AnnaE
#0

Capitolul I.

          Gregor Kirsanov călcă pedala de frână cu o secundă mai târziu, iar bara de protecţie a maşinii Mazda albe izbi partea posterioară a unui Seat 127 verzui, care era oricum într-o stare destul de jalnică. Cele două vehicule se opriră, apoi fură manevrate astfel încât să poată staţiona, declanşând imediat un imens vacarm în jurul lor. Circulaţia pe sens unic de pe Calle Serrano se derula într-un flux continuu, iar spaniolii se bazau mai mult pe claxon decât pe sistemul de frânare.

          O tânără hippie în blugi sări din Seat-ul 127 şi ocoli maşina. Furioasă, ea se opri în spatele acesteia. Gregor Kirsanov se dădu jos din Mazda, hotărând să rezolve cât mai iute incidentul.

          Deşi era aproape ora şapte seara, o căldură sufocantă domnea în oraş.

          Gregor Kirsanov îşi aminti cu nostalgie de colinele verzi ale parcului Gorki din Moscova în timp ce se îndrepta spre şoferiţa supărată.

          Era un bărbat înalt de 1,90 m şi avea o siluetă atletică. Părul negru, pieptănat spre spate, ochii verzi uşor migdalaţi şi chipul ce emana energie îl făceau să fie râvnit de toate femeile ce lucrau la Ambasada Uniunii Sovietice din Madrid.

          — Senorita, sunt dezolat, îmi cer mii de scuze!

          Şoferiţa privea înfuriată la maşina pe care urma lăsată de impact se pierdea printre multe alte semne. Părea complet imună la şarmul bărbatului din faţa ei.

          — Trebuie înlocuită partea din spate, spuse ea încruntându-se. Deocamdată trebuie să chemăm un guardia civil sau un municipio…

          Gregor Kirsanov simţi că i se lipeşte cămaşa de spinare. Acesta era ultimul lucru pe care şi-l dorea. Nu trebuia să atragă atenţia asupra sa în nici un fel.

          Cu un surâs dezarmant, el îi propuse:

          — Senorita, problema este că sunt extrem de grăbit. Mai bine vă despăgubesc pe loc: cu bani gheaţă. Cât credeţi că vă va costa reparaţia?

          Surprinsă, tânăra hippie se uită la portbagajul maşinii, ezită puţin, apoi spuse repede:

          — În jur de cincisprezece mii de pesetas.

          Era de patru ori mai mult decât ar fi costat. Fără să discute, Kirsanov scoase din buzunar trei bancnote a câte cinci mii de pesetas şi i le întinse fetei.

          — Iată banii!

          Zgomotul traficului îi obliga să ţipe ca să se audă unul pe celălalt. Ea luă bancnotele, le îndesă în geantă şi, după un vag „mulţumesc”, se urcă în rabla ei hodorogită. Gregor Kirsanov se grăbi să se urce în maşina lui, pornind imediat motorul. Aştepta ca Seat-ul din faţa lui să plece primul. Era inutil să rişte din nou. El începu să clocotească de enervare. Rabla fetei refuza să demareze. Şoferiţa coborî şi făcu un gest de exasperare:

          — Uf, acum nu pot să o pornesc!

          Un trecător se apropie. Gregor Kirsanov se grăbi să coboare din Mazda şi amândoi se opintiră să împingă Seat-ul până ce acesta se urni din loc, într-un nor înecăcios de fum albăstrui. Ud de transpiraţie, Kirsanov se întoarse la maşina sa. Tocmai se pregătea să plece mai departe, când dădu cu ochii de silueta unei femei ce stătea nemişcată pe trotuar lângă un chioşc cu ziare.

          Era Larisa Petrov, soţia şefului secţiei KR1 din cadrul centralei KGB-ului din Madrid. Soţul ei avea sarcina să controleze şi să supravegheze activitatea diplomaţilor şi a membrilor KGB, precum şi conduita acestora. Era suspectă orice abatere de la ideologia marxist-leninistă şi orice veleitate ce ar fi putut conduce la trădarea intereselor de stat. În mod oficial, Larisa, era doar secretara secţiei Referentura, compartimentul ultrasecret al KGB, care se ocupa de comunicaţiile codificate cu Moscova şi avea arhivele secrete. Gurile rele spuneau însă că Larisa îşi mai rotunjea veniturile şi prin activitatea de „stukaci”2, ajutându-l pe soţul ei să descopere suspecţi reali sau imaginari.

          Kirsanov simţi brusc că-i îngheaţă inima. Întâlnirea sa cu Larisa Petrov putea declanşa o catastrofă. Arborând cel mai seducător zâmbet al său, el se îndreptă către aceasta.

          — Ce faci aici, Larisa?

          — Dar tu ce faci aici?

          Desluşi o notă de suspiciune în glasul femeii. Fiecare membru al staţiei, precum şi agenţii KGB erau obligaţi să treacă în registrul de zi orice întâlnire din afara biroului, iar el scrisese că are oră la dentist. Din nefericire, doctorul său stomatolog avea cabinetul în vechiul Madrid. Calle Serrano se afla în partea opusă a oraşului. Fără să-i pese că maşina sa era parcată necorespunzător, el o luă pe Larisa de talie şi o sărută pe gât. Fu învăluit de un parfum de bună calitate. Tânăra femeie era îmbrăcată cu o rochie înflorată, încheiată în faţa sa cu nasturi şi ajustată pe bustul plin şi pe şoldurile în formă de amforă.

          Avea o piele albă ca laptele pentru că se temea de soare.

          — Aveam o întâlnire de lucru în zonă, porumbiţa mea, îi şopti el la ureche.

          Maiorul Gregor Kirsanov era unul dintre cei mai buni ofiţeri ai centralei şi obişnuia să lucreze cu o mulţime de informatori. Larisa se eliberă din strânsoare şi spuse cu un zâmbet ambiguu.

          — A fost totul în regulă? N-ai avut nevoie de protecţie?

          Intra pe un teren periculos. Gregor o strânse iar lângă trupul lui.

          — Da, da, totul a fost bine. Dar tu, Larisa Stefanovna? Ce cauţi tu pe aici? Ai avut întâlnire cu vreun admirator?

     În rândul funcţionarilor ambasadei sovietice era lucru ştiut că Larisa era nemulţumită de performanţele sexuale ale soţului ei. Adevărul era că Anatoli Petrov nu avea niciuna din calităţile unui Don Juan. Semăna mai degrabă cu un broscoi, cu ochii bulbucaţi şi maxilarul proeminent, întotdeauna era îmbrăcat cu un costum albastru din serj, lustruit de atâta purtat şi limbajul său era scos din vechile cărţi ale doctrinei comuniste. În plus, mai era şi un beţivan înrăit care reuşise să parvină în urma unor manevre murdare. Petrov era un tip răzbunător, capabil să pună pe oricine într-o situaţie dezavantajată.

Attachments