Origini
Printre personalităţile de seamă ale Argeşului legendar se numără şi savantul geograf şi scriitorul George Vâlsan. Deși s-a născut în București la 21 ianuarie 1885, geograful are adânci origini argeșene, tatăl său fiind mulți ani la rând şeful depoului de locomotive al staţiei CFR Pitești. George Vâlsan a făcut cursul primar la una dintre cele două şcoli domneşti de băieţi, învăţător fiindu-i Ion Teodorescu, dascăl de mare prestigiu şi tatăl ziaristului Tudor Teodorescu Branişte. Pasionat de călătorii, Vâlsan a cutreierat Valea Argeşului precum şi ţinuturile pline de frumuseţe ale Muscelului, întreprinzând cercetări geografice şi totodată manifestându-şi ataşamentul pentru aceste locuri.
George Valsan (n. 21 ianuarie 1885, Bucuresti — d. 6 august 1935, Carmen Sylva, Constanta) a fost un geograf si etnograf roman, membru titular (1920) al Academiei Romane. Si-a facut studiile la Bucuresti, Berlin si Paris. A fost profesor la universitatile din Iasi, Cluj si Bucuresti; presedinte al Societatii etnografice romane si director al Institutului de geografie din Cluj, pe care l-a infiintat si in jurul caruia a infiintat o scoala geografica romaneasca.
Studii
Poet, prozator, etnograf şi geograf, George Vâlsan, după efectuarea cursurilor primare și gimnaziale la Pitești, pleacă la București, trecând bacalaureatul la Liceul „Gh. Lazăr” (1904). Îşi continuă studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii bucureştene, unde în 1908 îşi ia licenţa în filosofie magna cum laude. În urma obţinerii Premiului Hillel pentru pedagogie, i se încredinţează suplinirea Catedrei de geografie la Seminarul Pedagogic Universitar. În 1910 este numit profesor titular la Târgu Jiu. Concomitent funcţionează ca asistent la Catedra de geografie a Universităţii din Bucureşti.
La îndemnul lui Titu Maiorescu şi al lui Simion Mehedinţi face studii de specializare în geografie fizică şi etnografie la Universitatea din Berlin (1911-1912) şi la Paris (1913-1914), unde, la Sorbona, frecventează cursurile şi seminariile lui Emmanuel de Martonne. În 1916 devine primul doctor în geografie din România, cu menţiunea magna cum laude. Va fi profesor la universităţile din Iaşi (1916-1918), Cluj (1919-1929) şi Bucureşti (1930-1935).
Perioada petrecută la Iaşi a fost mai puţin rodnică, deoarece din cauza stării de război nu şi-a putut ţine prelegerile, dar mai ales fiindcă fusese accidentat grav în 1917, în dezastrul de cale ferată de la Ciurea, lângă Iaşi, care l-a lăsat infirm. La Cluj a întemeiat Societatea Etnografică Română, al cărei preşedinte a fost (1923-1927), şi revista „Lucrările Institutului de Geografie din Cluj”, iar împreună cu Romulus Vuia şi Emmanuel de Martonne, Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Cariera
S-a ocupat de probleme de geografie generala („Sensul geografic ca stiinta”, editat postum), de geomorfologie („Campia Romana”, 1915) de geografie umana („O faza in popularea tarilor romanesti”, 1912), de istorie a geografiei („Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir”, 1926, pe care a descoperit-o in Biblioteca Nationala de la Paris), de etnografie („O stiinta noua: etnografia”, 1927), de toponimie, de biogeografie etc.
George Valsan a conceput geografia ca o stiinta a marilor ansambluri teritoriale, privite in intregul lor, prin integrarea elementelor componente in unitatea din care fac parte. Teza sa de doctorat, „Campia Romana” (1915), lucrare fundamentala a literaturii geografice romanesti, este primul studiu al unei mari unitati geografice, in buna masura actual si azi mai ales prin aprecierea rolului pe care l-au avut subsidentele locale in dispunerea retelei hidrografice ti in evolutia reliefului. Prin aceasta lucrare el a pus, in acelasi timp cu Constantin Bratescu, bazele geomorfologiei moderne in Romania.
Teatru radiofonic biografic George Valsan gasiti Aici