PROLOG.
VRĂJITORUL A HIPNOTIZAT MULŢIMEA?
11 iunie (de la corespondentul nostru). Poliţia şi gazetarii socotesc că, în scurt timp, va fi anunţat public, prin reclame, faptul că Oraşul Mijlociu va fi locul următoarei escale a unui maestru al magiei. Ei sunt pregătiţi să-l salute călduros dacă va binevoi să explice cu exactitate cum a păcălit sute de oameni, făcându-i să creadă că au văzut o clădire ciudată — un fel de arsenal.
Clădirea ar fi apărut în spaţiul ocupat, anterior şi actualmente, de localul familial „Mătuşa Sally” şi de croitoria „Patterson”. În interiorul celor două localuri se aflau doar salariaţii, dar niciunul dintre aceştia nu observase vreun eveniment neobişnuit.
O firmă mare şi strălucitoare indica faţada arsenalului născut atât de miraculos din neant; ea a constituit prima dovadă că întreaga scenă n-a fost decât o iluzie. Din orice punct o priveai te urmăreau cuvintele:
ARME DE CALITATE.
DREPTUL DE A CUMPĂRA ARME ESTE DREPTUL LA LIBERTATE.
În vitrină se afla un sortiment bogat de arme mici şi arme mari, de forme ciudate, iar un panou lucios înştiinţa:
CELE MAI BUNE ARME ENERGETICE DIN ÎNTREGUL UNIVERS CUNOSCUT
Inspectorul Clayton de la secţia de investigaţii a încercat să intre, dar uşa părea încuiată. Câteva minute mai târziu, C. J. (Chris) McAllister, reporterul de la Gazette-Bulletin, a încercat şi el uşa, a deschis-o şi a intrat.
Voind să-l urmeze, inspectorul Clayton a găsit-o din nou încuiată. Se crede că McAllister a ajuns până în spatele clădirii, unde l-au văzut câţiva privitori. Imediat după revenirea lui, clădirea ciudată a dispărut la fel de brusc cum apăruse.
Poliţia se declară nedumerită în privinţa felului în care marele magician a creat o asemenea iluzie detaliată şi de lungă durată, în faţa unei mulţimi atât de mari.
NOTA REDACŢIEI:
Relatarea nu menţionează dacă nemulţumită, poliţia a încercat să-l contacteze pe McAllister, dar, oricum, nu l-a putut găsi. Nu l-a găsit nici acum, după atâtea săptămâni. Ce s-a întâmplat cu McAllister din clipa în care a găsit deschisă uşa magazinului de arme?
Uşa magazinului de arme avea o ciudăţenie. Nu numai că se deschidea la prima atingere, dar, dacă o trăgeai, simţeai că nu opune nici cea mai mică rezistenţă şi că este imponderabilă. McAllister avu impresia că i s-a topit clanţa în mână.
Rămase locului surprins. Se gândea la inspectorul Clayton care, cu un minut înainte, găsise uşa încuiată. Acest gând stăruia ca un semnal. Dinapoia lui răsună tunător vocea inspectorului:
— Lasă, McAllister, mă ocup eu de asta!
Dincolo de uşă, în magazin, era întuneric, prea întuneric ca să vadă ceva şi, lucru şi mai ciudat, ochii nu i se acomodau cu bezna aceea intensă. Instinctul său de reporter îl făcu să înainteze spre masa de întuneric mai dens care venea din spatele dreptunghiului uşii. Cu coada ochiului văzu mâna inspectorului atingând clanţa pe care degetele lui o sloboziseră doar cu o clipă mai devreme. Ştiu pe loc că, dacă inspectorul ar fi izbutit să se opună, nici un reporter n-ar fi pătruns în clădire. Avea capul încă întors într-acolo, privindu-l mai degrabă pe poliţist decât întunericul din faţă, şi, tocmai când dădea să mai facă un pas înainte, se produse lucrul acela deosebit.
Clanţa nu-i permise inspectorului Clayton s-o atingă. Se răsuci într-un mod ciudat; acolo se mai afla încă o formă curioasă, puţin estompată. Cu o mişcare prea rapidă pentru a fi observată, uşa propriu-zisă atinse brusc călcâiul lui McAllister. O atingere uşoară, imponderabilă. Înainte de a putea gândi sau reacţiona la ceea ce se întâmplase, elanul mişcării sale de înaintare îl adusese deja înăuntru. Când înfruntă întunericul, i se încordară chinuitor toţi nervii. De-abia după ce uşa se închise bine, McAllister scăpă de acel chin scurt şi neaşteptat. În faţă se afla un magazin luminat strălucitor, în spate lucruri de necrezut!
Pentru McAllister, urmă un moment de nedumerire: rămase cu trupul răsucit stângaci, doar vag conştient de interiorul magazinului, dar teribil de înspăimântat, în scurta clipă dinaintea întreruperii, de ceea ce se afla dincolo de tăbliile transparente ale uşii prin care tocmai intrase.
Nu se vedea nicăieri nimic. Totul era de nepătruns. Nici inspectorul Clayton, nici vreo gloată de privitori gălăgioşi cu gurile căscate, nici un şir de magazine mizere peste drum. Nu era nici măcar aceeaşi stradă. De fapt nu mai exista nici o stradă. În schimb se vedea un parc liniştit. Dincolo de el, strălucitor în soarele amiezii, se contura un oraş mare, proiectat pe cer. Dinapoia lui, un glas muzical, cam răguşit, de femeie întrebă:
— Aveţi nevoie de o armă?
