Capitolul 1
În faţa măreţului palat Cainbury stătea nehotărât un individ. În acea clădire îşi aveau sediul vreo treizeci de companii, după cum se putea observa pe firmele de la intrare. Hainele ponosite şi ghetele scâlciate ale bărbatului stăteau drept mărturie pentru condiţia sa precară.
Era evident un străin.
Faţa complet rasă, cu trăsături aspre, era smeadă, iar deasupra ochilor întunecaţi, două sprâncene cât se poate de negre.
După ce urcă cele câteva trepte care duceau în holul clădirii, căzu pe gânduri, privind cu atenţie firmele. Dar iată că găsi ceea ce căuta. Sus de tot, pe lista chiriaşilor de la etajul cinci, era trecută şi firma ziarului Colţul bârfelor.
Scoţând din buzunarul vestei un anunţ decupat dintr-un alt ziar, îl confruntă cu firma, apoi intră mulţumit în clădire, aşteptând liftul.
Îşi încheiase paltonul până la ultimul nasture deoarece gulerul îi era cam ros, cămaşa de pe el era neschimbată de aproape o săptămână, pălăria îi era veche, iar dacă cineva s-ar fi hotărât să-l privească mai cu atenţie ar fi observat că ambele mănuşi erau pentru mâna stângă.
Când ajunse la etajul cinci, liftierul îi arătă, cu o mutră urâcioasă, sediul ziarului pe care-l căuta. Omul rămase pe loc, privind o vreme la uşa cu pricina. Pe partea de sus, din sticlă mată, era scris simplu: „Redacţia ziarului COLŢUL BÂRFELOR. Bateţi!”
Bătu la uşa care se deschise ca şi cum ar fi fost manevrată de o mână nevăzută. Asta îl miră, deşi până la urmă nu era nimic ieşit din comun în faptul că o uşă se deschisese în mod automat. Intrând, se trezi într-o încăpere mobilată destul de sumar; pe perete atârnau o hartă a Angliei şi un desen de Landseer. Se îndreptă către uşa din partea opusă a camerei şi, după o nouă ezitare, bătu cu discreţie.
— Intră! Strigă o voce.
Străinul deschise uşa şi intră. Încăperea, mult mai spaţioasă decât prima, era mobilată foarte elegant: lămpi electrice cu abajururi frumoase, aşezate de o parte şi de alta a biroului masiv de stejar sculptat cu migală, iar pe unul dintre pereţi o bibliotecă plină de cărţi.
Cum pe birou era dezordine, străinul presupuse că se afla în încăperea principală a redacţiei. Însă, ceea ce atrăgea cel mai mult atenţia, era individul care stătea la birou. Era un bărbat masiv şi, judecând după voce, părea a fi de vârstă mijlocie. Obrazul nu i se vedea fiindcă şi-l ascunsese după un văl de dantelă fină de mătase, tras ca o pungă peste cap şi legat cu un şiret pe sub bărbie. Văzând uimirea celuilalt, omul râse pe înfundate.
— Ia loc, zise el, şi nu te speria!
— Vă asigur, domnule, că nu sunt câtuşi de puţin speriat. Nimic pe lume nu m-a înspăimântat până acum decât propria-mi sărăcie şi gândul că va trebui să mor sărac.
Bărbatul acoperit cu voal nu spuse nimic pentru o vreme.
— Ai venit în urma anunţului meu? Străinul dădu uşor din cap.
— Am înţeles că aveţi nevoie de un om care să ştie să tacă, să cunoască două-trei limbi străine şi să fie sărac. Ei bine, domnule, eu cred că îndeplinesc aceste condiţii. Iar dacă aţi mai fi adăugat că respectivul trebuia să fi avut o viaţă aventuroasă şi să fie lipsit de scrupule, aş fi îndeplinit cu vârf şi îndesat toate aceste condiţii.
Deşi nu-i putea vedea ochii, străinul realiză că bărbatul care stătea la birou îl măsura din cap până-n picioare.
— Cred că vei corespunde cerinţelor mele.
— Mai mult ca sigur, răspunse cu răceală vizitatorul. Acum v-aş ruga să-mi spuneţi ce-mi puteţi oferi, ca să văd dacă-mi convine slujba. Ca om de afaceri trebuie să ştiţi că pentru încheierea unei tranzacţii e nevoie de acordul ambelor părţi. Dar mai întâi vă rog să-mi spuneţi care vor fi obligaţiile mele…
Mascatul se rezemă de spătarul scaunului şi-şi băgă mâinile în buzunare.
— Sunt editorul unui ziar modest, zise el, citit mai ales de servitorii oamenilor bogaţi. Din când în când primesc informaţii interesante despre aristocraţie şi despre nobilimea de la ţară, informaţii trimise de cameristele franceze mai isterice sau de valeţii italieni. Din păcate, eu nu cunosc limbi străine; am însă ferma convingere că scrisorile acestea conţin multe lucruri interesante şi aş vrea să le cunosc, lată de ce am nevoie de o persoană discretă care să-mi selecteze corespondenţa şi să-mi traducă în engleză tot ceea ce i se pare interesant; în acelaşi timp, am nevoie să-mi facă şi câte un rezumat al scrisorilor venite de la acei oameni binevoitori, ştii foarte bine că bărbaţii nu sunt prea virtuoşi, femeile şi mai puţin, iar cei care angajează astfel de oameni sunt complet certaţi cu morala. De obicei servitorii au întotdeauna de povestit lucruri care nu fac cinste stăpânilor lor. Dar nu mi-ai spus cum te cheamă…
— Poltavo, răspunse străinul după o scurtă ezitare.
— Italian sau polonez?
— Polonez.
— Ei bine, ţi-am spus că redacţia ziarului se chinuie să aducă ştiri cât mai multe despre tot ce se petrece în cercurile înalte; ne interesează mai ales ceea ce se petrece în culise. Dacă putem tipări ceea ce aflăm, nu ne dăm în lături să o facem. Dacă – şi ajungând aici ridică prevenitor degetul – intrăm în posesia unor amănunte deocheate, nu ne descotorosim de ele, ci le păstrăm la arhivă pentru plăcerea noastră.
Din nou se făcu linişte; voalatul păru că se gândeşte la ceva.
