Plaiurile Uslarului se întind la nesfârşit. Ierbivore enorme rătăcesc prin ele urmărite îndeaproape de singurele creaturi inteligente de pe planeta, fiinţe asemănătoare cu centaurii dar cu trăsături umane mult mai şterse. Intre ei îşi spuneau „Cei ce sunt” iar alţii le spuneau osarami. Erau mulţumiţi de viaţa lor chiar daca civilizaţia lor era în primele stagii a Bronzului.
Dar în acea zi şi alţii se mai aflau pe suprafaţa planetei.
— Crezi caam gonit toate creaturile alea insipide?
Seful bandei de mercenari eraun ktor, o fiinţă cu jumătate mai mare decât un om şi cu trăsături pronunţate de reptila inclusiv forma mai lata a fetei şi pielea groasa care forma o armura naturala rezistenta la majoritatea armelor normale. Cu toate astea nu era slab cum sunt reptilele ci avea trup noduros cu muşchi foarte bine dezvoltaţi. Nu purta nici un fel de armura din motivul descris mai sus iar singura îmbrăcăminte era o tunica lunga care la brâu era prinsa cu o centura scut. Tot la brâu purta o spada grea iar pe spateun fel de tun portabil cu ţeava groasa.
Se întoarse cu privirea către adjutantul sau şi zimbi
— Nu i-am văzut de câteva zile, se pare ca demonstraţia aliatului nostru i-aimpresionat.
Cu doua zile înainte, devoratorul de miniti (ilithidul) care fusese desemnatsa le însoţească ceata de mercenari dominase mintea mai multor osarami. Aceştia se tăiaseră în bucăţi în fata celorlalţi. După o asemenea demonstraţie restul tribului se făcuse nevăzut.
— Ca veni vorba, undeeste aliatul nostru? Il întrebă ktorul pe subalternul sau.
Umanoidul rânji şi facuun semn cu mina.
— Chiar în spatele tau. Cred ca vrea să-ţi vorbească.
— Spuse el şi se retrase rapid, nimănui nu-i plăcea sa stea prea mult pe lângă ilithid, ii baga în sperieţi.
— Matseru, dorescsa vorbesc cu tine.
Ktorul simţi acea frica pe care probabil o simţiseră şi indigenii, puterea psihicaa ilithidului îşi strecura tentacolele reci pina şi în inima celor mai curajoşi.
— Binenteles, potsa te ajut cu ceva.
— Am fost contactat de niveleulsuperior. Tinta noastră şi-ainceput călătoria. In curindva trece prin dreptul nostru.
— Vom fi pregătiţi. Maşinăria noastră neva anunţa când sunt aproape.
— şi eu voi fi pregătit.
— Te voi anunţa cândva fi timpul.
Ilithidul pleca fara nici un sunet.
La marginea tabereiun loc plat în forma de cerc fusese defrişat complet. In mijlocul cercului doi dwarfi mai cenuşii meştereau o maşinărie complexa care arata ca o combinaţie dintreun dulap mare şi un motor de aburi. Maşinăria scotea sunete de parca ar fi tuşit.
Deasupra aparatului incepusesa se strângă o lumina ciudata, un abur verzui care strălucea din ce în ce mai tare.
— Deci, ati reusitsa faceţi maşinăria asta blestemata sa functioneza?
Unul dintre dwarfii cenuşi se multumisa spună ceva pe sub barba, dar celalalt se proţăpi cu mâinile în solduri în fata ktorului.
— De când lucram noi împreună? De o zi, doua! Ştii ca ma tin de cuvânt. Am spus ca osa prindem călătorii şi o voi face. aşa ca lasă-mă să-mi fac treaba, se burzului el.
Dupace termina de vorbit se intorse din nou la lucru înjurând în surdina şi lovind cu pumnul unul dintre cadrane.
Ktorul se dădu bătut, ii cunoştea bine pe cei doi dwarfi cenuşii şi ştia ca o vor scoate la capăt. Niciodată nu văzuse nişte fiinţe caresa se pricepa aşa de bine la amestecurile tehnomagice. Iar Warmund, cel mai scund şi care ii vorbise, proiectase arme care trăgeau cu proiectile capabilesa străpungă armura unui abyssal dintr-o singura lovitura.
Era timpulsa puna la punct şi restul echipei.
Ca de obicei mercenarilor sai nu le prea pasa de disciplina şi după ce se obişnuiseră cu condiţiile noii lumi (pentru unii gravitaţia era prea mica şi zburaseră un pic prea sus când încercaseră sa meargă iar alţii avuseseră probleme cu atmosfera, dar mercenarii aveau trupurile călite de atâtea treceri prin zeci de lumi se adaptaseră foarte repede – de fapt şi lumea fusese aleasa astfel incit mercenarii sa poată opera în ea) şi se împrăştiaseră peste tot.
Unii erau deja ameţiţi de băutură – cum era cazul lui Shrank demonul şi githul Daleen'Za. Mai încolo stătea uriaşul Gotum cu măciuca lui fermecata sforăind liniştit. De fapt mâncatul şi dormitul reprezentau 70% din timpul vieţii uriaşului. La rândul lor cei doi magi a trupei îşi făceau siesta, în cazul insectoidului grypid mai multun fel de contemplaţie.
Matseru avea tot respectul pentru magicianul grypid mai ales ca avea cu el o suita care nu de puţine ori îşi dovedise utilitatea, era însoţit de opt din rasa lui, din cite înţelesese ktorul doi erau scutierii lui (avusese trei dar unul murise în timpul unei batalii nu demult şi inca nu fusese înlocuit,) iar ceilalţi şase erau muncitori aproape fara creier.
