Dedic această carte celor care au suferit doar pentru „vina de a fi psihologi sau pedagogi.”
Iniţiatorii colecţiei Idei Pedagogice Contemporane s-au adresat de la început „specialiştilor în ştiinţele educaţiei, solicitându-le proiecte, propuneri, soluţii privind direcţia spre care tinde învăţământul (…), în special cel românesc” (vezi Cuvântul înainte al domnului prof. Univ. Dr. Constantin Floricel, directorul Editurii Didactice şi Pedagogice la prima carte publicată în această colecţie, în noiembrie 1994).
Cărţile publicate până în prezent sunt expresia „comportamentului de răspuns” cil specialiştilor, cadre didactice din mediul universitar şi preuniversitar şi din cercetarea pedagogică Aşteptăm, în continuare, noi replici argumentate, noi contribuţii fundamentale, puncte de vedere noi şi nuanţate, în contextul ideologic şi psihosocial al reformei învăţământului.
Miza cercetării pedagogice.
Printre specialiştii solicitaţi să colaboreze la „Idei Pedagogice Contemporane” s-au numărat şi cercetătorii aflaţi la conducerea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei Intervenţiile lor puteau serx’i ca exemple pentru mai tinerii lor discipoli de izri şi de azi dar şi pentru practicienii şcolii pe care cercetarea – o miză socială în ascensiune – trebuie să-i reprezinte experienţa acestor cercetători de vârf participanţi la numeroase întâlniri ştiinţifice internaţionale şi membri în Consiliile ministeriale, implicate în decizie – trebuie, deci, nu nwnai popularizată, ci şi valorificată, în primul rând în interesul oamenilor de la catedră.
Directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei dr. Cezar Bârzea a răspuns la solicitarea noastră printr-o carte, „Arta şi ştiinţa educaţiei”, care concretizează o informaţie foarte densă, super şi supradocumentată, inter şi trans-disciplinar. O carte care exprimă un stil, o aspiraţie, o personalitate.
Cartea reformei.
Cezar Bârzea are o traiectorie ştiinţifică spectaculoasă pe care „Curriculiim vitae” de pe coperta cărţii o punctează îngroşat în liniile esenţiale. După decembrie
1989 s-a remarcat prin două lucrări receptate la două niveluri de pecepţie socială total diferite.
Cartea Albă a Reformei, comandată la cel mai înalt nivel al deciziei politice, în decembrie 1992, apare în iarna lui 1993 sub titlul Reforma învăţământului din România: condiţii şi perspective’. Timpul record de proiectare şi publicare are o dublă explicaţie: aj calitatea colectivului de cercetători, coordonat de Cezar Bârzea (Ana-Maria Sandi, Gabriel lvan, Romeo Brâncoveanu); b) capacitatea autorilor de a finaliza cercetări anterioare întreprinse de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei între 1990-l9922 „Cartea Albă” (198 pagini, incluzând şi numeroase grafice, date statistice, colecţii de decizii, ordine, etc. J a fost propusă aproape fără voia autorilor – ca un program de reformă. Comunitatea didactică a receptat însă analiza critică foarte severă realizată de autori asupra sistemului de învăţământ din România, analiză propusă în termenii generali folosiţi, de regulă, de experţii internaţionali specializaţi în planificarea educaţiei.
„Analiza blocajelor” şi „criza”, multiplicată de autori în şapte variante complementare (criza politicii educaţiei, criza de autocunoaştere, criza de cunoaştere, criza de resurse umane, criza conducerii, criza financiară, criza de proiectare) deschid calea spre mult aşteptatele programe de reformă, care în mod normal, trebuie să vizeze schimbarea finalităţilor şi a sfructurii sistemului şi (re) proiectarea pe criterii curriculare a planului de învăţământ, a programelor şi a manualelor şcolare.
Cea de a doua lucrare, Politicile educative în ţările în tranziţie comandată de Consiliul Europei şi apărută în limbile fi-anceză, germană, spaniolă şi engleză’ la Strasbourg, în 1994, este din păcate aproape necunoscută publicului românesc.
Pe parcursul a 91 de pagini. Cezar Bârzea prezintă, pe de o parte, „refonnele, crizele şi tranziţiile în Europa Centi’ală şi de Est”, iar pe de altă parte, „tranziţia” ca proiect pedagogic argumentat prin diferite analize de caz (Ungaria, Polonia,
1 vezi Bârzea, Cezar (coordonator). Reforma învăţământului în România: condiţii şi perspective. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 1993 vezi J i g î u. M i h a e I a (coordonator). Probleme ale învăţământului îomânesc, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti 1990, B a z a c. Dumitru (coordonator), Problemele învăţământului românesc în oglinda cercetării ştiinţifice – întrebări şi răspunsuri în perspectiva învăţământului românesc. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 1990; C r i ş a n, Alexandru, O posibilă şi necesară structurare a unei politici educaţionale viabile, în „Revista de pedagogie”, nr 3, 1991. P 5-9, Radu. N i c o I a e. Managementul îesurseloi umane, în’ „Revista de pedagogie”, ni 4. 1991, p. 8-l0.
