CUPRINS:
Prefaţă/7 Introducere/9
L MANIFESTĂRILE SPIRITULUI Primul miez abstract/19 Impecabilitatea nagualului Elfas/28
2. LOVITURA SPIRITULUI Abstractul/40
Ultimul act de seducţie al nagualului Julian/53
3. VICLENIA SPIRITULUI Purificarea legăturii cu spiritul/64 Cele patru stări ale staâkingului 179
4. POGORÂREA SPIRITULUI Vederea spiritului/96 Saltul gândului/113
Mişcarea punctului de asamblare/122 Locul lipsei de compasiune/138
5. CERINŢELE INTENŢIEI Sfărâmarea oglinzii reflectării de sine/156 Biletul spre impecabilitate/170
MANEVRAREA INTENŢIEI Al treilea punct/191 Cele două punţi fără întoarcere/216 Intenţionarea aparentelor/230
PREFAŢĂ.
Cărţile mele reprezintă relatarea fidelă a unei metode de iniţiere folosite de un magician indian din Mexic, don Juan Matus, pentru a mă ajuta să înţeleg lumea vrăjitorilor. în acest sens, cărţile mele cuprind descrierea unui proces continuu, care îmi devine tot mai clar, o dată cu trecerea timpului.
Trec ani întregi până când ajungem să abordăm viaţa cotidiană în mod inteligent Educaţia noastră şcolară – de orice tip ar fi ea – este riguroasă, întrucât cunoştinţele pe care încercăm să le asimilăm sunt foarte complexe. Aceleaşi criterii se aplica şi în lumea vrăjitorilor: educaţia lor, bazată pe învăţare orală şi pe manipularea lucidităţii, deşi diferită de a noastră, este la fel de riguroasă, fiindcă şi cunoştinţele lor sunt la fel sau, poate, chiar mult mai complexe.
INTRODUCERE în diverse ocazii don Juan a încercat să dea ştiinţei lui un nume, spre folosul meu. Simţea că denumirea cea mai potrivită ar fi fost aceea de nagualism, dar termenul era prea obscur. Simpla definiţie de „ştiinţă” era prea vagă, iar cuvântul „magie” era peiorativ, „Arta voinţei” suna prea abstract, iar „căutarea libertăţii absolute” era o definiţie prea lungă şi prea metaforică. în sfârşit, întrucât nu a reuşit să-i găsească un nume potrivit, a denumit-o „vrăjitorie”, deşi recunoştea că nu era o denumire întru totul adecvată.
În decursul anilor mi-a dat diverse definiţii ale vrăjitoriei, dar întotdeauna a susţinut că definiţiile se schimbă pe măsură ce se acumulează cunoştinţe. Către sfârşitul perioadei mele de ucenicie am simţit că am ajuns într-un punct în care puteam primi o definiţie mai clară, aşa că l-am mai întrebat o dată.
— Din punctul de vedere al omului de rând, mi-a răspuns don Juan, vrăjitoria e o prostie sau un mister de râu augur, inaccesibil pentru el. Şi are dreptate – nu fiindcă este vorba de un fapt absolut, ci fiindcă omul de rând nu posedă energia necesară pentru a se ocupa de vrăjitorie, A tăcut o clipă, apoi a continuat: Fiinţele umane se nasc înzestrate cu o cantitate finită de energie, a spus el, energie folosită sistematic, începând din momentul naşterii, pentru a putea fi întrebuinţata cât mai profitabil de „modalitatea” epocii.
— Ce înţelegi prin „modalitatea epocii”? l-am întrebat.
— Modalitatea epocii este acel grup de câmpuri de energie perceput într-o anumită epoca, mi-a răspuns el. Cred că percepţia omului s-a schimbat în decursul timpului. Timpul real decide asupra modului de percepere: timpul decide care anume grup de câmpuri energetice, dintr-un număr incalculabil, urmează a fi utilizat. Iar abordarea modalităţii epocii – acele câteva câmpuri de energie selectate – ne consumă energia disponibila, aşa încât nu mai putem utiliza niciunul dintre câmpurile de energie rămase.
Cu o subtilă ridicare din sprincene, m-a îndemnat să cuget la cele auzite.
— Iată ce am vrut să spun când am afirmat că omul de rând nu dispune de energia necesară pentru a se ocupa de vrăjitorie, a continuat el. Dacă foloseşte doar energia pe care o posedă, nu poate percepe lumile pe care le percep vrăjitorii. Pentru a le percepe, vrăjitorii trebuie să creeze un grup de câmpuri de energie care nu sunt utilizate în mod curent. Evident, dacă omul de rând vrea să perceapă acele lumi şi să înţeleagă percepţia vrăjitorilor, el trebuie să utilizeze aceleaşi câmpuri de energie întrebuinţate de aceştia. Lucru imposibil de realizat, întrucât el şi-a consumat deja întreaga energie. A tăcut, ca şi cum şi-ar fi căutat cuvintele, pentru a se face mai bine înţeles. Gândeşte-te astfel, a continuat el. Nu-i vorba ca, o dată cu trecerea timpului, te iniţiezi în vrăjitorie; ceea ce înveţi este mai curând cum să economiseşti energia. Iar această energie îţi va permite să manipulezi o parte din câmpurile de energie care în momentul de faţă îţi sunt inaccesibile. Iată în ce constă vrăjitoria: capacitatea de a folosi câmpuri de energie neutilizate în perceperea lumii cotidiene, aşa cum o cunoaştem noi. Vrăjitoria este o formă de conştiinţă. Este capacitatea de a percepe ceva ce nu se află la îndemâna percepţiei obişnuite.
