Iahtul luneca rapid, împins de motoarele repulsoare, deasupra câmpului de luptă.
Dedesubt, armatele reunite ale haosului se aruncau asupra redutelor imense de piatră şi metal, ziduri înalte de sute de metri de alte zeci de metri lăţime ridicate de namacuşi.
— Aşează-l pe coama aceea; îi spuse Arrianus navigatorului indicând o serie de coline care străjuiau flancul stâng al namacuşilor, cu mult în afara câmpului de luptă propriu-zis.
Cyborgul, prins ombilical de comenzile vasului, se conformă. Uşor ca o pană, iahtul coborî la câţiva cm de sol, două perechi de picioare metalice se înfipseră adânc în sol stabilizându-l.
Din iaht ieşiră, printr-o rampă ce coborâse imediat ce atinseseră solul, un set de personaje care, prin diversitatea lor, formau un grup ciudat oriunde printre Planuri sau Domenii.
De pe vârful colinei vedeau o parte a câmpului de bătălie, cadavrele se ridicau deja într-un strat gros pe care puteai călca cu uşurinţă fără să atingi pământul. Milioane muriseră de ambele părţi şi continuau să moară, haosul aruncând val după val de creaturi în zidurile înalte de pe vârful cărora salve de energie continuau să curgă.
— Câtă vreme crezi că vor rezista ai tăi, Valliar? Întrebă înaltul dorian ducându-şi mâna la mânerul sabiei magice puţin curbe ce-o purta la brâu.
Sufletul ocupând armura de asalt goală înaintă un pas lângă Arrianus. Vederea normală şi-o pierduse odată cu transformarea pe care o suferise dar noua sa viziune îi permitea să vadă câmpurile şi aurele de energie. Iar artefactele pe care dorianul le purta îl transformau într-o figură luminoasă pentru Valliar.
— Ai mei vor rezista până la ultimul comandante. Avem aliaţi, încă, care nu ne-au abandonat. Împreună îi vor împinge pe demoni din lumea noastră.
— Nu ştiu de ce, dar cred că nu va fi atât de uşor armură imensă; bombăni Skalerii, femeia şarpe de la brâu în jos a cărei patru braţe arătau undeva în stânga lor.
O hoardă de creaturi modificate genetic pentru luptă se revărsa pe o vale strâmtă, împinşi din spate de creaturi de trei metri înălţime, creaturi a căror puteri psionice se simţeau şi de la marea distanţă care îi despărţea de aventurieri.
— Dacă trec de coame vor înconjura zidurile şi liniile de buncăre le cad pe flanc armurilor. Nici măcar nu-şi vor da seama ce-i va lovi. Dinţii creaturilor taie cu uşurinşă prin armurile normale iar cozile-vârf au venin puternic; zise Skalerii care cercetase cu grijă forţele pe care urmau să le întâlnească
— Îi oprim noi; zise Păianjen.
Arrianus îşi privi prietenul, insectoidul uriaş semănând cu un păianjen era extrem de inteligent dar tindea să-şi supraestimeze puterile.
— Da, aşa ne mai dezmorţim şi noi; surâse Daknar, magician înăscut al akadienilor.
Studie hoarda, mâiniile formând vraja care urma să transforme valea într-un infern.
Magia însă refuza să se formeze, realitatea rămânând neschimbată.
— Fără magie; îi reaminti Skalerii; aici avem destulă doar pentru trucuri de începători.
— Da, am uitat,. Valliar, lumea ta pare să ne refuze; mormăi Daknar
— De aceea poporul meu nu are vrăjitori. Doar psioni. Ne ajung şi ăştia.
— Dar nouă nu; orinianul, fiinţă delicată care se proteja în afara atmosferei sterile din habitaturile lor cu un câmp de forţă emanând dintr-un harnaşament complicat care îi acoperea corpul, arătă hoarda care se apropiase simţitor.
Pilotul cyborg apăru, în formă holografică, lângă ei.
— Îi curăţ Arrianus?
— Tu ocupă-te de trupele grele, ne ocupăm noi de ăştia mici; îi răspunse dorianul luând de la brâu un obiect semănând cu două conuri puse bază în bază.
Vârful unuia, un pic deosebit, avea forma unui mâner ce putea fi prins în mână. Apăsă uşor un comutator şi aruncă cu lejereţe proiectilul spre hoardă. Odată în aer proiectilul îşi activă propria inteligenţă de bord, găsi ţinta, energii verzui îl înconjurară şi porni micul motor grav, acesta dădea putere doar pentru scurte perioade de timp, nici nu avea nevoie de mai mult. În câteva bătăi de inimă ajunse şi explodă în hoardă.
Unda exploziei scutură şi grupul de aventurieri dar aceştia find apăraţi de scutul ridicat de Skalerii nu-i resimţiră forţa adevărată, era o bombă nucleară curată de mici dimensiuni cu efecte colaterale minime fiind perfect construită pentru a dezlănţuii energii distrugătoare pe suprafeţe mici.
Din păcate hoarda era prea mare şi prea bine motivată, împinsă de la spate cu ajutorul puterilor psihice. Ca un tsunami nimicitor venea în continuare. Dar fuseseră bine scuturaţi şi împuţinaţi.
— Opriţii! Ordonă Arrianus.
Păianjen acţionă primul, se proţăpi pe coamă şi lansă urletul său psihic mortal. Primele rânduri căzură, creierele fripte. Frica împinse alte creaturi în spate, dar fură călcaţi în picioare de rândurile ce continuau să vină. Orianul împroşcă hoarda cu proiectile energetice din puşca de asalt. Skalerii trimise un baraj de foc care se mişcă ca un zid solid de foc curăţind terenul.
Scuturile iahtului străluciră sub răspunsul haosului venit în forma unor bombe ovoide tehno-organice de mare putere explozivă. Cyborgul replică, iahtul fusese modificat înainte de misiune, înarmat cu arme grele şi barajul de proiectile de plasmă pulveriză armele grele ce lansaseră proiectilele în timp ce las-tunurile schiffului maturară hoarda. La puterea lor transformau creaturile în grămăjoare de praf.