Vezi Cezar. Bârzea, Les pohtiques educatives dans le pays en transition, Les Editions du Conseil de lEurope, Strasbourg. 1994
II
1 Republica Cehă şi Slovacă, România) precum şi prin, legislaţiile educative” avansate ca măsuri de rectificare-modernizare-restructurare.
Lucrarea ne-a oferit o lectură interesantă din două puncte de vedere: a) al teoriei educaţiei, onorată de autor prin efortul de elaborare a unui concepi al tranziţiei, înţeles simultan ca:;
— Transformare a sistemului social şi politic;
— Transformare a stării de anomie;
— Transformai e a sensului istoriei;
— Transformare a procesului de învăţare socială.
B) al politicii educaţiei, definită de autor prin „modele, mituri şi realităţi”, legate de saltul de la dictatură la democraţie, realizabil în Europa Centrală şi de Est „într-o unitate în diversitate”.
Notele de lectură, ca şi discuţiile cu autorul, au relevat existenţa unei confruntări ideologice şi la nivelul proiectelor pedagogice de reformă. Opţiunea avansată pentru un… Proiect liberal” – conceput ca alternativă pentru ieşirea rapidă din modelul educaţiei totalitare – implică, după părerea noastră, o activitate orientată social pe toate coordonatele schimbării structurale şi sistemice: a) Idealul educaţiei: salt axiologic spre formarea pesonalităţii complexe, adaptabilă în cadrul unui pluralism cultural, politic, economic etc; b) Scopurile educaţiei: salt axiologic spre „egalizarea şanselor”, pe „măsura personalităţii” în formare, în şcoala de cultură generală; cj Obiectivele generale ale procesului de învăţământ: soit axiologic spre „învăţarea inovatoare, care permite în acelaşi timp, „consum” şi „producţie” de cultură şi civilizaţie; d) Strategia educaţiei: salt axiologic spre înţelegerea educaţiei ca factor anticipativ, în raport cu finalităţile culturale, economice, politice ale sistemului social; e) Metodologia educaţiei: salt axiologic spre „modelul învăţării valorilor democraţiei”, propriu societăţii informatizate; f) Organizarea practică a educaţiei: salt axiologic spre modelul psihosocial, construit pe. Unitatea de bază” – individualitatea fiecărei personalităţi.
Răspunsul nostru – o refonnă a învăţământului construită pe principiul egalizării şanselor la educaţia de calitate în termeni de intrare-ieşire în (din) sistem – corespunde opţiunii naturale a şcolii moderne şi postmoderne pentru valorile social-democraţiei. Aceste valori implică prelungirea învăţământului de cultură generală, devenit unitar în organizare, conţinut şi obligativitate, până la vârsta de 16 ani, ceea ce asigio’ă: a) baza dezvoltării normale a personalităţii, între premisele socioculturale aflate într-o mare varietate la intrarea elevului în şcoală şi finalitatea însuşirii „trunchiului comun” care asigură, la ieşire, structurarea corectă a fondului aptitudinal şi atitudinal al fiecărui elev, b) baza dezvoltării nonnale a societăţii, susţinută prin descoperirea şi promovarea valorilor aflate potenţial în toate mediile sociale şi comunităţile locale.
III.
Această realitate este recunoscută, de altfel şi de teoreticianul liberalismului, Mii ton Friedman, care evidenţiază „rolul guvernului în educaţie…” (.) respectiv în „educaţia generală penfru un comportament civic”. Astfel, o societate civilă şi democratică nu poate exista fără un nivel minim de instruire şi cunoaştere al majorităţii cetăţenilor şi fără acceptarea largă din partea acestora, a unui set comun de valori” 4.
Problemele limbajului pedagogic.
Am considerat important să evocăm ultimele două lucrări semnate de Cezar Bârzea datorită accentelor de politică educaţională multiplicate, pe de o parte de comandamentele timpului, iar pe de altă parte, de experienţa şi formaţia autorului. Ele ne vor ajuta în înţelegerea viziunii propuse în Arta şi ştiinţa educaţiei – carte „dedicată celor care au suferit doar pentru «vina» de a fi psihologi sau pedagogi”.
