CAPITOLUL I.
N-avea curaj s-o facă! Dintr-o dată noaptea s-a transformat în ceva rece şi învăluitor. În apropierea malului, râul întunecat şi larg bolborosi la picioarele ei de parcă acum, când ea îşi schimbase hotărârea, ar fi vrut s-o înghită de vie.
Piciorul îi alunecă pe pământul ud şi înclinat, iar mintea îi fu cuprinsă de frica teribilă, de neexplicat, că ceva îşi va face apariţia din noapte, încercând s-o înece, de această dată împotriva voinţei sale. Reuşi să se îndepărteze de ţărm şi se prăbuşi cu răsuflarea tăiată pe prima bancă dintr-un parc din apropiere, furioasă pe frica ce pusese stăpânire pe ea. Privi indiferentă la bărbatul uscăţiv ce venea de-a lungul aleii, trecând prin faţa unui felinar. Mintea îi era atât de amorţită, încât nu fu deloc surprinsă văzându-l că se îndreaptă direct spre ea.
Lumina gălbuie, murdară, îi reflecta ciudat umbra în locul în care stătea. Vocea, atunci când i se adresă, avea un vag accent străin, deşi era melodioasă şi cultivată.
— Vă interesează cauza caloniană?
Norma se holbă la el. Deşi nu-şi revenise încă, începu dintr-o dată să râdă. Era nostim, oribil de nostim. Stătea acolo, încercând să-şi adune forţele pentru o nouă încercare de a se arunca în apele acestea ucigaşe şi apoi să se trezească cu un smintit care să-i…
— Vă amăgiţi singură, domnişoară Matheson, continuă cu răceală omul, nu sunteţi genul care se sinucide.
— Dar nici genul care se lasă agăţată, spuse ea automat. Şterge-o mai repede!
Deodată, îşi dădu seama că omul îi spusese pe nume. Se uită tăios la pata aceea întunecată – tot ceea ce putea vedea din faţa lui.
Capul lui, profilat pe pata de lumină a unui felinar îndepărtat, se înclină de parcă ar fi răspuns întrebării pe care ea şi-o pusese în minte.
— Da, vă cunosc numele. Aşa cum cunosc povestea şi temerile dumneavoastră.
— Ce vreţi să spuneţi?
— Vreau să spun că un tânăr om de ştiinţă pe nume Garson a sosit astăzi în oraş pentru a ţine o serie de conferinţe. Cu zece ani în urmă, când aţi absolvit amândoi aceeaşi universitate, v-a cerut de soţie, dar pe atunci doreaţi o carieră. Şi acum vă îngrozeşte gândul ca aţi putea, în disperare de cauză, să-i cereţi ajutorul.
— Încetaţi!
Bărbatul părea că o studiază cu atenţie în timp ce ea respira precipitat. Într-un târziu, răspunse pe un ton calm:
— Cred că v-am demonstrat că nu sunt un tip care agtă femei întâmplător.
— Câte categorii de tipi care agaţă femei există? Întrebă Norma, din nou apatică.
Dar nu protestă când el se trânti la celălalt capăt al băncii. Stătea în continuare cu spatele în lumină şi nu i se puteau distinge trăsăturile.
— Ah, spuse el, acum glumiţi. Sunteţi sarcastică, dar ăsta-i semn bun. Probabil că simţiţi că, dacă cineva vă acordă interes, nu-i totul pierdut.
Norma replică trist:
— Persoanele familiarizate cu legile de bază ale psihologiei sunt blestemate să nu le uite nici chiar atunci când viaţa li se transformă într-un iad. Tot ce-am făcut în ultimii zece ani este… Se opri o clipă, apoi continuă: Sunteţi foarte deştept. Aţi reuşit să vă apropiaţi de o femeie isterizată, fără să-i treziţi decât cel mult o bănuială instinctivă. În ce scop?
— Să vă ofer o slujbă.
Râsul îi sună atât de strident chiar în propriile urechi, încât gândi surprinsă: „Sunt nebună!”
Spuse cu voce tare:
— Apartament, bijuterii, maşină proprie, nu…?
Replica veni rece:
— Nu! Să fiu sincer, nu eşti suficient de drăguţă. Eşti prea colţuroasă şi din punct de vedere fizic şi, mental. Asta e una din tulburările pe care le-ai suferit în ultimii zece ani: introversiune psihică accelerată, care ţi-a influenţat nefavorabil forma trupului.
Cuvintele acţionau ca un bici asupra muşchilor ei înţepeniţi. Cu un efort uriaş, se sforţă să se relaxeze. Spuse:
— Am încasat-o şi pe asta. Insultele fac bine la isterie. Ce mai urmează?
— Te interesează cauza caloniană?
— Iarăşi, se plânse ea. Bineînţeles că da. Sunt pentru. Cine se aseamănă… Ştii cum e…
— Ştiu foarte bine. De fapt, prin aceste cuvinte ai numit motivul pentru care mă aflu aici, angajând o tânără cu probleme. Şi Calonia are probleme şi… se opri. În întuneric se văzu cum îşi întinde mâinile. Înţelegi: publicitate bună pentru centrele noastre de recrutare.
Norma aprobă din cap. I se păru că într-adevăr înţelege şi dintr-o dată simţi că o lasă vocea. Îi tremura mâna când luă cheia pe care el i-o întindea.
— Această cheie, spuse el, se potriveşte în broasca uşii din faţă a Centrului de recrutare. De asemenea şi în broasca uşii care dă în apartamentul de la etaj.
Cât timp ai slujba, e al tău. Poţi să mergi acolo chiar acum, dacă doreşti, sau să aştepţi până dimineaţă, dacă ţi-e teamă de vreun şiretlic. Acum trebuie să te avertizez în legătură cu ceva.
— Ce anume?
— Munca pe care o facem este ilegală. De fapt, doar guvernul american poate să înroleze cetăţeni americani şi poate organiza centre de recrutări. Suntem toleraţi şi înţeleşi, dar oricând cineva poate înainta o plângere şi poliţia va fi obligată să acţioneze.
Norma dădu din cap repede.
— Nu-i nici un risc, spuse ea. Nici un judecător n-ar…
