AnnaE
#0

Studii recente au dezvăluit că 50-60% dintre bărbaţii căsătoriţi se angajează în relaţii extraconjugale la un moment sau altul, pe durata relaţiei lor.

          Este posibil insa ca procentul sa fie mai ridicat (cel puţin 60%)! Aproape orice mariaj se va confrunta mai devreme sau mai târziu cu o „prietenie” în afara relaţiei şi care poate fi emoţională (asa numita relaţie platonica) sau fizica.

          Experienta de interpretare a peste 20 de astrograme interpretate mi-a oferit posibilitatea de a recunoaşte atât anumite tendinţe spre infidelitate ale celor care au Soarele sau Ascendentul în anumite zodii, cat şi anumite tipare care se repeta în astrogramele celor care înşeală sau sunt înşelaţi.

          În primul rand, am observat ca înclinaţia spre a fi nesincer într-un parteneriat, este mai specifica anumitor zodii decât altora. Apartenenta Ascendentului sau a planetelor personale precum Soarele, Luna, Venus şi Marte la anumite zodii, creează premisele apariţiei tentaţiilor care se pot transforma sau nu în adulter (in funcţie de mai multi factori care „plusează”).

          Zodia Berbecului conferă o predispoziţie spre a căuta noi provocări, ceea ce ii face pe cei care au planetele de mai sus în aceasta zodie, ca prim candidaţi spre a fi lipsiţi de loialitate. Berbecii sunt cei mai aprinşi parteneri, bărbaţi sau femei, plini de curaj şi nerăbdare şi adepţii dictonului ca „in dragoste este permis orice”. Părerea lor buna despre ei înşişi are nevoie, de-a lungul timpului, de confirmări şi reconfirmări. Ei îşi urmăresc obiectul dorinţei cu o înverşunare redutabila, atâta vreme cat inca nu sunt siguri ca acesta a fost cucerit pe deplin.

          Dar pe cat de repede se aprind, pe atât de repede îşi pierd şi interesul, mai ales daca sunt siguri de admiraţia şi dragostea necondiţionată a partenerului sau partenerei. Sunt mari amatori de sex şi un partener care este mai putin dispus, prin natura sa, sa puna pe primul plan al relaţiei acest aspect, ii va determina pe cei care sunt influenţaţi de aceasta zodie sa caute satisfacţie în alta parte.

          Bărbaţii Berbeci sunt posesivi şi geloşi, încăpăţânaţi şi orgolioşi. Sunt atraşi de femeiele foarte delicate, frumoase şi pe care le pot domina. În concluzie, un bărbat care are Soarele, Venus sau Marte în aceasta zodie, nu este cea mai buna alegere pentru o căsătorie, daca nu va menţineţi atracţia „in priza”.

          Zodia Taurului este caracteristica pentru fidelitate, dar şi pentru multa posesivitate. Cei care au planetele personale Soarele, Luna şi Venus în aceasta zodie sunt foarte senzuali şi acaparatori fata de persoana iubita. Nu am spus ca nu pot înşela, dar mult mai rar şi atunci sunt statornici chiar şi în relaţia extraconjugala. Adesea, au aventuri de lunga durata şi sunt la fel de conştiincioşi în acestea precum sunt alţii în căsătorie, ceea ce se poate numi „fidelitate simultana”. Barbatii-Taur sunt cei care apreciază orice le incanta simţurile, fie ca e vorba de parfumuri, de atingeri sau chiar de o. mâncare buna. Pe cat de imprevizibili sunt Berbecii, pe atât de uşor poate fi anticipat modul de comportament al celor care au Taurul ca semn al conduitei afective. Ei sunt foarte încăpăţânaţi şi daca într-adevăr se hotărăsc sa se despartă, nu prea mai exista şanse sa revină, orice argumente sau stimulente ar mai aduce partenera. În celalalt sens, e şi foarte greu sa scapi de asemenea parteneri, chiar daca nu mai sunt satisfăcuţi de relaţie, pentru ca schimbările nu le sunt pe plac şi tin mult la tabieturi şi obişnuinţe. Ii enervează foarte mult sa fie refuzaţi sa facă dragoste, sa nu le mai faceţi mâncare sau sa cheltuiţi aiurea pe tot felul de lucruri.

          Pentru Gemeni, noţiunile de constanta şi fidelitate sunt aproape incompatibile cu natura lor, daca aceasta zodie se afla într-un rol dominant.

