Cuvânt înainte.
Istoricul acestei cărţi poate fi rezumat în câteva rânduri. Preocupările mele în domeniul imagologiei etnice datează de pe la începutul anilor '90. Primul studiu, intitulat „«Evreul imaginar» versus «evreul real» în folclorul şi mitologia română", l-am publicat în 1995 în Revista de Istorie şi Teorie Literară.
În perioada 1997-l999, Centrul Internaţional de Studiere a Antisemitismului, din cadrul Universităţii Ebraice din Ierusalim, mi-a oferit o bursă pentru o cercetare cu tema Imaginea evreului în cultura tradiţională românească, o cercetare comparativă în context est-central european. Se suprapuneau astfel interesul meu pentru studiile de etnologie privind centrul şi estul Europei cu cel pentru istoria şi cultura evreilor din aceeaşi zonă.
Ulterior însă, mi-am dat seama că ar fi interesant să urmăresc modul în care stereotipurile referitoare la evrei, aşa cum apar ele în cultura tradiţională românească, au supravieţuit (sau nu) în cultura aşa-zis înaltă. Mi-am propus să cercetez originea, evoluţia în timp, răspândirea în spaţiu şi supravieţuirea (sau, dimpotrivă, declinul şi dispariţia) clişeelor care compun portretul fizic, profesional, spiritual şi moral al „evreului imaginar", dar şi felul în care antisemitismul popular (inconştient şi pasiv) l-a influenţat pe cel intelectual şi politic (conştient şi activ), iar titlul cercetării a devenit Imaginea evreului în cultura română. Sfera culturii tradiţionale era astfel inclusă, fără însă să rămână exclusivă.
De-a lungul anilor, fragmente din această carte au fost publicate mai ales în revista 22, dar şi în Dilema, Observator cultural, Sfera politicii, New InternalionalJournal for Romanian Studies, Realitatea evreiască, Archaevs. Studii de istorie a religiilor, Orizont Minimum (Tel Aviv) etc. Cartea s-a structurat mai bine când, la începutul anului 2000, am început să predau pentru studenţii înscrişi la masterat un curs de imagologie etnică la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la Centrul de Studii Ebraice condus de Dan Horia Mazilu şi Liviu Rotman.
Îmi face o deosebită plăcere să menţionez aici, la începutul volumului, numele celor care m-au sprijinit în diferite feluri pe parcursul cercetării şi au făcut posibilă apariţia acestei cărţi: Dalia Ofer şi Leon Volovici (preşedinte şi, respectiv, director de cercetare la Centrul Internaţional de Studiere a Antisemitismului, Ierusalim), Galit Hasan-Rokem şi Moshe Idei (profesori la Universitatea Ebraică din Ierusalim), acad. Nicolae Cajal (preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România), Dan Oprescu (Departamentul Guvernului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale), Erika van Gelder (Amsterdam), Gabriel Liiceanu (directorul Editurii Humanitas) şi Vlad Russo (editor de carte).
Mulţumesc muzeelor şi colecţionarilor particulari din ale căror colecţii am preluat unele dintre ilustraţiile prezente în acest volum.
De asemenea, îi datorez mulţumiri soţiei mele, Angela, care ca de fiecare dată m-a ajutat în anevoiosul proces de elaborare a cărţii.
O ediţie în limba engleză a acestui volum este în curs de apariţie.
Bucureşti, 4 mai 2001
ANDREI OIŞTEANU.
PRELIMINARII 1. Imagologie etnică în ultimele decenii ale secolului al XlX-lea au fost elaborate doar câteva lucrări referitoare la modul în care se reflectă imaginea evreului în diverse creaţii mito-folclorice româneşti, în 1887 şi, ulterior, în 1896, Lazăr Şăineanu a încercat să refacă unele trăsături ale să-l numesc „evreului mitic" (Jidovul sau Uriaşul), trăsături extrase din legendele mitice româneşti (/şi 46)*.
Moses Schwarzfeld (80) şi în mai mică măsură Simeon Florea Marian (2) au cercetat în a doua jumătate a secolului al XlX-lea modul în care este reprezentat evreul în producţiile folclorice din registrul comic: în anecdote populare şi, respectiv, în satire.
Din păcate, în chestionarele folclorice şi mitologice realizate la sfârşitul secolului al XlX-lea de B. P. Haşdeu (32) şi de Nicolae Densusianu (56), au fost inserate foarte puţine întrebări referitoare la evrei (omul roşu, solomonarul, jidovii sau uriaşii). Ca atare şi răspunsurile privind aceste subiecte colectate din sate din toate zonele României (informatori fiind, de regulă, învăţătorii şi preoţii de ţară) au fost relativ sărace. B. P. Haşdeu a publicat în revista sa, Columna lui Traian, câteva răspunsuri, provenite din mediul rural, la întrebări privind perceperea de către români a „străinilor", a „oamenilor de alt neam" (3, pp. 14-l5). La rândul său, folcloristul evreu Moses Schwarzfeld în calitatea sa de prim-secretar al „Societăţii istorice luliu Barasch" a întocmit şi publicat în 1888 un Interogatoriu (sic!), cu câteva întrebări privind unele credinţe
* Cifrele din paranteze trimit la notele de la sfârşitul volumului. Cifrele culese cu cursive se referă la note bibliografice propriu-zise, iar cele culese cu aldine se referă la note-comentarii.
Populare şi tradiţii folclorice referitoare la evreii din România (109, p. 182). Dar rezultatele acestor iniţiative au fost mai degrabă modeste, în afară de faptul că bibliografia existentă referitoare la subiectul cercetării este subţire, veche şi depăşită, în România nu s-a realizat, nici măcar în ultimii ani (ca în alte ţâri din zonă: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Austria), vreo anchetă serioasă care să pună în lumină felul în care este receptat evreul de către populaţia autohtonă.
Redactat în 1886, statutul „Societăţii istorice luliu Barasch" preciza, chiar de la primul articol, scopul acestei asociaţii: Societatea [.] îşi propune a aduna materialul privitor la istoria evreilor din România şi la psihologia populară israelito-română." Prin aceasta, membrii fondatori ai Societăţii înţelegeau nu numai „adunarea tradiţiunilor [evreieşti] din bătrâni" (articolul l-4) şi „culegerea literaturei populare israelito-române" (art. l-6), dar şi (ceea ce este inedit şi lăudabil) „culegerea literaturei populare române cu privire la evrei" (art. l-7). Este un semn că intelighenţia evreiască din România era interesată nu doar de cultura tradiţională a evreilor din România, dar şi de felul în care se oglindeşte „evreul real" în cultura folclorică românească.
În acest spirit, Moses Schwarzfeld a publicat nu numai un „studiu etnico-psichologic" (în 1896) privind imaginea evreilor „în literatura lor populară" (300), dar şi un „studiu de psichologie populară" (în 1892), intitulat Evreii în literatura populară română, prin care a încercat să contureze portret u l-robot al evreului, aşa cum apare el în folclorul, literatura şi mentalitatea populară românească, în anexă (intitulată cam abuziv Evreul în literatura populară universală. Tablou comparativ), autorul a prezentat peste patru sute de proverbe şi zicători referitoare la evrei, culese mai ales din central şi estul Europei (3). Studiul lui Schwarzfeld este totuşi o lucrare de dimensiuni relativ mici, depăşită azi.
