea o divizie cât se poate de liniștită, care nu cunoaște altfel de crime decât doar vagabondajul, vânatul de contrabandă și incendierile căpițelor de fân. Poliția acestei regiuni este numită de către inspectorii londonezi, în med ironic, „legiunea pierdută”.

Sooper fusese transferat de către Scotland Yard în acest ținut liniștit nu în semn de blam - era doar principalul dintre „cei cinci faimoși” care arestaseră „banda rusă” din Whitechapel - dar (e preferabil să spunem purul adevăr) pentru că era prea greu mistuit de către șefii siguranței din Londra. Nu respecta pe nimeni, nu era politicos cu nimeni, și contrazicea pe fiecare. Se ciorovăia cu toții, argumenta și, la caz de nevoie, sfida. Pe deasupra, avea mai totdeauna dreptate, ceea ce bineînțeles că nu schimba cu nimic situația. Mai mult decât atâta când se recunoștea că nu el ci superiorii erau acei care se înșelaseră, apoi el o striga în gura mare cel puțin fie douăzeci-treizeci de ori într-o singură zi.

— Ce-am să folosesc, adăugă el, dacă mă voi ocupa de vagabond? O simplă întrerupere plictisitoare în cursul studiilor mele. Pariez că n-ai auzit niciodată vorbindu-se de Lombrozo!! Ah! Atunci habar n-ai de ceea ce înseamnă creierul unui criminal. Creierele ordinare cântăresc... În sfârșit, am uitat greutatea lor; dar creierul unui criminal este cu mult mai ușor. Adu-mi dacă vrei creierul acestui om și-ți voi spune imediat dacă a avut sau nu intenția să pătrundă în Barley Stack... Apoi piciorul prehensibil!... Știai oare că cinci la sută dintre criminali au picioarele prehensibile. Și... poate că habar n-aveai că, printre criminali, sunt la modă capetele oxicefalice? Atunci s-o știi de la mine că ai pierdut mult. Du-te de examinează pe vagabond și nu uita să remarci asimetria figurii sale! E mai simplu decât jocul de-a baba oarba!

Sergentul Lattimer era mult prea inteligent ca să-și întrerupă șeful. În cele din urmă, crezu că poate vorbi.

— Șefule, nu este vorba de un furt obicinuit. După câte spune Sullivan - așa se numește vagabondul - complicele lui nu voia să-l lase să pătrundă în casa d-lui Elson ca să fure bani. Voia cu totul altceva...

— Da, te pomenești că o fi vrut să cunoască „faptele de bravură ale strămoșilor familiei” întrerupse gânditor Sooper, sau poate să cerceteze extractul de naștere al moștenitorului! Doar dacă nu cumva Elson, de origină americană, n-a răpit rubinul sfânt care constituia ochiul drept al zeului Hokum și să fie astfel urmărit de niscai indieni siniștrii care să aștepte prima ocazie de a reintra în posesia bijuteriei! Asta zic și eu că este o afacere pentru Cardew. Poate vrei s-o descurci singur, sergent! În cazul ăsta, o să-ți ai mutra în gazete și vei lua de nevastă o jupâneasă despre care se va descoperi că este fiica unui duce, răpită de către țigani pe când era încă fetiță mică... Hai, cărel!