Oribila schimbare suferită de cel mai bun prieten al meu, C. Tillinghast, depăşeşte orice închipuire. Două luni şi jumătate nu ne-am mai văzut, din ziua când îmi explicase încotro ţinteau cercetările lui de fizică şi metafizică. Atunci când, ca răspuns la timidele mele mustrări, m-a azvârlit afară din laborator într-un acces de furie, înţelesesem că de-acum înainte rămânea zăvorit acolo, în compania blestematei sale maşini electrice, mâncând puţin şi alungându-şi din preajmă servitorii. Totuşi, nu-mi trecuse prin minte că un scurt interval de zece săptămâni putea să modifice, să desfigureze în aşa hal o fiinţă omenească. Nu-i deloc plăcut să vezi un om corpolent slăbind brusc, să constaţi că pielea îi devine gălbuie, că ochii i se afundă în cap, i se încercănează şi încep să strălucească neliniştitor, că fruntea i se umple de vinişoare şi de riduri, iar mâinile i se agită într-un tremur convulsiv. Iar dacă la toate acestea adaugi o murdărie respingătoare, o evidentă lipsă de îngrijire în cazul cuiva altădată meticulos şi impecabil, descoperirea ts întoarce pe dos. Şi totuşi, aşa mi-a apărut C. Tillinghast în noaptea când mesajul său incoerent mă adusese iarăşi dinaintea uşii lui, după săptămâni întregi de exil.
Aşadar, el era spectrul care tremura pe când îmi dădea drumul înăuntru, ţinând o lumânare în mână şi aruncând priviri furişe peste umăr, ca şi cum s-ar fi temut de nişte prezenţe invizibile în acea casă veche şi singuratică de pe lângă Benevolent Street. Ar fi fost greşit să se spună că C. Tillinghast slujise ştiinţa şi filosofia. Cercetările periculoase trebuiau lăsate în seama unor spirite reci, impersonale. Tillinghast căzuse nu demult pradă eşecului, solitudinii şi melancoliei. Dar acum, ştiam că reuşise, prevăzusem asta cu zece săptămâni în urmă, când îmi descrise cu entuziasm ce era pe cale să descopere. Atunci era foarte agitat.
— Ce ştim noi despre lume, despre universul înconjurător? întrebase pedant şi febril. Mijloacele prin care putem obţine impresii sunt ridicol de puţine, iar în privinţa obiectelor ce ne împresoară avem cunoştinţe extrem de restrânse. Nu distingem lucrurile decât din propriul nostru punct de vedere şi n-avem nici o idee despre adevărata lor natură. Cu cinci simţuri slabe pretindem că putem cuprinde cosmosul complex şi nemărginit, când alte fiinţe, posedând un evantai de simţuri mai larg, mai puternic, ori diferit, pot percepe universuri întregi de materie, de energie şi de viaţă, care ne stau la îndemână şi, totuşi, nu pot fi detectate nicicând de organele noastre de simţ. Mi-am spus mereu că astfel de lumi inaccesibile există, lângă noi chiar. Acum cred că am găsit un mijloc de a înfrânge barierele ce ne separă de ele. Nu glumesc deloc. Peste douăzeci şi patru de ore, maşina asta va emite nişte unde care vor acţiona asupra unor organe necunoscute din noi înşine şi, în consecinţă, atrofiate. Undele acestea urmează să ne deschidă perspective nebănuite. Vom vedea în sfârşit la ce anume urlă câinii noaptea, sau de ce îşi ciulesc pisicile, după miezul nopţii, urechile. Vom vedea toate astea, şi alte lucruri pe care nici o făptură vie încă nu le-a văzut. Vom străbate timpul, spaţiul şi dimensiunile lui şi, fără să ne mişcăm din loc, vom putea privi în miezul creaţiei.
Când a vorbit aşa, i-am făcut reproşuri căci îl ştiam destul de bine încât cuvintele lui să mă sperie mai degrabă decât să mă amuze. L-a cuprins o furie nebună şi m-a alungat din casă. Acum nu era mai puţin fanatic, însă dorinţa de a se exprima îi învinsese resentimentul; îmi scrisese, deci, o scrisoare pe un ton imperativ.
Pătrunzând în locuinţa prietenului meu transformat pe neaşteptate într-o epavă tremurătoare, m-am simţit cuprins de o teroare de neînţeles. Vorbele rostite cu zece săptămâni în urmă păreau să se fi materializat în obscuritatea înstăpânită în casă. Vocea dogită şi alterată a gazdei mă înfiora. Mi-aş fi dorit să-i văd pe servitori, însă el pretindea că se despărţise de ei cu trei zile în urmă. Mi s-a părut ciudat ca bătrânul Gregory să-şi părăsească stăpânul fără să-l fi prevenit pe un prieten atât de statornic ca mine. Dar curiozitatea îmi sporea într-atâta încât temerile îmi dispărură curând. Nu puteam face decât presupuneri în legătură cu oeea ce aştepta Tillinghast de la mine, însă n-aveam nici o îndoială că urma să-mi încredinţeze vreun secret important. Înainte, protestasem împotriva pătrunderii sale nefireşti într-un domeniu ce nu poate fi cuprins cu mintea. Acum, când după toate aparenţele reuşise, aproape că-i împărtăşeam starea de spirit, în ciuda preţului cu care părea să-şi fi plătit victoria. Am urmat, prin casa pustie, flacăra tremurătoare a lumânării pe care o ţinea în mână caricatura aceea de om. Electricitatea fusese întreruptă. Am vrut să ştiu de ce. Ar fi fost prea. Nu mai îndrăzneam, murmură gazda mea.
Şi continuă să vorbească în şoaptă. I-am înregistrat această nouă manie. Nu i se întâmpla odinioară să mormăie de unul singur. Am intrat în laborator şi privirile mi-au căzut pe nesuferita de maşină electrică, dinspre care venea o lucoare nesănătoasă, sinistră şi violentă. Era conectată la o puternică baterie chimică, dar nu părea să fie alimentată cu curent, întrucât îmi aduceam aminte că, în stadiul său experimental, zumzăia atunci când era pusă în funcţiune. Tillinghast mi-a spus că lumina aceea permanentă nu era electrică în sensul ştiut de mine. M-a poftit să mă aşez în stânga maşinii şi a răsucit un buton undeva, sub lămpile ei. Se auziră nişte pârâituri transformate curând într-o şuierătură, pentru a sfârşi într-un zbârnâit uniform. În acelaşi timp luminozitatea crescu, se micşoră iarăşi, după care primi o tentă palidă şi imposibil de definit, încât n-o puteam descrie. Observându-mă, Tillinghast îşi dădu seama că eram surprins.
— Ştii ce-i asta? mi-a şoptit. Asta-i ultravioletul.
A scuturat din cap într-un fel curics:
— Ţi-ai închipuit cumva că ultravioletul e invizibil? Într-adevăr, dar acum poţi să-l vezi, la fel ca pe atâtea alte lucruri invizibile. Ascultă, undele venite de acolo trezesc în noi un milion de simţuri amorţite, simţurile ps care le-am moştenit prin secole de evoluţie, de la starea de electron până la cea de organism. Am văzut adevărul şi intenţionez să ţi-l arăt şi ţie. Te întrebi cum va fi fiind, aşa că o să-ţi spun.
Tillinghast s-a aşezat în faţa mea, a stins lumânarea şi m-a privit înspăimântător de fix.
