Vol. 1
Ramzi Amal Karim savura fiecare secundă din eforturile tinerei îngenuncheate în faţa lui, pe mocheta maro spălăcită şi acoperită de pete din modesta garsonieră de pe strada 47, între First şi Second Avenue. „Divina”, o prostituată neagră care îşi merita numele de scenă, îi administra o felaţie care îi va rămâne mult timp în memorie. Nici măcar nu îşi dăduse jos mantoul lung din piele neagră, care îi ajungea până la glezne, dar care lăsa să se vadă bustul generos strâns într-un pulover frez, fluorescent şi minijupa ridicată foarte sus. Nişte cizme mulate, cu tocuri înalte, o făceau extrem de atrăgătoare pentru orice bărbat de la 12 ani în sus.
„Divina” avea o clientelă selectă: diplomaţi aflaţi la post în Statele Unite, de preferinţă cei din ţările „emergente”, lacomi după alintări. „Divina” îşi începuse această carieră diplomatică din momentul în care a fost adusă la barul delegaţilor de la etajul al doilea al clădirii de sticlă a ONU de către unul din clienţii săi, reprezentant al unei ţări africane despre numele şi existenţa căreia puţini oameni auziseră. În cursul acestei scurte incursiuni strânsese vreo cincisprezece cărţi de vizită, un nucleu promiţător al unei clientele fidele. Ceea ce o şi determinase să închirieze această garsonieră la o azvârlitură de băţ de Naţiunile Unite.
Ramzi Amal Karim, membru al delegaţiei pakistaneze la Naţiunile Unite, făcea parte din noii ei clienţi. Se abonase la „Divina” de două ori pe săptămână, pe la prânz. Pentru 250 de dolari, îşi putea satisface toate fantasmele şi chiar să se elibereze în fundul minunat al acestei tinere prostituate venite dintr-un oraş pierdut din Carolina de Sud, care tocmai îşi făcea un nume la New York.
Pakistanezul se uită deodată la enormul cronograf auriu, cumpărat cu greu din Harlem, dar care arăta uneori ora exactă. În mod excepţional, nu putea să profite complet de „Divina”, din cauza unei întâlniri neprevăzute în programul său. O întâlnire pe care nu voia să o rateze cu nici un preţ, căci urma să îi aducă – pentru început – douăzeci de mii de dolari!
— Faster! Faster! 1 mormăi el.
Pentru a da mai multă greutate cuvintelor, apăsă viguros coama creaţă a femeii. Docilă, „Divina” se mişcă mai energic. Clientul este stăpânul. De obicei, acestuia îi plăcea mai degrabă să îşi prelungească plăcerea. Apelând la întreaga ei tehnică, reuşi foarte repede să ajungă la rezultatul căutat.
Ramzi Amal Karim o apăsă şi mai puternic pe ceafă în momentul în care se elibera în gura ei, scoţând o exclamaţie răguşită. Politicoasă, „Divina” nu scoase din gură membrul gros pe care îl simţea că îşi pierdea din măreţie.
— You liked it, baby? Se interesă ea cu un zâmbet desfrânat. Avea întotdeauna grijă şi de plăcerea de după.
Pakistanezul tocmai îşi aranja hainele. Avea întâlnire în zece minute la Spark's, o braserie de pe strada 42, între bulevardele şapte şi opt. Din fericire, maşina lui cu numere CD îi permitea să oprească oriunde, fără să aibă de-a face cu poliţia. Când venea la „Divina”, parca în faţa imobilului, în dreptul unei borne de incendiu. Crimă asimilată cu violul unui minor de către poliţia new-yorkeză.
— Wonderful! Răspunse pakistanezul. You're the best cock-sucker în town2.
— Thank you, mulţumi „Divina” încheindu-şi mantoul lung. See you friday, same time3?
— Definitely! Will have more time4.
*
* *
Duane Claridge se uită la ceas, neliniştit. Ramzi Amal Karim întârzia deja de un sfert de oră. Clienţii, înghesuiţi ca sardelele pe banchetele alăturate, priveau cu invidie separeul cu piele roşie, aproape gol. Se gândeau probabil că trebuia să aştepte o creatură deosebit de capricioasă.
Nimeni nu îl putea bănui pe acest tip înalt, chel, cu ochelari, cu umeri largi de sportiv şi alură de profesor, că ar fi senior officer în cadrul Diviziei Operaţiuni a Centrale Intelligence Agency, Near East Division5; nici că nu aştepta o femeie drăguţă, ci „sursa” pe care o „trata” de peste zece ani. Unul din cei mai buni „clienţi” ai săi, cum spunea el. Îl „tamponase” în Pakistan, când se afla la post la centrala CIA de la Islamabad.
În activitatea sa, avea contacte strânse cu ISI6, omologii săi pakistanezi. În timpul unui dineu cu ei, făcuse cunoştinţă cu Ramzi Amal Karim. Acesta din urmă fusese recrutat de ÎŞI pentru a se ocupa de Baluchistan, de unde era originar. Această provincie din vestul Pakistanului se răzvrătea în permanenţă împotriva puterii centrale şi era mai eficace să utilizeze oameni care deţineau legături locale.
Ramzi Amal Karim şi Duane Claridge făcuseră schimb de cărţi de vizită şi, la întoarcerea la ambasada americană, acesta din urmă tastase pe calculatorul central al Diviziei de Operaţiuni numele noului său amic. Rezultatul îi făcuse să-i lase gura apă: Ramzi Amal Karim nu aparţinuse dintotdeauna de ÎŞI. Emigrat în Kuweit de la vârstă fragedă, fusese alungat de acolo în 1990 de către trupele irakiene, întors în Pakistan, fusese acaparat de unul dintre unchii săi, conducător al Comittee for Islamic Appeal, un ONG fundamentalist cu baza la Peshawar, apoi trimis în Afganistan într-o tabără de pregătire militară rezervată arabilor veniţi din toată lumea. Desigur, ruşii plecaseră, dar războiul civil, între islamiştii puri şi duri, moderaţi şi „nordişti”, uzbeci şi tadjici, sub comanda lui Ahmed Shah Massud, continua să facă ravagii în Afganistan.
În şase luni, Ramzi Amal Karim devenise un excelent specialist în explozivi, de la încărcături individuale până la maşini-capcană. Îşi experimentase cunoştinţele în câteva operaţiuni planificate de fundamentalistul afgan Gulbuddin Hekmatyar, fără un obiectiv particular, doar pentru a-şi verifica cunoştinţele, înainte de a reveni în Peshawar. Acolo şi-l apropiase ÎŞI, serviciile pakistaneze având nevoie de oameni ca el pentru a urmări ce se întâmpla în Baluchistan. Ramzi Amal Karim nu prea avusese de ales: ÎŞI era atotputernic.
