CAPITOLUL I.
PANTERA NEAGRA.
Pe la amiaza unei foarte călduroase zile de iunie, Dogfish, unul din cele mai mari vapoare de călători şi transporturi de mărfuri de pe Arkansas, înainta biciuind valurile fluviului cu roţile lui mari, prevăzute cu palete. Părăsise în dimineaţa aceea Little Rock şi se apropia acum de Lewisburg, unde urma să acosteze.
Zăpuşeala îi alungase pe călătorii mai înstăriţi în cabinele lor, iar majoritatea pasagerilor de pe punte se culcaseră jos, în dosul butoaielor, lăzilor şi altor colete ce le ofereau puţină umbră. Căpitanul dăduse ordin să se instaleze pentru aceşti călători, sub un umbrar de pânză, o tejghea cu tot felul de pahare şi de sticle cu băuturi tari şi pişcătoare, preparate pentru gâtlejuri şi limbi nu prea răsfăţate. Îndărătul acestei tejghele moţăia cu ochii închişi un chelner toropit de caniculă. De câte ori îşi deschidea însă pleoapele, îi scăpa printre buze o înjurătură sau un cuvânt mai grosolan. Pricina supărării sale era o ceată de vreo douăzeci de bărbaţi aşezaţi în cerc pe podea, în faţa tejghelei, care-şi treceau din mână-n mână păhărelul,cu zaruri. Miza era aşa-numitul drink, adică, la sfârşit, cel care pierdea trebuia să plătească fiecărui partener câte un rachiu. Prin urmare, chelnerul nu putea să tragă un pui de somn, aşa cum ar fi dorit. Oamenii aceştia desigur că nu se întâlniseră pentru prima oară aici, pe bord, căci purtarea le era foarte familiară şi din vorbele lor reieşea că se cunoşteau foarte bine. Spre deosebire de această intimitate, manifestau o anumită consideraţie faţă de unul dintre ei, căruia îi spuneau cornelul”, adică, în felul lor de a vorbi, „colonelul”.
Acesta era un bărbat înalt şi uscăţiv, cu obrazul bine ras şi trăsături dure, unghiulare, încadrate de o barbă olandeză, roşie şi aspră. Aceeaşi culoare o avea şi părul tuns scurt, cum se putea vedea, căci pălăria de pâslă, veche şi ponosită, şi-o lăsase pe ceafă. Purta nişte ghete grele, ţintuite, pantaloni de nanchin şi o bluză scurtă din acelaşi material. Vestă nu avea. În locul ei se ivea o cămaşă boţită, murdară, cu gulerul larg desfăcut, prin care se zărea pieptul lui gol, ars de soare. Şoldurile îi erau înfăşurate într-un şal cu ciucuri roşii, lăsând să se vadă mânerul unui cuţit şi tocurile a două pistoale. În spatele lui zăceau o puşcă destul de nouă şi o traistă de pânză cu două benzi ca să poată fi purtată în spinare.
Ceilalţi bărbaţi erau la fel de neîngrijiţi, şi de murdar îmbrăcaţi, însă de asemenea foarte bine înarmaţi. Nici unuia dintre ei nu i s-ar fi putut acorda de la prima vedere nici cea mai mică încredere. Jucau zaruri cu o adevărată pasiune şi-şi adresau tot timpul expresii atât de grosolane, încât un om cât de cât cumsecade desigur că n-ar fi stat nici un minut în preajma lor. Consumaseră în orice caz mai mult de un drink, căci obrajii le erau încinşi nu numai de bătaia soarelui, ci şi de pe urma rachiului.
Căpitanul părăsise puntea de comandă şi se dusese pe dunetă să dea instrucţiunile necesare şefului de echipaj. Acesta întrebă:
— Ce părere aveţi, „captam”, de indivizii ăia care dau acolo cu zarul? Mi se pare că sunt nişte boys pe care nu-ţi prea place să-i vezi pe bord.
— Cred şi eu! încuviinţă cel întrebat. E adevărat că s-au dat drept haversters 3 care merg în vest să se toc-
1 Karl May obişnuieşte să dea culoare locală întrebuinţând expresii din graiul popoarelor în mijlocul cărora îşi plasează aventurile, păstrând mai ales denumirile de grade şi titluri. În cazul cuvântului „cornel”, dă indicaţia eronată că ar fi o pronunţie stâlcită a cuvântului colonel.
2 Băieţi (în limba engleză în text).
3 Muncitori agricoli (în limba engleză în text).
mească la ferme în timpul recoltei, dar n-aş vrea să fiu eu acela căruia i-ar cere de lucru.
— Weâl, Sir! Cât despre mine, îi socotesc nişte veritabili tramps 1. Să sperăm că cel puţin pe bord or să fie liniştiţi!
— Nu i-aş sfătui să ne supere mai mult decât suntem obişnuiţi. Avem destui oameni în echipaj ca să-i putem azvlrli pe toţi în bătrânul, binecuvântatul Arkansas. De altfel, pregăteşte-te de acostare. În zece minute se va zări portul Lewisburg.
Căpitanul se întoarse pe punte spre a da comenzile necesare acostării.
Într-adevăr, peste puţin se iviră primele case ale oraşului pe care vaporul le salută cu un fluierat prelung de sirenă. De pe ponton se semnaliza că vasul urmează să mai primească încărcătură şi pasageri.
Între timp, pasagerii din interiorul vaporului începură să urce pe punte ca să se bucure de scurta întrerupere a acestei plictisitoare călătorii.
Nu li se oferea însă un spectacol prea distractiv.
Pe atunci, localitatea nu era nici pe departe atât de însemnată ca acum. La debarcader aştepta doar puţină lume: câţiva cască-gură. Se zăreau numai câteva lăzi şi colete care urmau să fie încărcate, iar numărul noilor călători ce urcau pe bord nu trecea de trei.
Unul dintre ei era un alb de statură înaltă, deosebit de puternic. Purta o barbă deasă şi neagră, dar atât de stufoasă încât nu i se vedeau decât ochii, nasul şi partea superioară a obrajilor. Pe cap purta o căciulă de biber veche, năpârlită de scurgerea anilor. Ar fi fost cu neputinţă să precizezi ce formă avusese iniţial. Pesemne că trecuse prin toate transformările posibile. Îmbrăcămintea bărbatului consta dintr-un pantalon şi un surtuc din pânză groasă de în cenuşiu. În chimirul lat, de piele, erau înfipte două revolvere, un cuţit şi mai multe lucruri mărunte, indispensabile unui adevărat westman. Mai poseda în plus o puşcă grea, cu două ţevi, de al cărei pat era agăţată o secure lungă.