          Astfel o femeie care are Soarele în Gemeni, dar Luna şi Venus în semne fidele precum Capricornul, Fecioara sau Leul, va avea un comportament afectiv mult mai stabil. Aceasta zodie nu pune preţ pe moralitate, oferind celor caracterizaţi de ea, o personalitate multipla. Sunt acei oameni care iubesc mai multe persoane, în diferite etape ale vieţii sau chiar simultan; se îndrăgostesc repede şi intens, dar rareori sentimentele lor durează. Curiozitatea şi lipsa lor de responsabilitate ii atrage către noi experiente. Sunt sensibili la partenere intelectuale şi sunt extrem de expeditivi în consumarea fizica a relaţiei. La randul lor, sunt extrem de distractivi, comici înnăscuţi, cu un ascuţit simt al observaţiei. Relaţia cu un Geamăn este 50% prietenie şi după aceea urmează partea afectiva sau sexuala. Singura şansă de a-ţi tine partenerul Geamăn lângă tine este de a te reinventa, de a aduce mereu ceva nou, fie ca e vorba de subiecte, aspect fizic sau experimente erotice. Gemenii pleacă daca se plictisesc sau daca sunt cicăliţi cu tot felul de lucruri comune.

          Zodia Racului oferă o alta perspectiva asupra a ceea ce înseamnă stabilitate într-o relaţie. Daca ar exista un cuvânt care ar putea caracteriza numai el relaţiile cu cei sub influenta acestui semn, acesta ar fi „siguranţă”. Daca un Rac se simte în siguranţă într-o căsătorie, va fi un partener extrem de fidel şi loial. Chiar şi atunci când sunt probleme în relaţie, el se va crampona de iluzia ca lucrurile se pot aranja şi pot reveni într-o matca liniştită. Racii sunt oameni de casa”, care se simt bine în familie, iar căminul este pentru ei un templu şi relaţiile ii fac sa se simtă în siguranţă. De fapt, se tem sa rămână singuri şi de aceea, sunt şi foarte posesivi: nu geloşi, ceea ce înseamnă o diferenţă. Cei care sunt geloşi (precum Scorpionii sau Berbecii), o fac indiferent cata atenţie li se acorda, pe când Racii oferă destula libertate partenerelor atâta timp cat se simt protejaţi. În schimb, vor fi răniţi şi suspicioşi mult timp daca sunt înşelaţi: cel mai adesea nu vor încheia relaţia, dar vor chinui partenerul infidel cu multa subtilitate. La randul lor, sunt vulnerabili la ispite atunci când se simt neglijaţi.

          Au o instabilitate emoţională care iese la vedere în momente critice şi desi sunt foarte săritori când ceilalţi membri ai familiei au probleme, le este greu sa găsească tărie pentru ei. În general, este greu pentru un Rac sa decidă sa se despartă: sunt deranjaţi de remarci umilitoare, de răceala sufleteasca şi de dezordinea din căminul conjugal (şi aici ma refer mai mult la atmosfera şi nu la curăţenie), care le zdruncina sentimentul de siguranţă.

          Zodia Leului oferă doua extreme: ei pot fi cei mai fideli bărbaţi sau să-şi insele partenerele, dar sa păstreze în continuare căsnicia sau, în cazuri în care chiar nu se mai poate, sa se separe cu demnitate. Ei se bat cu perseverenta şi eficienta pentru persoana iubita, dar odată câştigată reduta, stiu sa o respecte şi o tratează cu generozitate. Sunt extrem de vulnerabili la laude, chiar şi la cele neruşinat de exagerate şi daca nu le vor primi de la partenera, măcar din când în când, cu siguranţă ca se va găsi o reprezentanta a sexului opus sa le ofere, deoarece adesea sunt bărbaţi frumoşi, sau care fac oricum impresie puternica. Ei mai au un atu considerabil fata de ceilalţi bărbaţi şi un buton de alarma pentru consoarte: sunt oameni care fac bani, fie ca sunt slujbaşi, dar neapărat în funcţii de conducere, fie ca îşi conduc propriile lor afaceri. Reprezentanţii acestei zodii au, în general, pasiuni durabile şi sunt credincioşi femeii iubite, mai ales daca aceasta are calităţi care sar în ochii tuturor. Dar chiar şi celor mai fideli dintre ei, le place sa flirteze pentru a-şi testa puterea de seducţie, indicator al nemaipomenitelor lor calităţi pe care le au sau doar şi le atribuie. Viaţa erotica este extrem de bogata la aceşti nativi, iar partenerele care nu răspund cu aceeaşi disponibilitate, sunt primele candidate la cele înşelate. Alte motive de separare ale Leilor sunt: critica persistenta, desconsiderarea calităţilor sale şi vulgaritatea.

