Viewing Single Post
AnnaE
#0

Murat (Erkan Petekkaya) ş i Yasemin (Şebnem Bozoklu), un cuplul ce a trecut de-a 20-a aniversare, şi ei, sunt acel cuplul pe care ceilalți îl numesc „cuplul perfect”. Au doi copii, mai exact două fete, Derin (19 ani) şi Ece (5 ani). Totuşi, această imagine pe care cei din afară o văd ca perfectă, are o umbră secretaă care le va distruge încet-încet relația.

De la naşterea fiicei celei mai mici, Ece, ei nu s-au mai atins unul pe celalalt, şi nici nu au mai fost împreună, adică nu au mai avut relații sexuale. Dragostea s-a mutat din casa lor cu mult timp în urmă. Teatrul pe care acestia îl joacă, ca fiind cuplul fericit, este de fapt de domeniul trecutului.

Yasemin lucrează din greu şi pentru că îi place, dar şi pentru că este emoționată de apropiata aniversare a lui Murat. Cât despre Murat, el se gândeşte doar la muncă. Rutina nefericită în care continuă să traiască, va fi distrusă de o fată pe nume Bahar, pe care ei nici nu o cunosc încă.

Bahar (İlayda Çevik) a fost crescută de mama sa şi nu şi-a întâlnit niciodată tatăl. Atunci când află că tatăl său este Barlas, care este partenerul de afaceri al lui Murat, ea merge la birou să-l confrunte. În momentul în care este dată afară din companie de catre Barlas, ea îl întâlneşte pe Murat.

Murat este copleşit de această fată nebună. Dragostea îl cheamă pe Murat, şi îi spune ”Vino!”.

Murat este atras pentru un timp de adierile dragostei, chiar dacă ştie că ceea ce face este greşit, dar înainte să treacă prea mult timp, el îşi dă seama că trebuie să se oprească. Este totuşi un bărbat căsătorit! El trebuie să stea departe de Bahar, trebuie să reziste dragostei, şi va face asta, până la petrecerea surpriză, atunci când totul din jurul lui începe să se năruie.(turkish-mania.com)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                  Serialul il puteti urmari aici...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

          https://serialelatimp.net/video-series/cand-dragostea-te-cheama/