Dar nu-mi puteam aminti nimic Doar atât – că am atins pe Altceva, pe Altcineva care, ştiindu-mă, m-au respins
Nichita Stănescu, A treia elegie pătrunde în cameră intră în cameră, firesc, aşa cum a făcut mereu, mereu până acum intră cum a intrat de-atâtea ori, fără oprire şi se opreşte dincolo de prag la un pas dincolo de prag păşise peste prag cum de mult nu mai păşise, drept, fără a se mai strădui să potrivească să treacă dreptul întâi, totdeauna cu dreptul treci pragurile, obişnuinţă care, abia acum înţelege, îl complicase inutil, îl umpluse de spaime şi de speranţe care, la rândul lor, cereau pregătiri pentru piciorul drept iar ce ieşea din pregătiri îl obliga să păşească peste pragurile următoare cu dreptul, numai cu piciorul drept acum e înviorat, curăţat ca sub duş de toate poticnelile, de toate obligaţiile pe care şi le singur impusese ca să nu fie obligat să le respecte pe cele din afară nu mai este dator nimănui şi pentru nimic, oprit dincolo de prag sau dincoace? Fără să caute întâi din ochi întinde mâna dreaptă lateral, cu palma răsucită spre perete, bâjbâie pe lângă canat, în căutare întrerupătorului nu-1 găseşte, dar negăsirea, departe de a-1 nelinişti, îi împroaşcă în obraz o rafală de vânt proaspăt, cu zloată bună aşa sa întâmplat totdeauna în aceste două săptămâni de când Doctorul, după ce se convinsese că îi urmează neabătut prescripţiile, îi dăduse permisiunea mai ales că din camera lui se aude când e chemat îşi poartă braţul drept ţeapăn din cot, şi-1 mână în sus, în jos, mereu la fel de lung, în căutarea întrerupătorului numai în odaia EI s-a păstrat, de la vechea instalaţie electrică micul robinet de alamă pe care trebuia să-1 răsuceşti îndelung, răbdător, în gol, să-1 tragi, împingi, apeşi, înclini, ca să se realizeze contactul Ilarie caută din ochi prin întunericul odăii întunericul nu-i întuneric, doar aer lăptos, străluciu
Ilarie caută prin lapte şi limpezime patul EI caută patul Ei, patul îl găseşte în stânga uşii, măsuţa joasă lipită de el – în partea opusă noptiera – măsuţa joasă lipită de căpătâiul patului, măsuţa trusa nichelată, deschisă alcoolul f i o 1 e 1 e pe patul de vată, înşirate ca într-o cartuşieră fiolei e ocupând întreg orizontul
Şi şi obrazul EI nu se vede, umbrit de tăblia înaltă
Şi şi mâna stângă aşezată deasupra pe cearşaf e ţinta unui tun de lumină
Şi şi nu tun, mai degrabă deget, deget de lumină se preumblă pe mână şi nici deget, mai bine limbă, limba de lumină linge mâna de la cot până în vârful fiecărui deget şi înapoi
Şi mâna EI cu vinele umflate, vinete sub piele cauciucoasă, cenuşoasă
— Să deschid fereas' gândeşte Ilarie, auzind mirosul dulceag şi mai auzind: Azi ai întârziat, ce-i cu tine, de obicei îmi ieşeai în întâmpinare, ba chiar mă obligai să îşi aduce aminte că intrase fără să fie atent la piciorul cu care păşeşte – dacă am călcat cu stângul?
— Dacă nu mă mai liberez?
Şi dacă nu m-a chemat?
Poate că doar gemuse
Şi dacă a murit?
Adineauri, adică mai demult, dar el, neatent, el întârzietor, zăbovise şi întârziase unsprezece ani şi – Doamne, de s-ar sfârşi odată, să nu se mai, să nu ne mai, să nu mă mai am rostit de nerostitul Desarsfarşiodată mâna dreaptă caută comutatorul, îl caută grăbit, fiindcă acolo, în pat e Catin'
Catinca, în pat, pe întuneric, Catinca aşteaptă în patul aşezat în colţul dintre fereastra ca jaluzelele coborâte şi dulap atinge comu' cu încheietura mâinii – prea departe – îşi retrage mâna, robinetul de alamă se mută, alunecă prin palmă, aproape gâdilindu-i degetele, degetele apucă robinetul de ala' sub explozie, camera se transformă dar dacă era gata transformată? Dacă e altă cameră? Şi nu e aceeaşi, acum se îngustează-lăţeşte – în doi timpi UŞA uşa uşa nu mai pe peretele opus, ci în dreapta ŞIFONIERUL nu mai, s-a mutat şi el, rămas căscat, de butonul sertarului atârnă Puloverul Negru cu mâneci trei-sferturi GHETELE ghe', 'Tele se ceartă, ponciş, cu pielea lor arsă arsă arsă de urină pielea pe la vârfuri şi îndoituri şi roasă în dreptul gleznelor în interior şi da şi s-a liberat şi Teodora şi Teodora, dar nu s-a instalat în camera dinspre grădină, s-a liberat şi s-a aşezat aici împreună cu şi poate dorme la ea, dar şi-a lăsat puloverul şi ghetele aici, i le-a arătat Catincăi, i-a povestit de-acolo şi, după ce i-a povestit de-acolo a lăsat-o pe Catinca să doarmă şi s-a dus la ea, dincolo Catinca s-a trezit, clipeşte în lumină – ba nu, nu acum s-a trezit, e trezită de ieri, de acum un an, de acum unsprezece, îl aşteptase geamantanele: îl aşteptase – ca să plece ea şi nu nu-i Catinca, nu-i 'aţinea altcineva, alta, al'
Altcineva nu pare deloc stingherită de prezenţa lui în odaia cu aer supraîncins, doar că aşteaptă, din sprincene, o explicaţie Ilarie a încremenit, rezemat de uşă, cu ochii la geamantanele negre Bună ziua, domnule îşi trage cu negrabă cearşaful până sub gât, mişcarea a dezvelit tufa întunecată de la subţioară, i-aş spune să se, sub braţ, cucoană, dar glasul nu-i iese, tuşeşte Dumneata cine eşti?!
M-am răstit, nu trebuie să mă răstesc, de ce să mă răstesc, nu-i frumos să te răsteşti, aşa că îmi fac glasul moale Dumneavoastră cine sunteţi – doamnă?
Femeia zâmbeşte tânără nu mai este dar foaaaarte frumoaaaasă, cam prea, suspect de frumoasă
Nu-i voie să zice de mine că sânt suspectă, vezi că te trimit la izolare, dar cum dau buzna în iatacul iatacul unei femei, al unei femei singure singure şi goale, goală, goală în iatacul ei până adineauri Ilarie era convins că se află la film, ba nu, că face figuraţie într-un film, dar uite, joacă rolul princi'
Asta-i camera mea, când vă mutaţi nu e replica lui Ia ascultă, cucoană, asta-i camera mea ea îi dă replica neîntârziat Plătesc două sute
Două sute? Urlă Ilarie, dar regizorul îl opreşte, îi face semne ciudate, de parcă ar tăia scuipatul în palma stângă cu tăişul palmei drepte, Ilarie nu ştie ce înţeles au semnele, continuă: Ce fel de sute? De lei, atâta mi-a cerut Cine ţi-a cerut două sute
Ilarie şi-a adus aminte că ştie, ştia de totdeauna ce trebuie să spună, nici nu-i mai pasă de regizor Domnul Doctor, tatăl dumitale
