Un sistem nervos uman este, potenţial, superior celui animal. În vederea dobândirii sănătăţii mentale şi a dezvoltării echilibrate, fiecare individ trebuie să înveţe să se adapteze lumii reale care-l înconjoară. Există metode de antrenament care permit realizarea acestei adaptări.
Umbre. Mişcare pe dealul pe care se ridicase odinioară Maşina jocurilor, acum pustiit. Două siluete, dintre care una, diformă, ciudată, se strecurau fără grabă printre copaci. Când se iviră din întuneric în lumina unui felinar – sentinelă singuratică pe această înălţime de unde puteai cuprinde oraşul – una dintre siluete se arătă a fi un biped obişnuit.
Cealaltă era o umbră, făcută din umbră, de întuneric prin care se zărea un felinar.
Un om, şi o umbră, cu mişcări de om, fără să fie om. O umbră – om, care se opri când ajunse la bariera oraşului, care se întindea în vale, şi vocea îi sună deodată, deloc firavă, ci foarte umană.
— Repetă instrucţiunile, Janasen.
Dacă omului îi era frică de ciudatul însoţitor, nu se vedea. Căscă uşor.
— Mi-e cam somn, zise.
— Instrucţiunile.
Omul gesticulă, iritat.
— Ascultă, domnu' Discipol, grăi a lehamite, nu vorbi aşa cu mine. Înscenarea dumitale nu mă sperie deloc. Mă ştii. Fac treaba asta.
— Insolenţa dumitale, zise Discipolul, îmi va slăbi răbdarea. Ştii că anumite energii temporale sunt puse în joc în propriile mele mişcări. Tărăgănările dumitale sunt calculate pentru a răni, şi-ţi spun: dacă se-ntâmplă să fiu obligat să iau o poziţie neplăcută din pricina acestei tendinţe din partea dumitale, relaţiile noastre vor lua sfârşit.
Era atâta cruzime în vocea Discipolului încât omul nu mai scoase o vorbă. Începu să se întrebe de ce-l înfrunta pe acest individ deosebit de periculos, iar singura explicaţie era povara existenţei lui ca agent mercenar al unei fiinţe care-l domina din toate punctele de vedere.
— Acum, repede, zise Discipolul, repetă instrucţiunile.
Omul, reţinut, începu. În vântul care le sufla în spate, vorbele lui n-aveau nici un sens; zburau în aerul nopţii ca nişte năluci, ca umbrele care fac soarele. Era vorba de a profita de luptele de stradă, care curând se vor sfârşi. Va apărea un loc liber la Institutul de emigrare. „Cu actele pe care le am voi obţine slujba cât timp va fi nevoie. Voi folosi întreaga autoritate a Institutului, iar joi, pe cincisprezece, când Preşedintele Hardie va pleca spre Venus, voi provoca la momentul potrivit un accident,
Această manevră urmăreşte împiedicarea unui anume Gilbert Gosseyn de a ajunge pe Venus, până nu va fi prea târziu. Omul nu ştia cine era Gosseyn şi nici de ce ar fi prea târziu – însă procedeul era foarte clar.
— Şi acum spune-mi care este ora accidentului?
— 9 şi 28 dimineaţa, ora zonei zece.
Urmă un răgaz, în care Discipolul părea să cugete.
— Trebuie să te avertizez, zise în sfârşit, că Gosstyn este un individ deosebit. Dacă acest fapt afectează evenimentele sau nu, nu pot şti. S-ar părea că nu-s motive serioase de îngrijorare dar nu se ştie. Fii cu băgare de seamă.
Omul ridică din umeri:
— N-am decât să fac tot ce pot. Asta-i tot.
— Vei fi îndepărtat la timp, ca de obicei. Vei putea aştepta aici sau pe Venus.
— Venus, zise omul.
— Perfect.
Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenţei celuilalt. Silueta lui de umbră părea şi mai puţin materială. Felinarul lucea şi mai viu prin substanţa neagră a trupului său, dar această formă ceţoasă, tot estompându-se, pierzându-şi claritatea conturului, rămânea întreagă şi-şi păstra forma. Pieri ca şi cum nici n-ar fi fost.
Janasen aşteptă. Era un om practic şi destul de curios. El mai văzuse iluzii şi nu era convins că mai avusese parte de aşa ceva. După trei minute, solul prinse a se înroşi. Janasen se dădu înapoi cu băgare de seamă.
Focul făcu ravagii, dar tot reuşi să vadă structura internă complexă a unei maşini, ale cărei piese se topiră într-o masă informă în vâltoarea albă şi şuierătoare. Nu aşteptă sfârşitul, coborî pe potecă în direcţia staţiei de robocare.