          Toate acestea le subminează orgoliul şi sentimentul lor acut de demnitate.

          Fecioara este singurul semn zodiacal reprezentat de o femeie, ceea ce se reflecta sub forma unei trăsături feminine la ambele sexe şi anume pedanteria sau atenţia, adesea exagerata, asupra detaliilor. Fecioara este unul din cele mai putin predispuse semne spre infidelitate şi mai ales spre divorţ. Are un sentiment al sacrificiului şi o oroare de a-şi expune intimitatea în fata societăţii, încât a trece printr-un divorţ este pentru ea un coşmar mai înfiorător decât sa suporte ani de zile sau chiar o viaţă întreagă o relaţie nesatisfăcătoare. În schimb, sunt foarte eficiente în a-şi pedepsi partenerul care le-a trădat reuşind să-l facă viaţa un calvar şi apoi sa facă pe victima absoluta. Mai mult, Fecioarelor nu le place să-şi asume riscuri şi prefera seriozitatea şi tradiţia. Bărbatul Fecioara este unul pudic şi chiar şi atunci când are o aventura, el va fi foarte rezervat, deoarece ii place discreţia. Nu este nici foarte romantic, iar viaţa sa erotica poate avea unele episoade mai fierbinţi, dar în general, nu este prea bogata. Bărbaţii Fecioara sunt familişti (desi exista un procent apreciabil intre ei care prefera celibatul) şi evita sa fie infideli, sau o fac cu maxima discreţie, deoarece îşi doresc un cămin liniştit, fara tensiuni şi ordonat. Bărbaţii Fecioara sunt dispuşi sa ierte multe, dar sunt totuşi câteva lucruri, care daca persista, ii pot determina sa se separe. Unul din cele mai importante este risipa financiara şi imediat urmează infidelitatea, deoarece ei au un înalt simt al corectitudinii. Vulgaritatea ca şi critica exagerata, desi ei înşişi sunt inclinaţi spre critica, ii deranjează iarăşi destul de mult.

          Bărbaţii din zodia Balantei pot fi, pe buna dreptate, cei mai vânaţi pentru o căsătorie. Ei pot îmbina, într-un mod miraculos, iubitul, amantul, prietenul şi soţul într-unul singur. Sunt gentili, sociabili, comunicativi, atenţi, dar. Nu strălucesc prin loialitate conjugala. Nimeni nu e perfect, nu-l asa? Pentru bărbaţii celorlalte zodii poate părea de neînţeles succesul de care cei din zodia Balantei se bucura printre reprezentantele sexului opus. Chiar daca nu are frumuseţea Leului, banii Capricornului, tandreţea Racului, onestitatea Fecioarelor, inteligenta Gemenilor sau misterul Scorpionilor, barbatul-Balanta reuşeşte cu un zâmbet şi cu o vorba dulce acolo unde ceilalţi eşuează. Dar zâmbetul şi vorba dulce sunt risipite cu dărnicie oriunde şi oricui, aşa ca posibilitatea de a i se raspunde cu aceeaşi moneda creste exponenţial. Contrar a ceea ce se crede, desi balanta este simbolul echilibrului, cei din zodia Balantei sunt excesiv de instabili, tocmai pentru ca ei cauta echilibrul perfect. A împăca şi amanta şi nevasta şi uneori prietena, pentru ca ei pot fi prieteni intimi cu femeile, poate fi o chestiune asupra căruia să-l dedice întreaga lor energie. Ei sunt foarte sensibili şi vulnerabili la frumuseţea fizica, aşa ca întotdeauna vor fi atraşi de femeile frumoase şi cochete; de aceea, partenera care doreşte să-l păstreze alături trebuie sa fie mereu atenta la cum arata şi cum se îmbrăca. Un barbat-Fecioara i-ar atrage atenţia; cel în Balanta şi-ar „clăti” ochii cu alta privelişte mai plăcută, în timp ce ar putea face, culmea, un compliment consoartei neîngrijite. Ei sunt adesea superficiali în alegerile lor, fie ca este vorba de sotii sau de amante. Bărbaţii Balanta fug de plictiseala şi de urat: o partenera anosta şi neîngrijita va fi părăsită, mai devreme sau mai târziu.

