CUPRINS:
INTRODUCERE la o poveste despre limbaj
1. Limbajul în plan universal
1.1. Viziunea Indiei antice asupra universului
1.2. Ştiinţa occidentală despre univers
1.3. Limbajul – principiu creator universal
1.4. Sunetul primordial
1.5. Mitul „Virata”
1.6. Zeităţile şi numele lor – mantra
2. Limbajul şi axa materie – psihic
2.1. Pentru cine a fost creat universul?
2.2. Arhetipul – numitor comun al materiei şi psihicului
2.3. Axa Eu – Sine – arhetip major al existenţei
2.4. Limbajul ca manifestare universală
2.5. Psihic şi cunoaştere
2.6. Limbaj şi cunoaştere
3. Limbajul în plan uman
3.1. Etapele actualizării limbajului
3.2. Gramatica Indiei despre sens
3.3. Triunghiul semiotic ca arhetip
3.4. Semiotica Indiei despre semn
4. Ritualul – Arhetip al Cunoaşterii şi Limbajului
4.1. Regula gramaticală – reflectare a regulii rituale
4.2. Ritualul ca arhetip al existenţei.
4.3. Semiotica ritualului în tradiţia indiană şi sistemul Sahaj
4.4. Semiotica ritualului cotidian
4.5. Verbul – nucleul ritualului.
CUVÂNT DE ÎNCHEIERE
INTRODUCERE LA O POVESTE DESPRE LIMBAJ.
V-aţi gândit vreodată la semnificaţia limbajului în viaţa noastră de zi cu zi?
Oare de ce folosim anumite structuri ale cuvintelor în ceea ce vorbim sau scriem?
Ce stă în spatele felului în care comunicăm prin expresia feţei, prin mişcările ochilor, prin gesturi sau poziţia corpului?
Care este acel lucru graţie căruia putem, la rândul nostru, să interpretăm mesajele transmise vizual şi auditiv prin vorbirea celorlalţi sau prin modalitatea în care ei se manifestă ca prezenţe umane emiţătoare de sensuri înafara limbii propriu-zise?
Ce ne face, la urma urmei, să utilizăm limbajul?
Am auzit cu toţii formule de tipul „limbajul păsărilor” sau chiar „limba animalelor”. Asta nu înseamnă oare că fenomenul despre care vorbim depăşeşte sfera rasei umane? Iar dacă ne vine ideea să pătrundem şi în străfundurile materiei nevii, atunci oare de ce nu am putea să ne referim şi la „limbajul particulelor elementare” sau la „limbajul cuantelor de energie”?
Credeţi că dacă am adresa aceste întrebări specialiştilor am primi un răspuns? Partea proastă este că, de fapt am primi nu un răspuns ci o sută de rşspunsuri, în funcţie de domeniul strict căruia aparţin aceştia. Astfel, psihologul ne va răspunde într-un fel, lingvistul într-altfel, antropologul în alt fel, fiecare referindu-se la acele aspecte ale limbajului pe care le cunoaşte mai bine. Este foarte adevărat că fiecare dintre ştiinţele respective (psihologia, lingvistica, antropologia etc.) s-a ocupat cu investigarea riguroasă a limbajului dintr-o anumită perspectivă. Fiecare şi-a apărat hegemonia declarându-şi teritoriul „pur lingvistic”, „pur psihologic”, „pur fiziologic” etc. Dar trasarea unor graniţe precise între ceea ce este „pur psihologic” şi ceea ce este „pur lingvistic” de exemplu, este mai mult sau mai puţin artificială. În mod neîndoielnic stabilirea precisă a obiectului de cercetare a avut rezultate benefice dar numai până la un punct. Dincolo de acesta, concentrarea studiului pe felii înguste a însemnat o încetinire a procesului cunoaşterii despre limbaj. Îngustarea orientării a condus desigur la o analiză în profunzime a unor aspecte constituind o etapă epistemologică necesară. Numai că absolutizarea acestei tendinţe peste anumite limite poate duce la stagnare şi chiar regres. Fiecare perspectivă este validă dar incompletă fără aportul celorlalte, atâta vreme cât obiectivul de studiu – limbajul – reprezintă un fenomen de o complexitate infinită, în care se împletesc strâns aspecte de natură psihică, lingvistică, fizică, chimică, fiziologică etc. În concluzie, ştiinţa sau, mai corect, „ştiinţele” nu ne pot ajuta dincolo de un anumit punct. Şi atunci, ce ne rămâne de făcut? Încotro ne-am putea îndrepta pentru a ne forma o imagine globală a limbajului, purtătoare a unei semnificaţii ample şi profunde prin care să putem arunca o lumină asupra „necunoscutelor” formulate în primele rânduri ale cărţii?
Să parcurgem împreună paginile acestei cărţi, care, am căutat să ofere mai curând, o „poveste” despre Limbaj, care sper să atragă şi să bucure. Aş compara această poveste cu un arbore. Rădăcinile sale îşi absorb esenţa din teoriile străvechi ale gramaticii din India antică. Trunchiul ar fi modelul arhetipurilor sau „schemelor” de organizare a întregii noastre vieţi psihice (creat de psihologul elveţian Carl Gustav Jung). Cât priveşte coroana arborelui, ea este sistemul teoretic şi practic de dezvoltare personală cunoscut sub numele de Sahaja Yoga (creat de Nirmala Shrivastava-India).
Pentru început însă aş considera necesar să ne familiarizăm cu câteva noţiuni. Prima dintre acestea este aceea de „limbaj”, Ce este limbajul? El este îndeobşte definit ca „un ansamblu complex de procese – rezultat al unei anumite activităţi psihice profund determinate de viaţa socială – care face posibilă învăţarea, însuşirea şi utilizarea corectă a unei limbi şi care totodată a făcut posibilă crearea limbii ca fenomen general”. (Slama Cazacu 1968-p.44).
A doua noţiune fundamentală este aceea de „limbă”. Ce este limba? Studiată cu precădere de lingvistică, ea este considerată ca un sistem arbitrar şi convenţional de semne organizate în sistemul fonematic, lexical şi sintactic. Ea este o realitate psihică concretă reprezentând latura socială a limbajului, un dat obiectiv şi exterior indivizilor care o utilizează. Limbajul, de altfel, nici nu poate exista în afara limbii, căci vorbirea, ca aspect fundamental al acestuia nu este decât activitatea de utilizare a limbii.
