Ciclul „Dramele Parisului”
SERIA A IV-A
CAVALERII NOPŢII
Ultima Apariţie A Lui Rocambole
Episodul 2
Trecuse o zi de când baronul Gontran de Neubourg şi cei trei amici ai săi declarară asociaţia „CAVALERII NOPŢII” fondată. Un cupeu de piaţă se opri în str. Michodičre, în intrarea bulevardului Italienilor. Un om coborî.
Era un personaj bizar, care merită o mică descriere.
Îmbrăcat cu un palton gros şi lung, de culoare maro, purtând ochelari albaştri, acest om a cărui etate era greu de precizat, avea pe obraz câteva cicatrice adânci, a căror origine nu se putea determina. Proveneau ele din arsuri? Erau rezultatul bolii numită vărsat?
Nimeni nu putea să precizeze.
Personajul cu ochelari plăti vizitiului, intră sub o poartă boltită, se îndreptă spre o scară întunecoasă pe care o urcă ţinându-se de grilaj.
Urcă până la al treilea etaj şi se opri în fata unei uşi pe care se puteau citi următoarele cuvinte:
CABINET DE AFACERI.
Şi mai jos:
Apăsaţi, vă rog, butonul.
Individul se conformă instrucţiunii, apăsă butonul şi uşa se deschise, lăsând să se vadă un fel de grilaj în dosul căruia se afla o casă de bani.
Omul cu paltonul maron traversă această primă odaie şi puse mâna pe clanţa unei alte uşi.
Apoi se întoarse spre grilaj, după care se afla un tânăr de vreo 20 de ani…
— Ei, ai văzut pe cineva Grigolet? îl întrebă el.
— L-am văzut pe baron, răspunse tânărul.
— Pe domnul de Neubourg?
— Da, domnule.
— Ce ţi-a spus?
— Când a citit scrisoarea dumneavoastră, a părut foarte surprins.
— Bine.
— El m-a întrebat cine este acest domn Rocambole.
— Şi… tu ce i-ai spus?
— Că sunteţi un om de afaceri.
— Şi… el?
— El? Mi-a zis: „Nu cunosc pe domnul Rocambole şi nu ştiu ce vrea, dar mă voi întâlni cu el, dacă mi-o cere”.
— Ah! Ţi-a spus cumva şi momentul vizitei sale?
— Va veni la ora 3.
Personajul cu ochelarii albaştri se descheie la palton şi scoase ceasul.
— E două şi jumătate, zise el, baronul nu va întârzia.
Se îndreptă spre o nouă uşă, o deschise şi intră. Odaia în care intrase personajul curios avea o înfăţişare cu totul deosebită. Nu mai era un birou al unui om de afaceri, era un cabinet de lucru, foarte elegant, ai cărui pereţi erau tapisaţi cu mătase fină de culoare liliachie şi a cărei mobilă de valoare din lemn sculptat şi încrustat cu sidef dovedeau că proprietarul lor era un om de gust.
Două etajere susţineau cărţi scumpe, iar o a treia era plină de bibelouri de porţelan de Sevres, chinezeşti şi japoneze.
Deasupra unui divan de catifea de culoare închisă, lângă o sobă, erau atârnate câteva măşti şi mai multe arme şi florete.
Mai încolo, într-o ordine perfectă, atârnau câteva tablouri.
Un frumos ornament de porţelan susţinea o figură de bronz.
Omul cu ochelari traversă această încăpere şi intră într-o a treia, care, fără îndoială, era un cabinet de toaletă, şi după câteva minute apăru din nou dezbrăcat de paltonul său maron şi de pălărie, dar îmbrăcat într-un halat şi purtând pe cap un fes grecesc cu un canaf lung.
Astfel îmbrăcat, el se lăsă să cadă într-un mare fotoliu pe care-l apropie lângă gura sobei în care ardea un foc viu.
Cu cleştele scormonea focul, murmurând:
— Iată prima afacere de o oarecare importanţă care mi se prezintă. Până acum, de doi ani, nu m-am ocupat decât de lucruri fără importanţă, ceea ce a început să mă plictisească.
Zicând acestea, individul scoase din buzunarul hainei sale un portmoneu gros pe care-l deschise dând la iveală un teanc de hârtii.
Hârtiile acestea, pe care le examina, erau acoperite de o scriere hieroglifică al căror secret numai el singur, fără îndoială, îl poseda.
El începu să citească hârtiile, murmurând printre dinţi.
— Baronul Gontran de Neubourg, vicontele Arthur de Chenevičres, lordul Blakstone şi marchizul de Verne sunt, evident, nişte oameni desăvârşiţi şi nobili, dar tocmai pentru aceasta sunt incapabili de a sfârşi cu bine misiunea ce şi-au impus-o. Săracii de ei!
Şi omul de afaceri ridică imperceptibil din umeri. Soneria fixată în dosul uşii de la intrare, şi care anunţa sosirea vreunui vizitator, se auzi în acest moment.
„Vine baronul” se gândi omul cu ochelari albaştri.
Într-adevăr, se auzi o bătaie discretă la a doua uşă.
Domnul baron Gontran de Neubourg era în prag.
— Domnul Rocambole? întrebă noul venit examinându-l din creştet până în tălpi pe omul de afaceri.
— Eu, domnule.
