Selecţie realizată din lucrările: „Cealaltă realitate”, „Călătorie la Ixtlan” şi „Povestiri despre putere” de Carlos Castaneda. Redactarea finală şi îmbogăţirea textului au fost realizate de profesor yoga GREGORIAN BIVOLARU.
O MODALITATE DE CUNOAŞTERE REVELATĂ DE UN INIŢIAT YAQUI
Motto: Caracteristicile unei păsări solitare care aspiră către DUMNEZEU sunt cinci:
Prima, este că ea zboară către cele mai înalte înălţimi;
A doua, este că în afară de DUMNEZEU ea nu suferă după vreo companie, nici măcar după vreuna dintre semenele sale;
A treia, este că ea îşi aţinteşte fără încetare ciocul spre tăriile cerului;
A patra, ca nu are o culoare definita;
A cincia, este că totdeauna ea cântă foarte duios.
Sf. Ioan al Crucii
Doar un luptător curajos şi perseverent poate rezista pe drumul cunoaşterii de DUMNEZEU. Pentru că arta lui constă în a găsi un echilibru prin iubire între spaima de a fi om şi minunea de a fi om.
Ai venit pentru că ai vrut să vii. Nu ai fi căutat această cale dacă nu ai fi găsit-o deja înainte de a o alege. Acesta este drumul luptătorului curajos şi perseverent. Gândeşte-te bine înainte să iei o decizie înţeleaptă, dar după ce ai luat-o eliberează-te de gânduri şi griji; fii sigur că mai târziu vor mai fi un milion de alte decizii de luat. Acesta este comportamentul luptătorului curajos şi perseverent.
Trebuie înainte de toate să-ţi alegi întotdeauna un drum cu inima, pentru a fi astfel la maximul posibilităţilor şi probabil că procedând astfel vei putea râde întotdeauna.
Drumul cunoaşterii care duce către DUMNEZEU nu este unul forţat. Pentru a învăţa trebuie însă să fim stimulaţi. Pe drumul cunoaşterii care duce către DUMNEZEU ne batem întotdeauna cu ceva din noi sau din afara noastră, evităm ceva, suntem pregătiţi pentru ceva; şi acel ceva este întotdeauna inexplicabil, măreţ, sublim, fiind totdeauna mai mare şi mai puternic decât noi. Lumea e într-adevăr plină atât de lucruri minunate cât şi de lucruri înspăimântătoare şi, lipsite de ajutorul lui DUMNEZEU, noi suntem nişte creaturi neajutorate, care sunt înconjurate de o mulţime de forţe bune sau rele care ne apar a fi inexplicabile şi intransigente. Omul obişnuit, în ignoranţa lui, crede că forţele acestea pot fi schimbate cu uşurinţă sau explicate; el nu ştie într-adevăr cum să facă asta, dar cu toate acestea se aşteaptă în mod naiv ca acţiunile omenirii să le explice sau să le schimbe mai devreme sau mai târziu. Pe de altă parte, căutătorul care aspiră către DUMNEZEU nu se gândeşte să le explice sau să le schimbe; dar în loc de asta, el învaţă să folosească în mod înţelept acele forţe, redirecţionându-le în sens benefic şi adaptându-se singur aşa cum este necesar la direcţia lor ascendentă. Un căutător care aspiră către DUMNEZEU e doar puţin mai bine plasat decât omul obişnuit. Cunoaşterea nu îl ajută neapărat totdeauna să ducă o viaţă mai bună; de fapt, aş putea spune că mai ales la început îl stinghereşte şi uneori îi face viaţa împovărătoare şi precară. Deschizându-se din plin cunoaşterii, un căutător devine în primele etape mai vulnerabil decât omul obişnuit. Pe de o parte, semenii lui, oamenii, fiind deranjaţi de superioritatea şi de puterea lui îl urăsc, le este chiar frică de el şi în unele cazuri vor complota ca să-l elimine; pe de altă parte, forţele rele inexplicabile şi intransigente care permanent ne înconjoară pe toţi prin dreptul nostru de a fi vii, sunt pentru căutător o sursă şi mai mare de pericol dacă acesta încă mai păstrează în AURA sa focare de REZONANŢĂ malefică sau energii rele. Un căutător impur şi imprudent care se deschide cunoaşterii, fără să implore ajutorul lui DUMNEZEU cade pradă unor astfel de forţe rele şi atunci mai are doar o singură metodă de a contrabalansa asta: credinţa de nezdruncinat în DUMNEZEU ce se asociază atunci cu voinţa lui; de aceea, el trebuie să simtă şi să se poarte aproape totdeauna ca un luptător curajos şi perseverent. Pe drumul cunoaşterii care duce la DUMNEZEU, doar ca un luptător curajos şi perseverent se poate supravieţui. Ceea ce ajută mai apoi un căutător să ducă o viaţă mai bună e forţa tainică care îi vine de la DUMNEZEU şi care îl ajută pentru a fi un luptător. Mintea unui luptător nu e înclinată spre compromisuri şi lamentări, nici spre a câştiga sau spre a pierde. Mintea unui luptător are o singură predispoziţie – să devină una cu DUMNEZEU şi să lupte pentru a ajunge cât mai repede la această culme –şi fiecare luptă e ca o ultimă bătălie a lui pe pământ. În ultima lui bătălie pe pământ, un luptător îşi lasă spiritul nemuritor pe care şi l-a revelat să zboare liber şi limpede pentru a se uni în MARELE EXTAZ cu DUMNEZEU. Dar pe măsură ce poartă lupta, ştiind că voinţa lui e impecabilă pentru că este susţinută de DUMNEZEU, luptătorul curajos şi perseverent este voios şi râde, râde… mai mereu, pentru că a descoperit iluzia în care ceilalţi se complac plini de gravitate.