          Zodia Scorpionului conferă bărbaţilor care au Soarele sau Ascendentul în ea, un magnetism care ii face extrem de atrăgători pentru sexul opus, dar şi la fel de periculoşi. Ei sunt misterioşi, pasionali, posesivi şi. Devoratori. Le place sa domine, chiar daca o fac în mod subtil şi sunt dominaţi, la randul lor, de instincte şi pasiuni. Nu degeaba, verbul care caracterizează aceasta zodie este „a dori”, asemănându-l într-un fel cu Berbecii, numai ca aceştia din urma nu au perseverenta şi capacitatea de a manipula, de a influenta, a Scorpionilor.

          Partenera unui Scorpion trebuie sa fie alcătuită numai din superlative şi sa aibă o personalitate puternica, altfel va fi, de obicei, rănită de barbatul-Scorpion, care are talentul de a „înţepa” exact acolo unde o poate doare mai tare. El este insa loial, sensibil şi protector fata de femeia care il înţelege şi pe care o admira.

          Orice Scorpion are o arhiva secreta, fie ca este vorba de probleme sentimentale, materiale sau familiale. În căsnicie, bărbaţii Scorpion tind sa comande şi sunt foarte posesivi: nu agreează ca ceva ce le aparţine (şi aici intra şi partenera de viaţă) să-l fie luat sau folosit fara ştirea sa. Nu acorda nici o şansă unei partenere infidele şi daca nu divorţează, o fac doar pentru a-l plati acesteia cu vârf şi îndesat. Daca nu sunt mulţumiţi de senzualitatea partenerei, caci sexul la ei este pasional şi sofisticat, vor avea aventuri pe care le vor ascunde cu grija. Adesea vor fi infideli şi geloşi în acelaşi timp.

          Bărbaţii Săgetători au un caracter dual: pe de o parte, sunt aventurieri, superficiali, dornici de libertate; pe de alta parte, sunt atraşi de tradiţie, conformişti, au sentimentul familiei şi căminul, sotia şi copiii sunt foarte importanţi pentru ei. Adesea, acelaşi individ Săgetător poate experimenta, pe parcursul vieţii sale, ambele variante: poate fi, în tinereţe, un afemeiat, cu multe legături sentimentale pasagere, dar odată căsătorit, devine un soţ şi un tata exemplar şi chiar moralist; sau poate fi un partener fidel şi dintr-o data, în special în jurul vârstei de 40 de ani, sa lase balta o căsnicie de 20 de ani şi sa aibă o aventura, care daca este suficient de puternica, se transforma într-o a doua căsătorie. Săgetătorii sunt foarte prietenoşi, plini de viaţă, simpatici, aşa ca nu este o problema pentru ei sa placa, cel putin la prima vedere. Se plictisesc uşor şi desi nu vor doar sex, le place varietatea şi stimularea intelectuala şi fizica. Sunt sinceri, direcţi, lipsiţi de tact şi sunt bărbaţii care spun fara prea multe menajamente adevărul, chiar daca asta înseamnă a recunoaşte ca şi-a înşelat partenera: un bărbat Balanta ar face o gluma, un Scorpion ar face pe misteriosul, dar un Săgetător strâns cu întrebările, poate sa puna imediat pe tava o poveste care arunca în aer o relaţie pe care o credeaţi solida.

          Capricornii ar avea cele mai mari şanse la primul loc pe podium, la categoria celor mai credincioşi şi stabili bărbaţi. Datoria, loialitatea, stabilitatea, siguranţă sunt calităţile lor cele mai frecvente. Sunt consideraţi, într-un mod superficial, bărbaţi „reci”, deoarece îşi controlează şi îşi cenzurează exprimarea sentimentelor, dar asta nu înseamnă ca nu le au sau ca nu sunt destul de puternice. Bărbatul Capricorn este calculat chiar şi în dragoste: abordează cu seriozitate o relaţie, indiferent daca este vorba de prietenie, iubire sau căsnicie.

          Este timid, o natura complexa, cu multe inhibiţii, dar este un bărbat puternic şi poate fi chiar dur. Complexele lui emoţionale provin din faptul ca îşi doreşte multe, dar nu îndrăzneşte sa le exprime sau sa le puna în practica din prima, din cauza reticentei lor. Este foarte atent la alegerea partenerei de viaţă, un soţ serios, care nu admite aventurile şi cu atât mai putin divorţul. Se pare ca bărbaţii Capricorn devin mai sentimentali pe la 45-50 de ani, când devin mai relaxaţi, mai romantici. Explicaţia este ca au obţinut, marea lor majoritate, poziţia sociala şi statutul financiar râvnit şi pot sa acorde mai multa atenţie laturii afective.

