În orăşelul de provincie V., bibliotecarul cel nepăsător şi leneş tăia frunză la câini împreună cu alţi colegi de aceeaşi teapă şi nici nu-i trecea prin minte să răspândească lumina cărţilor printre oamenii muncii.
Un tânăr muncitor – om ambiţios, ce ţintea să intre la o facultate – a îndrăznit să tulbure pacea cerească a bibliotecarului şi să-l roage să-i recomande ceva de citit. Indolentul şoarece de bibliotecă, vroind să scape o dată şi pentru totdeauna de el, i-a împărtăşit că „toată cvintesenţa lumii” este cuprinsă în Enciclopedia Brockhaus.
Drept urmare, muncitorul a început să citească marele Brockhaus. A început cu litera A.
E o minune că a ajuns până la cel de-al cincilea volum (Banqui-Berger).
Însă ce-i drept e drept: încă pe vremea când citea cel de al doilea volum i-a pierit pofta de mâncare, faţa i s-a alungit şi a devenit distrat. Când a schimbat volumul deja citit cu următorul, l-a întrebat oftând cu obidă pe hoţomanul cultural din spatele baricadei de cărţi prăfuite: Oare mai sunt multe?
Pe când a ajuns la cel de-al cincilea volum, au început să i se întâmple tot felul de chestii ciudate. De exemplu, pe strada mare a orăşelului, la intrarea atelierului BANA, l-a zărit, ziua în amiaza mare, pe Abul-Abbas-Ahmed-Ibn-Mahomet-Otman-Ibn-Alit, celebrul matematician arab, cu un turban alb pe cap.
Tânărul şi atât de cumsecadele lăcătuş s-a scufundat într-o neagră tăcere pe parcursul întregii zile când i s-a năzărit că-l vede pe arab (autorul fundamentalei „Talme-Amal-Al-Hisop”) şi a realizat că ar trebui să ia o scurtă pauză, aşa că n-a citit nici un rând în plus până la căderea serii. Aceasta nu l-a ferit de un coşmar înfiorător, căci în liniştea nopţii a mai primit alte două vizite: mai întâi şi-a prezentat omagiile Eduard Banks, spiritul progresist care a pregătit terenul pentru constituirea Ligii Hamseatice, iar apoi însuşi Dimitri Nikolaevici Bantis-Kamenski, şeful cancelariei din gubernia Smolensk.
Toată ziua l-a durut capul îngrozitor. N-a mai citit nimic. Dar peste câteva zile a reluat lectura: a citit, de-a dracului! Articolele rezervate lui Banovangison, Bniumason, Bonniers de Biguiren, precum şi celor doi Boniacavalo: o persoană de pe vremea lui Pazvante şi un oraş.
Fulgerul a izbit când a ajuns la aparent atât de nevinovatul Baranovski. Întrucât deja amintitului Baranovski îi reveneau nouă persoane: Vladimir, Vojchek, Ignati, Stepan, Jan – de două ori, restul fiind Mieczyslaw, Boleslaw şi Boguslaw.
În mintea nefericitei victime a infamului bibliotecar a început să scârţâie o rotiţă.
— Citesc ce citesc, mărturisi el corespondentului de presă, cuvintele nu sunt grele: Mieczyslaw, Boguslav şi nici să mă tai nu mai ştiu cine. Dar cum închid cartea, parcă toate-şi iau zborul din căpăţâna mea. Îmi amintesc un singur lucru: Madrian. Mă întreb: de unde şi până unde Madrian? Pe pagina din stânga sunt doi Baranieczki. Un Adrian şi un Marian. Numai că pe al meu îl cheamă Madrian.
Şi ochii i se umplură de lacrimi.
Corespondentul de presă i-a smuls enciclopedia din mână şi a pus capăt nemilosului experiment. Şi i-a dat sfatul înţelept de a uita urgent tot ce a citit, apoi scris o glosă plină de fiere despre bibliotecarul cu pricina. În filipica sa a folosit, limitându-se strict la termenii cuprinşi în amintita lucrare enciclopedică, expresii ca: stăncuţă mahmură, năpârcă indolentă, adică, cu alte cuvinte, l-a asemuit buretelui şerpesc (Amanita muscaria L.).
SFÂRŞIT