Capitolul I.
John Guillermin încercă să sară peste o băltoacă din mijlocul Bulevardului Paris, dar alunecă şi căzu drept în ea, sub privirile ironice ale unui puşcaş marin bucălat, îmbrăcat într-un mantou verde. Stătea de pază în faţa unei clădiri vechi de culoare roşiatică, ce adăpostea temporar o parte din birourile Ambasadei americane, apărată de un parapet format din saci cu nisip, pus chiar în mijlocul şoselei şi mesteca gumă rozalie la culoare.
În zilele bune, această cornişă ce domina Mediterana era comparată adesea cu celebrul bulevard din Nisa, Promenade des Anglais. Astăzi însă, rămasă golaşă, în bătaia vântului venit dinspre marea cenuşie, cu palmierii rahitici şi ciopârţiţi de bombardamente, cu clădirile verzui plantate la fiecare o sută de metri, cu barierele din lemn cu sârmă ghimpată puse de-a curmezişul drumului, cu şinele antitanc cu capete îndoite formând bariere în principiu de netrecut, cu găurile din zidurile clădirilor cauzate de. Obuzele israelienilor, părea mai degrabă un câmp de luptă decât un loc de recreere.
Impresie întărită şi de absenţa vehiculelor şi de puţinii trecători. De la atentatul care a transformat Ambasada americană, situată în capătul Bulevardului Paris, într-un cremşnit din beton, circulaţia autovehiculelor a fost interzisă între Bain Jamal. Micuţa plajă din faţa ambasadei distruse şi hotelul Riviera, aflat la un kilometru mai departe.
Vehiculele blindate americane înţesate de-a lungul clădirii, santinelele cu căşti şi cu veste antiglonţ, ascunse după puştile lor de asalt M 16, pândind îngrijorate exploziile din depărtare ale artileriei arabe, ce bombarda cartierele creştinilor din est, sporeau şi mai mult tensiunea. Mândreţea de Bulevard Paris devenise un teren viran sinistru, unde se aventurau numai câţiva trecători care voiau să evite Universitatea americană.
Astfel, nefericita aventură a lui John Guillermin nu avusese alt martor decât pe puşcaşul marin care făcuse un balon de gumă de bucurie. Americanul părea mai degrabă un nătăfleţ, cu impermeabilul albastru prea lung pentru el, cu cizmele de cauciuc şi privirea pierdută în spatele ochelarilor cu rame de baga.
Îşi scutură picioarele ude şi se urcă pe trotuarul de pe faleză. Valurile mici se spărgeau de stânci. Cât vedeai cu ochii, nu erau decât garduri din sârmă ghimpată şi clădiri de ciment. Zarva din Beirutul de Vest, care continua viaţa cotidiană în ciudă bombardamentelor şi rachetelor, era acoperită de zgomotul mării. John Guillermin îşi strânse impermeabilul pe el şi se întoarse cu spatele la mare. Figura lui puţin cabalină şi tristă, părul grizonat. Ondulat şi ciufulit de vânt îi dădeau un aer de poet.
În afară de el şi de soldaţi, bulevardul era absolut pustiu. Cel pe care îl aştepta întârzia să apară. Poate că nici nu mai venea… John Guillermin se resemnase deja. Nu era doar un amărât de război. Numai maşina-capcană, care a distrus pe 18 aprilie Ambasada americană, a terminat dintr-o singură lovitură şi Centrala CIA din Beirut, inclusiv pe Deputy Director din Middle East Desk, venit de la Langley. De atunci, Compania şi-a „răzuit” tot ce avea prin sertare şi şi-a trimis toţi analiştii în căutare de informaţii. De aceea John Guillermin a trecut de la redactarea sintezelor, la meseria mult mai delicată de „ofiţer informator” …
Ca să-şi mai facă puţin curaj, americanul se sprijinise de balustradă şi privea drapelul ce flutura în vânt sus pe clădirea părăginită în care se afla Compania. De pe 18 aprilie, birourile ambasadei fuseseră împărţite aici. În Ambasada Marii Britanii şi în reşedinţa ambasadorului din Baabda. Care găzduia şi cifrul.
În stânga, un vehicul blindat era pregătit să intervină în orice moment. Puţin mai departe, către vest, maiestuoasa ambasadă a Marii Britanii, adăpostită de un şir de cuburi din beton, era acoperită de un „furnicar” imens care cobora de la etajul al cincilea până la pământ. Era o plasă antigrenade.
La barieră apăru o maşină căreia i se permise să treacă. Vehiculul, înainta încet. Puşcaşul marin ieşi din clădire cu arma M 16 îndreptată spre el şi începu să percheziţioneze portbagajul şi motorul, apoi controla permisul de liberă-trecere. Era un ofiţer din armata libaneză.
John Guillermin pipăi în buzunarul impermeabilului Colt-ul de calibrul 45 pe care îl simţea greu. Oamenii din Companie trebuiau să poarte neapărat armă şi să se deplaseze cât mai puţin prin Beirut. Acesta era şi motivul pentru care Guillermin îi dăduse întâlnire informatorului în această zonă extrem de protejată. Americanul înfrigurat înaintă câţiva paşi. Era nerăbdător să intre în birou la căldură. Colt-ul 45 îi trăgea în jos buzunarul drept, conferindu-i un aer ciudat… Se zgribuli. Ce ţară! Până şi israelienii se săturaseră de ea. Se întoarse şi cercetă zarea, fiind biciuit de aerul rece care îl făcu să-i dea lacrimile. Navele Flotei a VI-a, care staţiona la Beirut, erau înecate în ceaţă. Abia se zăreau. Din când în când, obuzele trase de pe crucişătorul New Jersey transformau în câmp un sat arab. Apoi liniştea se lăsa din nou.
În fine, apăru o siluetă dinspre Bain Jamal. Era un bărbat care mergea grăbit, cu capul gol şi cu mâinile înfundate în buzunarele hainei. John Guillermin miji ochii. La el, toţi arabii arătau la fel. Când bărbatul ajunse la vreo zece metri, se relaxa. Nu era informatorul lui. Se uită rapid la ceas. Mai stătea cinci minute, apoi se întorcea. Bărbatul ajunse în dreptul lui şi scoase mâna dreaptă din haină cu un gest lent. Era un arab tânăr cu părul creţ. Avea un pistol semiautomat, echipat cu un amortizor gros, cilindric, de culoare neagră. Fără nici o ezitare, bărbatul ridică braţul şi trase de aproape un glonţ în ceafa lui John Guillermin.
Din cauza soarelui, americanul aplecă capul şi se învârti pe loc. Al doilea glonţ îi pătrunse în urechea dreaptă, străpungându-i creierul. Ca fulgerat. John Guillermin puse un genunchi pe sol. Apoi se prăbuşi într-o parte. Zgomotul slab al împuşcăturilor fusese luat de vânt, iar santinela, preocupată cu controlul maşinii, nu auzise nimic.
Ucigaşul băgă arma în buzunar şi îngenunche lângă John Guillermin, îl scotoci rapid prin buzunare, aruncând pe pavaj tot ce găsea.