Un luptător curajos şi perseverent îşi alege singur toate subiectele care îi formează lumea. El alege astfel totdeauna deliberat, deoarece acum fiecare element pe care-l alege e un scut divin care-l protejează şi îl face să fie INVULNERABIL faţă de faptele forţelor rele pe care el urmăreşte să le sublimeze şi să le folosească numai în sens benefic, divin.
Un luptător curajos şi perseverent întâlneşte forţele acelea inexplicabile şi intransigente pentru că uneori el le caută deliberat, fiindcă ştie că ceea ce nu-l distruge îl face mai puternic şi tocmai de aceea este întotdeauna pregătit pentru întâlnire. În acest scop trebuie să ai în afara de o imensă dragoste, un şir de lucruri selectate care-ţi dau mare linişte, forţă divină şi fericire, lucruri pe care să le poţi folosi oricând ca pe un scut divin. Un luptător curajos şi perseverent îşi alege spre a urma un drum cu inima. Ceea ce face ca un luptător să fie net diferit de un om obişnuit şi mai mereu fermecător este tocmai consecvenţa alegerii unui drum spiritual cu inima. El ştie că un drum cu adevărat spiritual are inimă atunci când este una cu el, sau cu alte cuvinte atunci când simte o mare linişte şi bucurie parcurgându-l pe toată lungimea lui. Lucrurile profund benefice şi divine pe care le alege un luptător pentru a-şi confecţiona scuturile sale divine sunt clementele care aparţin unui drum spiritual care este ales ca fiind cu inimă.
Noi purtăm adeseori un monolog interior. De fapt, noi ne menţinem activă lumea noastră interioară cu sau prin monologul nostru interior. De câte ori terminăm cu adevărat de discutat cu noi înşine, lumea ni se revelează întotdeauna ca prin miracol aşa cum ea trebuie sa fie. Noi o reînnoim astfel, o umplem de viaţă, o susţinem cu monologul nostru interior. Nu numai asta, dar totodată noi ne alegem de asemenea şi cu drumurile spirituale pe măsură ce discutăm în forul nostru lăuntric cu noi. Astfel, noi ne repetam aceleaşi alegeri iar şi iar, până în ziua în care murim spre a renaşte imediat NEMURITORI, pentru că noi continuăm să ne repetăm acelaşi monolog interior iar şi iar, până în ziua în care murim spre a deveni fulgerător ETERNI. Un luptător curajos şi perseverent este din ce în ce mai conştient de asta şi se străduie tocmai de aceea să-şi oprească cât mai repede pentru TOTDEAUNA monologul interior. Un luptător este perfect conştient că lumea se transformă ca prin miracol imediat ce se opreşte din discuţia cu el însuşi şi tocmai de aceea el trebuie să fie pregătit pentru şocul acesta emoţional TERIBIL. Un luptător curajos şi perseverent tratează totdeauna lumea ca fiind un mare mister nesfârşit, iar ceea ce fac în general oamenii, el ajunge să-şi dea gradat seama că este doar o nebunie fără sfârşit.
Un luptător curajos şi perseverent se gândeşte în mod detaşat la moartea sa numai când lucrurile devin foarte neclare, pentru că în afară de scufundarea în iubirea lui DUMNEZEU, ideea morţii este singurul lucru care ne temperează mintea.
