1
Pe uşa cu geam jivrat e o placă scrisă cu litere negre, scorojite: Philip Marlowe…Birou de Cercetări. O uşă destul de jalnică, la capătul unui coridor la fel de jalnic, în genul de clădire ce fusese nouă pe vremea când camerele de baie îmbrăcate complet în faianţă au constituit baza civilizaţiei. Uşa e încuiată, alături însă e o alta, cu acelaşi anunţ, dar neâncuiată. Intraţi – înăuntru nu‑s decât eu şi o muscă mare, albastră. Dacă sunteţi însă din Manhattan, statul Kansas, vedeţi‑vă mai bine de treabă.
*
Era într‑o dimineaţă de vară, limpede şi luminoasă, cum sunt în California primăvara timpuriu, înainte de‑a se lăsa ceaţa groasă. Ploile au încetat. Dealurile sunt verzi, iar dincolo de colinele Hollywood‑ului se văd munţii înalţi, acoperiţi cu zăpadă. Magazinele de blănuri îşi fac reclama anuală pentru solduri. Bordelurile specializate în fecioare de şaisprezece ani merg strălucit. Iar pe Beverly Hills au început să înflorească arborii de jacaranda.
Pândeam de cinci minute musca albastră şi aşteptam să se aşeze. N‑avea chef să ia loc. Prefera să se rotească şi să cânte prologul la Pagliacci. Ridicasem puţin pliciul şi eram gata. Pe colţul biroului se întinsese o pată luminoasă de soare. Ştiam că mai devreme sau mai târziu musca avea să aterizeze acolo.
La început, nici n‑am văzut‑o când s‑a aşezat. Bâzâitul a încetat. Uite‑o. Atunci a sunat telefonul.
Am întins mâna stângă încet şi cu răbdare. Am ridicat uşor receptorul şi am şoptit:
— O clipă, vă rog.
L‑am lăsat apoi cu grijă pe sugativa cafenie. Musca era încă pe colţul biroului, lucioasă, albastră‑verzuie şi plină de păcate. Am tras adânc aer în piept şi‑am plesnit‑o. Rămăşiţele ei au traversat jumătate din încăpere şi‑au căzut pe covor. M‑am apropiat, am apucat‑o de aripa întreagă şi i‑am dat drumul în coşul de hârtii.
— Mulţumesc c‑ai aşteptat – am spus la telefon.
— Domnul Marlowe, detectivul?
Era o voce ca de fetiţă, vorbind cam repezit. Am răspuns că‑i domnul Marlowe, detectivul.
— Cât ceri pentru serviciile dumitale, domnule Marlowe?
— Ce fel de servicii? Vocea se înăspri puţin.
— N‑aş prea vrea să‑ţi spun la telefon. E… e foarte confidenţial. Dar mai înainte de a‑mi pierde vremea venind până la biroul dumitale aş dori să‑mi fac o idee…
— Patruzeci de dolari pe zi, plus cheltuielile. Afară de cazul când e o afacere retribuită global.
— Mult prea mult — spuse vocea stins. înseamnă să mă coste sute de dolari, iar eu n‑am decât un salariu mic şi…
— Unde eşti?
— Într‑un drugstore[1]. Chiar alături de biroul dumitale.
— Puteai să economiseşti cinci cenţi. Liftu‑i pe gratis.
— Ce… Ce‑ai spus? I‑am repetat.
— Urcă să te văd cum arăţi. Dac‑ai intrat într‑o încurcătură din cele cu care mă ocup eu, pot să‑ţi dau un sfat foarte bun…
— Ar trebui să mă informez mai întâi asupra dumitale – răspunse vocea fetiţei pe un ton foarte ferm. E o chestiune extrem de delicată, extrem de personală. N‑o pot discuta chiar cu oricine.
— Daca‑i atât de delicată, ai face bine să te adresezi unei detective.
— Dumnezeule, nici n‑am ştiut că există! Pauză. Nu cred că o detectivă m‑ar putea ajuta. Vezi, domnule Marlowe, Orrin trăia în mijlocul unor oameni foarte răi. Aşa cel puţin mi‑am închipuit. Administratorul pensiunii e o persoană extrem de neplăcută. Miroase a băutură.
Dumneata bei, domnule Marlowe?
— Fiindcă veni vorba…
— Nu cred că ţin să apelez la serviciile unui detectiv care consumă băuturi alcoolice, indiferent ce fel. Nu accept nici măcar tutunul.
— Ai să fi mulţumită dac‑am să cojesc o portocală? I‑am surprins indignarea la capătul firului.
— Ai putea, cel puţin, să vorbeşti ca un gentleman.
— Ce‑ar fi să încerci la Clubul Universităţii? Am auzit că le‑au mai rămas câţiva gentlemen‑i, deşi nu sunt sigur c‑au să ţi‑i dea pe mână – i‑am răspuns şi‑am închis telefonul.
Era un prim pas în direcţia cea bună, dar insuficient. Ar fi trebuit să fi încuiat uşa şi să mă fi ascuns sub birou.
[1] Magazin general, cu un bufet pentru băuturi.
