PROLOG.
Nava terestră trecu atât de discret pe lângă Gisser, soarele lipsit de planete, încât sistemul de alarmă al staţiunii meteorologice aflată pe meteorit nu avu timp să reacţioneze. Era deja vizibilă ca o dungă luminoasă pe ecranul de supraveghere, când o zări şi Watcher. Se părea că fusese dată alarma şi pe nava străină, întrucât punctul mişcător de lumină îşi încetinise înaintarea. Frâna evident, descriind o buclă largă. Se târa încet înapoi, era clar că încerca să localizeze micul obiect ce atinsese ecranele energetice.
Când apăru în câmpul de observare directă, nava se distingea nelămurit, imensă pe fondul strălucitor al îndepărtatului soare alb-gălbui. Era mult mai mare decât orice altceva văzut vreodată în Fifty Suns. Părea o adevărată imagine de infern, o navă venită din altă lume, un monstru dintr-un univers semi—mitic. Chiar dacă era un model nou, era uşor de recunoscut după descrierile din cărţile de istorie ca fiind o navă de război a Imperiului Pămâritului. Avertismentele istoriei erau înfiorătoare, referindu-se la ce s-ar putea întâmpla şi iată, sosise clipa când se întâmpla cu adevărat.
Îşi cunoştea datoria. Trebuia să transmită prin subspaţiul radio non direcţional către Fifty Suns un mesaj de avertizare pe care-l aşteptau cu toţii îngroziţi, de o viaţă-ntreagă şi mai trebuia să se asigure că nu va rămâne nici o urmă a existenţei staţiei. Nu a avut loc nici un incendiu. Odată cu dezagregarea motoarelor atomice suprasolicitate, masiva clădire, ce fusese o staţie meteorologică, se dezintegra pur şi simplu în elementele sale componente.
Watcher nu încercă să se salveze. Creierul său, cunoştinţele depozitate acolo nu trebuiau să se lase cercetate. Simţi doar un scurt, obositor spasm de durere în momentul în care energia eliberată îl transformă şi pe el în atomi.
Lady Gloria Laurr, Amiral, comandantul general al navei Star Cluster, nu se deranja să însoţească expediţia ce se îndreptă către meteorit. Urmări însă totul cu mare atenţie pe monitor. Din momentul în care razele-spion înfăţişaseră o figură omenească într-o staţie meteorologică,” O staţie meteorologică aici!” înţelese importanta deosebită a descoperirii. Mintea ei evalua instantaneu câteva posibilităţi.
O staţie meteorologică înseamnă călătorii interstelare. Fiinţe omeneşti înseamnă origine pământeană. îşi imagină cum s-ar fi putut întâmpla lucrurile: o expediţie în urmă cu multă vreme; trebuie să fi avut loc cu foarte mulţi ani în urmă întrucât aveau acum trafic interstelar, iar acest fapt indica o populaţie numeroasă, distribuită pe mai multe planete. Majestatea sa, gândi ea, va fi încântată.
Tot atât de încântată era şi Lady Gloria. Într-o izbucnire de generozitate, chemă compartimentul energetic.
— O acţiune promptă, căpitane Glone, spuse ea cu căldură, în vederea închiderii meteoritului într-o sferă de energic protectoare ar fi recomandabilă şi chiar răsplătită.
Bărbatul, a cărui imagine apăru pe monitor, se înclină.
— Vă mulţumesc, nobilă doamnă. Cred că am salvat componentele electronice şi atomice ale întregii staţii. Din păcate, ca urmare a interferenţei energiei atomice a staţiei însăşi, se pare că departamentul foto nu a avut tot atât succes în obţinerea unor imagini clare. Femeia zâmbi cu severitate.
— Omul va fi îndeajuns, iar aceasta este o matrice pentru care nu avem nevoie de imagini.
Întrerupse legătura, zâmbind în continuare şi-şi întoarse privirea din nou către meteorit. Observă strălucirea flămândă a absorbantelor de materie şi de energie. Se gândea la cele câteva furtuni marcate pe harta din staţia meteorologică. Le văzuse cu ajutorul razelor-spion, iar una dintre ele era într-adevăr foarte puternică. Nici chiar uriaşa sa navă nu putea îndrăzni să se deplaseze prea repede, atâta vreme cât localizarea acestor furtuni nu era certă.
Viziunea fugară construită de razele-spion, îi înfăţişă un tânăr foarte atrăgător. Foarte decis, curajos. Interesant pentru o lume necivilizată. Pentru început trebuia recondiţionat, bineînţeles şi apoi stors de informaţiile relevante. O greşeală, acum, putea avea drept consecinţă demararea unui îndelung şi istovitor proces de căutare. S-ar irosi şi zeci de ani pentru cercetarea unor zone înguste de numai câţiva ani-lumină, în care nava nu putea accelera şi nici să menţină o viteză prea mare, fără a deţine informaţii exacte despre starea vremii;
Oamenii ei părăseau Pământul. Cu o mişcare hotărâtă deconecta sistemul de comunicaţie, îşi regla aparatura şi, cu ajutorul teleportorului ajunse în camera de primire, aflată la o jumătate de milă de puntea principală.
Ofiţerul de serviciu îi ieşi în întâmpinare şi salută.
Era încruntat:
— Tocmai am primit imaginile de la departamentul fotografic. Pata de ceaţă energetică de deasupra hărţii este groaznică. Sunt de părere că ar trebui să reconstruim pentru început clădirea şi obiectele din interior şi să lăsăm omul la urmă.
Păru că simte dezaprobarea din atitudinea ei şi continuă repede:
— De altfel, individul e inferior matricii umane obişnuite. Reconstrucţia lui, deşi cumva mai dificilă, nu diferă prea mult de felul în care aţi venit de pe puntea principală în această cameră, cu ajutorul teleportorului. În ambele cazuri se realizează descompunerea în elemente, care apoi sunt recompuse la destinaţie, aidoma modelului original.
— Dar de ce să-l lăsăm la urmă? întrebă ea.
— Din motive tehnice, întrucât avem de-a face cu obiecte neînsufleţite de cea mai mare complexitate. Materia organizată, după cum ştiţi, e cu mult mai importantă decât un compus de hidrocarburi, format pe bază de legături slabe.
— Foarte bine.
Nu era însă chiar sigură că un om, un creier, informaţiile după care era trasată harta erau mai puţin importante decât harta însăşi. Nu s-ar fi putut reconstitui în acelaşi timp?… Dădu din cap hotărâtă.
— Poţi începe.
