Unu.
Hedrock aproape că uitase de raza spion. Ea continua să strălucească, imaginea de pe ecran arătând la fel de limpede ca întotdeauna sala imperială de conferinţe. Mai erau oameni care se aplecau jos de tot, asupra mâinii ţinerei cu faţa rece aşezată pe scaunul ca un tron şi sunetele glasurilor lor se auzeau desluşit. Totul era aşa cum trebuia să fie.
Dar Hedrock îşi pierduse orice interes pentru sala aceea de protocol, pentru scena de curte. Cuvintele îngheţate ale tinerei i se învârteau mereu prin minte, deşi trecuseră câteva minute bune de când le rostise.
— În împrejurările de faţă, spusese ea, nu ne putem îngădui luxul de a ne mai lua şi alte riscuri cu acest trădător de la Arsenale. Ceea ce s-a întâmplat până acum este mult prea important. Drept care, domnule General Grall, ca măsură de precauţie pur şi simplu, îl veţi spânzura. Înlănţuirea în timp a lucrurilor este importantă. Ca de obicei, va prânzi la masa mea, întrucât doresc să asist personal la execuţie.
— Prea bine, Maiestate…
Hedrock se mişca fără astâmpăr înainte şi înapoi în faţa aparatului său video. Până la urmă se holbă din nou la ecran, care, în actuala sa formă materializată, ocupa în întregime colţul apartamentului. Conştient de situaţia sumbră, văzu că tânăra este încă în sala de consiliu, dar a rămas singură. Şedea cu un vag zâmbet pe faţa ei prelungă. Zâmbetul i se istovi când atinse un instrument aflat pe scaunul ei şi începu să dicteze cu glas limpede, ca de clopot.
O vreme, Hedrock aşteptă să se pătrundă pe deplin de treburile curente de palat pe care le discuta ea. În minte îi stăruia un ţel, o încăpăţânare din ce în ce mai îndârjită de a nu accepta eşecul reprezentat de situaţia actuală. Cu multă grijă, începu să-şi acordeze teleecranul.
Imaginea tinerei Împărătese se estompă. Placa vizuală pâlpâi aducând o lumină informă, dar în cele din urmă contură faţa unui bărbat şi apoi se stabiliză. Hedrock spuse:
— Convocarea consiliului superior al făuritorilor de arme.
— Dar o să dureze măcar un minutspuse cu gravitate bărbatul de pe ecranpână ce stabilim legătura cu diversele locuri unde se află membrii consiliului.
Hedrock încuviinţă ţeapăn din cap. Deodată îl apucă frica. Până atunci glasul lui fusese destul de ferm, dar avea senzaţia că va începe să-l tremure ca la bătrâni. Rămase calm locului, străduindu-se în mod conştient să destindă această încordare. Când se uită din nou la ecran, imaginea unică era înlocuită acum de douăsprezece imagini din locuri diferite; erau deci destui consilieri prezenţi pentru ca adunarea să fie legal constituită. Începu imediat o relatare a condamnării sale la moarte. Într-un târziu încheie:
— Nu încape îndoială că se întâmplă ceva important. De mai multe ori în cursul ultimelor două săptămâni, când s-a convocat o conferinţă imperială, m-am trezit abătut către conversaţii plicticoase cu ofiţeri superiori, împiedicat fiind astfel să revin la mine acasă. Dar după părerea mea, factorul semnificativ al ordinului de spânzurare este elementul timp implicat. Observaţi că nu voi fi arestat decât la unu, adică peste trei ore. Şi pe urmă mi s-a mai permis să revin în apartamentul meu la timp pentru a asculta pronunţarea sentinţei. Dacă oamenii cunosc topografia Arsenalelor, cu siguranţă că-şi dau seama că cele trei ore pe care le am la îndemână sunt un răgaz suficient pentru fuga mea.
— Adică vrei să spui că ai de gând să rămâi? Îl întrebă cu asprime consilierul Peter Cadron.
Pe Hedrock iarăşi îl copleşi senzaţia de răceală şi înţepeneală. Când vorbi din nou, vocea lui avea un uşor tremur, deşi cuvintele în sine erau precise şi, în esenţa lor, încrezătoare:
— Vă rog să nu uitaţi, domnule Cadron, că noi am analizat împreună caracterul Împărătesei. Presiunile socio-tehnice anormale ale epocii au făcut-o la fel de neliniştită şi înclinată spre aventurism aşa cum sunt toţi cei19 miliarde de supuşi ai ei. Are poftă de schimbări, de distracţii, de emoţii şi experienţe noi. Dar mai presus de toate ea întruchipează puterea imperială, reprezentativă pentru forţele conservatoare, potrivnice schimbărilor. Rezultatul este o permanentă luptă mintală, o periculoasă stare de dezechilibru, care de veacuri încoace face din ea cel mai rău duşman al Arsenalelor.
Fără doar şi poate, execuţia prin spânzurătoare îi va îmboldi nervii tociţi, zise cu răceală alt consilier. Cele câteva clipe cât te va vedea zbuciumându-te şi zvârcolindu-te în ştreang, viaţa i se va părea mai puţin monotonă şi cenuşie.
— Ceea ce aveam în minte, spuse cu seriozitate Hedrock, este că unul dintre Negatiştii noştri ar putea rezolva diverşii factori pentru a oferi sfaturi cu privire la valoarea practică a rămânerii mele.
— Îl vom consulta pe Edward Gonish, spuse Peter Cadron. Te rog, numai, să ai răbdare până când discutăm în particular această chestiune.
Se retraseră, dar nu din punct de vedere vizual, căci feţele lor rămaseră pe ecranul video şi cu toate că Hedrock îi vedea mişcând din buze, nu ajungea până la el nici o voce. Conversaţia continuă multă vreme şi un răstimp ce i se păru interminabil i se explica ceva unei persoane nevăzute. Atât de tare se prelungi scena, încât până la urmă Hedrock rămase cu dinţii şi pumnii încleştaţi. Scoase un oftat de uşurare când luă sfârşit acest răgaz de tăcere şi când Peter Cadron spuse:
— Raportăm cu regret că Negatistul, Edward Gonish, consideră că nu sunt destui factori cunoscuţi lui ca să-l ofere vreun fir conducător. Aşadar ne rămâne o singură cale logică şi deci dorim să punem o singură întrebare: La ce oră ţi se vor reduce la minimum şansele de a fugi din palat? Ai putea rămâne la prânz?
