PROLOG.
De la etajul 23 al hotelului Sofitel din strada Silom se putea vedea o imagine superbă a oraşului Bangkok. Cu toate acestea, cei trei bărbaţi aşezaţi destul de departe de bar nu păreau deloc interesaţi. Mai multe documente erau răsfirate pe masa lor, printre pahare goale şi conversaţia, în principal în spaniolă, părea să-i absoarbă cu totul. Unul dintre cei trei bărbaţi, masiv, blond-roşcat, cu o mustaţă care-i bara figura, se înclină către interlocutorii săi şi spuse cu voce scăzută, în spaniolă:
— Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în urmă cu două zile.
Cei doi aprobară printr-o înclinare din cap, evident recunoscători pentru această remarcă.
Unul dintre ei, care se prezentase cu numele de Manuel Sanchez, răspunse simplu:
— Muchas gracias! 1
Cu două zile înainte, la 4 martie 2008, Raul Reyes, unul dintre cei mai vechi conducători ai FARC2, fusese ucis de armata columbiană, în junglele din sud-estul Columbiei, vastă zonă controlată de gherila marxistă, unde aceasta cultiva intens coca.
Conversaţia fu reluată. Manuel Sanchez şi amicul său, Hugo Sinaloa, îl contactaseră la Moscova pe Viktor But, cu mai multe luni înainte, telefonic şi prin e-mail, cu scopul de a-l întreba dacă le poate furniza arme. Graţie vânzărilor de cocaină, FARC devenise unul dintre cele mai importante carteluri ale drogurilor din Columbia – această gherilă dispunea de sume considerabile ascunse în diferite paradisuri fiscale.
Or, până în 2003, data la care Viktor But, fost ofiţer sovietic reconvertit spre vânzările de material de război către ţările aflate sub embargo, se retrăsese la Moscova, acesta din urmă, supranumit de unii „the Lord of War”3, era cunoscut pentru nenumăratele sale transporturi de arme, diamante, aur şi chiar oameni, graţie unei veritabile flote de avioane cargou, luate în leasing şi care opera din Emiratele Arabe Unite. Toată lumea apela la el: traficanţii de diamante din Liberia sau din Sierra Leone, talibanii aflaţi la acea vreme la putere la Kabul sau o gherilă antimarxistă precum UNITA din Angola, pentru a cumpăra arme. Americanii îl utilizaseră pentru a transporta materiale în Irak şi în Afghanistan. Francezii, la rândul lor, au apelat la una dintre companiile aeriene ale lui But pentru a transporta cei 2 400 de oameni care au participat la operaţiunea „Turquoise” a Franţei în Rwanda.
Pe scurt, Viktor But, la început un modest locotenent în Armata Roşie, lăsat la vatră după disoluţia Uniunii Sovietice, ridicase la 24 de ani un mic imperiu al transporturilor şi vânzărilor de arme, profitând de numeroasele stocuri de material militar fără stăpân din Rusia, Ucraina, Bielorusia şi Kazahstan, închiriind la preţuri convenabile aparate ruseşti sau ucrainene, care putrezeau sub prelate aproape peste tot prin Europa de Est.
Numele său se regăsea în toată lumea în agendele celor care căutau să transporte sau să cumpere arme. Acesta este motivul pentru care nu a fost surprins de faptul că cei doi reprezentanţi ai FARC l-au contactat la Moscova, unde se retrăsese în 2003, urmărit de vendeta anumitor agenţii ONU. După două contacte preliminare în Danemarca şi în România, întâlnirea a avut loc la Bangkok, în capitala Thailandei, aceasta fiind una dintre ţările care acordau facil vize cetăţenilor ruşi.
Viktor But sosise de la Moscova la opt dimineaţa, în 6 martie 2008 şi se instalase într-o cameră situată la etajul 18 al hotelului Sofitel. După ce-şi acordase un răgaz pentru a face un duş şi a se odihni, urcase la etajul 23 către ora unu după-amiaza, pentru a-şi întâlni cei doi „clienţi”.
Cu convingerea fermă că le va vinde un vechi Iliuşin 78, care-i rămăsese în grijă după ce-şi încetase activităţile. Dacă aveau nevoie de arme, trebuiau să le şi transporte.
Acum se aflau la finalul discuţiei lor de tatonare. Viktor But avea în faţa sa o pagină pe care schiţase „lista de cumpărături” a clienţilor săi: 700 sau 800 de rachete sol-aer Igla destinate, după spusele lor, doborârii de elicoptere Blackhawk şi Apache, aparţinând armatei columbiene, zece milioane de cartuşe de calibrul 7,62, mine antipersonal şi explozibili, de preferinţă C.4, echipamente de vedere nocturnă, avioane ultrauşoare şi drone4 destinate a fi echipate cu rachete. Întâlnirea era pe terminate. Nu fuseseră plătiţi bani, însă Viktor But promisese să se ocupe de comanda lor de îndată ce revenea la Moscova şi să păstreze legătura cu ei.
Era pe punctul de a strânge hârtiile de pe masa din faţa sa când, brusc, cei doi interlocutori se ridicară de pe locurile lor fluturând nişte legitimaţii cu învelitori din piele şi, ca în serialele de televiziune, Manuel Sanchez strigă cu o voce de crainic:
— Special Agent Louis Millione. DEA (Drug Enforcement Administration). You are under arrest. This meeting has been recordeds5.
În timp ce vorbea, cel de-al doilea reprezentant al FARC strângea hârtiile rămase pe masă şi le înghesuia într-o geantă de piele. Deşi la început rămăsese stupefiat, Viktor But îşi regăsi repede sângele rece, gândindu-se că se găsea pe teritoriu thailandez, unde americanii, de la orice agenţie ar fi fost, nu aveau nici un fel de putere poliţienească.
— Nu mă puteţi acuza de nimic, protestă el. Şi nu aveţi dreptul să mă arestaţi.
Nu termină de vorbit, că uşa se deschise lăsând să intre doi thailandezi în civil, dintre care unul, cu craniul ras, purta un tricou „Abercombie”, iar celălalt, mai în vârstă, o cămaşă albă.
Scoaseră şi ei nişte legitimaţii şi îl anunţară pe Viktor But în engleză:
— Suntem de la Crime Suppression Unit Division a poliţiei thailandeze şi vă arestăm pentru tentativă de efectuare a unei operaţiuni ilegale pe teritoriul Regatului.
Aceştia aveau dreptul să-l aresteze! Astfel, se lăsă încătuşat, cu braţele întinse în faţă şi apoi fu luat pe sus.
— Vreau să anunţ consulatul! Protestă Viktor But