Toate încercările la care te-am supus, a continuat don Juan, fiecare lucru pe care ţi l-am arătat, nu erau decât un mod de a te convinge că lumea nu constă doar în ceea ce vedem cu ochii. Nu avem nevoie să ne înveţe nimeni vrăjitorie, pentru ca, de fapt, nu este nimic de învăţat. Ceea ce ne trebuie este ca cineva să ne convingă că la îndemâna noastră se găseşte o putere incalculabilă. Ce straniu paradox! Fiecare luptător aflat pe calea iniţierii îşi închipuie la un moment dat că învaţă vrăjitorie, dar el nu face altceva decât să se lase convins de puterea ascunsă în fiinţa lui şi de modul în care poate ajunge la ea._
— Asta faci şi dumneata, don Juan? încerci să mă convingi?
— întocmai. încerc să te conving că poţi ajunge la acea putere. Şi eu am trecut prin asta. Şi m-am lăsat la fel de greu convins ca tine.
— Dar ce facem cu puterea, o dată ce am ajuns la ea, don Juan?
— Nimic, O data ce am ajuns la ea, puterea va folosi singură câmpurile de energie aflate la îndemâna noastră, dar inaccesibile. Atunci începem să vedem – adică, să percepem – altceva: nu o lume imaginară, ci una reală şi concretă, începem să cunoaştem fără a avea nevoie de cuvinte. Iar felul în care folosim această percepţie sporita, această cunoaştere fără cuvinte, depinde de temperamentul fiecăruia.
Cu altă ocazie mi-a oferit o nouă explicaţie. Discutam cu totul altceva, când deodată a schimbat subiectul şi a început să-mi spună o glumă. A râs şi m-a bătut cu blândeţe pe spate, între omoplaţi, ca şi cum ar fi fost timid şi n-ar fi îndrăznit să mă atingă. A chicotit văzând reacţia mea nervoasă.
— Eşti sperios, m-a tachinat el şi m-a bătut pe spate ceva mai puternic.
Mi-au vâjâit urechile. O clipă mi s-a tăiat răsuflarea. Am avut o senzaţie de durere în plămâni. Simţeam un junghi în piept de fiecare dată când respiram. Totuşi, după ce am icnit şi am tuşit de câteva ori, căile respiratorii mi s-au redeschis şi am reînceput să răsuflu adânc şi calm. Trăiam o asemenea senzaţie de bine, încât nu m-am supărat pe don Juan pentru lovitură lui, pe cât de puternică, pe atât de neaşteptată.
Apoi don Juan mi-a dat o explicaţie uluitoare. Scurt şi la obiect, mi-a oferit o nouă definiţie, mult mai exacta, a vrăjitoriei.
Intrasem într-o miraculoasă stare de conştiinţă! îmi simţeam mintea atât de limpede, încât eram capabil să înţeleg şi să asimilez tot ce-mi spunea don Juan. El mi-a povestit că în univers există o forţă incomensurabilă şi indescriptibilă, pe care vrăjitorii o numesc intenţie, şi ca absolut tot ce se afla în cosmos este legat de această intenţie. Vrăjitorii sau luptătorii, cum îi mai denumea el, se preocupa de discutarea, înţelegerea şi utilizarea acestor legături. îi interesează îndeosebi purificarea conexiunilor respective de efectele paralizante ale grijilor de zi cu zi. La acest nivel, vrăjitoria poate fi definită ca un procedeu de purificare a verigii de legătură cu intenţia. Don Juan a subliniat că această „metodă de purificare” este extrem de greu de înţeles sau de învăţat. De aceea, vrăjitorii îşi împart învăţătura în două categorii. Prima categorie este formată din învăţătura pentru starea de conştiinţă din viaţa cotidiană, în care procesul de purificare este mai puţin evident A doua categorie cuprinde învăţătura destinată stărilor de conştiinţa elevata, ca cea trăită de mine în acel moment, şi în care vrăjitorii obţineau cunoaşterea direct de la intenţie, fără intervenţia perturbatoare a cuvintelor.
Don Juan mi-a explicat că, folosind conştiinţa elevată pe durata a mii de ani de eforturi dureroase, vrăjitorii ajunseseră să pătrundă tainele intenţiei. Apoi rransmiseserâ această preţioasă cunoaştere directă, din generaţie în generaţie, pana în zilele noastre. Mi-a spus că misiunea vrăjitoriei este aceea de a prelua aceasta cunoaştere aparent de neînţeles şi de a o face inteligibilă conform standardelor vieţii cotidiene.
Apoi mi-a explicat rolul îndrumătorului în viaţa vrăjitorilor. Mi-a spus că un astfel de îndrumător se numeşte„nagual”, adică un bărbat sau o femeie dispunând de o energie ieşită din comun, un mentor înzestrat cu cumpătare, rezistenţă, stabilitate; cineva pe care vizionarii îl văd ca pe o sferă luminoasă cu patru despărţituri sau ca patru sfere luminoase mai mici, lipite unele de altele. Datorită energiei lor neobişnuite, nagualii sunt mijlocâtori. Energia le permite să aducă liniştea, armonia, râsul şi cunoaşterea direct de la sursă, de la intenţie, şi să le transmită semenilor lor. Nagualii furnizează ceea ce vrăjitorii denumesc „şansa minimă”: conştiinţa conexiunii cu intenţia.
L-am asigurat că mintea mea înţelegea tot ce-mi spunea, dar că un singur lucru din explicaţia lui îmi rârnlnea încă neclar, şi anume, de ce erau necesare două categorii de precepte, înţelegeam cu uşurinţă ceea ce-mi povestea despre lumea lui, deşi îmi descrisese procesul înţelegerii ca fiind foarte dificil.
