Capitolul I.
Ferestrele birourilor redacţiei Far Eastern Economical Review scârţâiră lovite de o pală de vânt. Tan Ubin ridică privirea de pe claviatura maşinii de scris. Dinspre sud se năpusteau norii grei ai unei furtuni de sfârşit de muson. Coasta indoneziană devenise invizibilă. În mai puţin de o oră, perdele de ploaie călduţă aveau să se prăvălească asupra oraşului Singapore. Un telefon începu să sune la celălalt capăt al biroului. O secretară solidă, înfăşurată într-un sari, răspunse imediat.
— Tan, vino, e pentru tine, strigă ea.
— Imediat, răspunse ziaristul.
Cu ochelarii lui cu ramă de baga, cu freza tot timpul strălucind de briantină şi cu mustaţa lui subţire, făcea ravagii printre secretarele din Hanson Building. Aspectul general de individ prea la locul lui, era contrazis de acuitatea privirii şi de expresivitatea trăsăturilor. Tan Ubin era unul dintre puţinii ziarişti care încercau să-şi facă meseria corect, sub rigorile regimului autoritar al premierului Lee Kuan Vew.
Aşteptă ca secretara să închidă telefonul şi apoi răspunse.
Biroul era dotat cu un singur post telefonic şi se afla la etajul al doisprezecelea al companiei Hanson House, un imobil nou, situat pe o arteră în prelungirea bulevardului Shenton Way, un fel de Wall Street singaporez.
Pe o lungime de cinci sute de metri se vedeau numai zgârie-nori noi-nouţi, unii neterminaţi încă, în care se aflau practic sucursalele tuturor băncilor din lume. Un fel de cartier al orgoliilor şi un simbol al bogăţiei micuţului stat, creat doar de vreo zece ani.
Cu cinci ani în urmă, Shenton Way era un teren viran, chiar lângă Telok Ayer Basin. Până şi ultima deschidere spre orizont urma să fie acoperită în curând de o clădire galbenă, cu treizeci şi cinci de etaje, aflată în finisaje pe Maxwell Road.
— Alo, sunt Tan, răspunse ziaristul într-o engleză cu un accent uşor cântat.
Cel de la capătul firului vorbea şi el englezeşte, dar cu accentul aspru al chinezilor.
— Am o informaţie interesantă în legătură cu Tong Lim, rosti interlocutorul său.
Tan Ubin strânse receptorul mai tare în mână. Nu ştia nici numele, nici înfăţişarea celui cu care vorbea. Informatorul acesta, care prefera să-şi păstreze anonimatul, îi oferea în mod obişnuit lui Tan Ubin informaţii ce se dovedeau exacte. Uneori îl căuta la birou, alteori acasă. Tan nu prea avea încredere în acest fel de sursă de „documentare”. Dar nu vorbise cu nimeni despre el, în afara soţiei lui, Sakra. Cel mai înţelept este ca astfel de lucruri să fie păstrate sub tăcere. Oricum, misteriosul său corespondent era extrem de bine informat.
Articolul pe care îl scria la maşină Tan Ubin se referea chiar la Tong Lim şi îi fusese cerut de revista britanică The Economist.
— Despre ce este vorba? Întrebă el pe un ton aparent indiferent.
— Ar fi bine să-l urmăriţi pe domnul Lim diseară, răspunse informatorul. Trebuie să se întâlnească cu o persoană care, în mod sigur, vă interesează foarte mult. Domnul Lim va pleca de la birou pe la şase, direct la această întâlnire. Good bye, domnule Ubin.
Şi în urechea ziaristului indian pocni sec receptorul închis la celălalt capăt al firului. Ubin se lăsă pe spătarul scaunului, îşi scoase ochelarii şi privi spre mare. Sute de nave se aflau în permanenţă ancorate în rada portului. Vântul se înteţise şi linia orizontului dispăruse într-o perdea de nori cenuşii. Se putea observa cu claritate coloana întunecată a unei tornade ce se apropia de port, venind dinspre Indonezia. De cealaltă parte a ecuatorului, la Djakarta, situată doar la 400 km, ploua deja. Musonul era în plină desfăşurare în zona aceea.
Tan Ubin se uită la ceas. Era patru şi jumătate. Birourile se închideau la cinci şi jumătate. Cel în care se afla Tong Lim era situat la vreo trei sute de metri, pe Shenton Way, la penultimul etaj al unui imobil ultramodern.
Tong Lim ajunsese doar în cinci ani dintr-un umil funcţionar la poştă, un om de afaceri foarte căutat în sud-estul Asiei.
Era implicat în câteva zeci de societăţi răspândite în Singapore, Kuala Lumpur, Djakarta şi Hong Kong. Deţinea şi controlul a două bănci din Hong Kong şi Brunei. Averea sa era evaluată la aproximativ două sute milioane de dolari singaporezi. Numai că, nici cei mai bine informaţi oameni nu depistaseră mecanismul reuşitei lui. Tong Lim era un tip foarte discret.
Tan Ubin avusese mult de furcă în timpul anchetei pentru redactarea articolului comandat de The Economist. Dar tot ce îl privea pe Tong Lim era înconjurat cu o plasă deasă de mister, iar zvonurile ce pretindeau că prosperitatea lui era mai puţin solidă decât părea, nu puteau fi demonstrate.
Nu reuşise să facă un interviu cu omul de afaceri chinez şi nu se ştia mare lucru despre el. Doar că era un baba, adică un chinez născut la Singapore şi care îşi începuse cariera în administraţia Poştei. Acum însă, era posesorul unui Rolls de cincizeci de mii de dolari şi-i oferise fiicei unice, Margaret, un Mercedes de treizeci de mii de dolari, când împlinise 21 de ani.
Unii îi povestiseră lui Tan Ubin că Tong Lim ajunsese, datorită fulgerătorului său succes în afaceri, unul dintre demnitarii Triadei, cea mai veche societate secretă chineză, mai puternică la Singapore decât la Hong Kong.
Dar erau numai zvonuri.
Restul anchetei se dovedise la fel de dificilă. La Singapore Monitary Authority nu se ştia nimic despre afacerile lui Tong Lim. Sau se păstra discreţia. Ziaristul ajunsese la Ministerul Economiei în biroul unui înalt funcţionar, care îi dăduse de înţeles că nu se cuvine să investigheze activitatea unui personaj ce întruchipează politica primului ministru, rezumată doar în două cuvinte: cultul profitului. Nu reuşise nici măcar să obţină lista societăţilor controlate de Tong Lim.