          Atunci sunt şi mai vulnerabili la relaţii în afara căsătoriei; ei sunt amanţi de cursa lunga, care pot avea o relaţie extraconjugala mai stabila şi mai de lunga durata decât au reprezentanţii altor zodii căsniciile.

          Vărsătorii sunt bărbaţii cerebrali cu suflet tandru, care au un simt al prieteniei foarte dezvoltat. Sunt plini de contradicţii, independenţi şi cu oroare de constrângeri. Nu rezista intro căsnicie monotona sau în care partenera este posesiva sau şi mai rau, geloasa. Cauta femei inteligente şi simpatice, independente şi cu care pot fi, în primul rand, prieteni. Flirtează, dar sunt, spre deosebire de Balante şi Gemeni, celelalte zodii de Aer, stabili şi fideli daca sunt lăsaţi să-şi trăiască viaţa (nu sa insele, pentru ca daca simt ca au libertatea asta, adică femeia nu face o tragedie, nu o vor face). Totuşi le vine greu să-şi exprime dragostea în cuvinte dulci-tandre şi prefera sa o facă simţită prin gesturi sau acţiuni. Nu sunt romantici şi nici delicaţi; în schimb nu au inhibiţii sau tabuuri fata de nici un subiect sau experienta. Vărsătorii nu sunt geloşi şi cu atât mai putin posesivi, respectând independenta partenerelor. Sunt printre putinii bărbaţi capabili sa ierte infidelitatea partenerelor şi sa continue relaţia fara răzbunări sau reproşuri permanente desi, datorita atitudinii lor relaxate, rareori sunt înşelaţi.

          Barbatul-Varsator este „leneş” la însurătoare şi „iute” la divorţ şi nu se căsătoreşte decât daca este foarte îndrăgostit şi i se atenuează atunci dorinţa de libertate. Ce ii determina sa divorţeze? Mai putin ii determina propriile aventuri, caci pot avea, dar le tratează cu nonşalanţă, decât o atmosfera încărcată acasă: daca aceasta este apăsătoare, sunt criticaţi sau şi mai rau, se încearcă sa fie ţinuţi din scurt, vor divorţa uşor şi fara sa se streseze prea mult.

          Bărbaţii din zodia Peştilor pot fi consideraţi infidelii zodiacului: pot avea o sotie şi o amanta sau doua iubite în acelaşi timp, reuşind sa le facă pe amândouă nefericite prin incertitudinea lor. Se complac în situaţii ambigue, din cauza ca nu se implica ferm, activ în rezolvarea lor şi a conflictelor adiacente.

          Nedorind sa rănească pe nimeni, aşteaptă sa ia altcineva deciziile dureroase, chair daca asta înseamnă ca altcineva este Cel de Sus. Au un magnetism aparte, suav, seducător, diferit de al Scorpionului: am putea spune un magnetism feminin fata de al Scorpionilor care este profund masculin, emanând virilitate.

          Pestii sunt demni, rafinaţi, politicoşi şi prudenţi, dar totuşi inclinaţi spre aventura: cu cat mai mistica şi mai nefericita, cu atât mai bine. Barbatul-Pesti spune unei femei exact ce doreşte aceasta sa audă, o face sa viseze şi face promisiuni, pe care adesea nu le poate tine şi când aceasta ajunge într-o lume de vis, se trezeşte ca el a plecat sa consoleze pe fosta iubita, prietena sau sotie. Este un bun amant, plin de pasiune, sensibil şi atent la nevoile partenerei. Bărbatul Peste rareori pune capăt unei relaţii de lunga durata într-un mod tranşant: daca o face, are în mod sigur pe altcineva. Este cel mai romantic şi întotdeauna va face totul pentru femeia iubita, părând a exista doar pentru satisfacerea placerilor acesteia. Şi atunci de unde apar atâţia infideli din randul acestei zodii? Este o contradicţie semnificata şi de simbolul celor doi pesti care înoată în direcţii diferite şi anume idealismul de care nu se despart pana la moarte. Ei vor FEMEIA pe care nu o pot avea, femeia perfecta, în esenţa pura. Pe bărbaţii Pesti ii apuca dorul de duca atunci când sunt ignoraţi, criticaţi, atacaţi în pasiunile lor.