Capitolul 1
După absolvirea Universităţii Cambridge, Dick Staines avea în faţa sa nenumărate posibilităţi, nici una însă suficient de ispititoare.
întorcîndu-se în camera mobilată pe care o în-chiriase în Gower Street, încă de cînd sosise la Londra, a scos din buzunar cele pati-u oferte concrete pe care le primise pînă atunci, cercetîndu-le atent şi chibzuind asupra fiecăreia în parte. Apoi â luat un formular pe care după ce 1-a completat cu atenţie, 1-a dus îndată la poştă. Peste trei zile fu invitat la Scotland Yard şi, iată cum de şase luni, el, Richard Staines, licenţiat universitar, era văzut pa-trulînd pe străzile Londrei în uniforma poliţiei metropolitane.
Dar cum se explica rapida lui avansare? Mai în-tîi puţin noroc, după cum mărturisea el însuşi, apoi croşeul de stînga cu care 1-a făcut k.o. pe Peter Lan-bradi, tocmai în clipita în care acesta apăsa pe trăgaciul pistolului îndreptat asupra unui ministru, calităţile lui de alergător şi — cel mai important — cunoaşterea cîtorva limbi europene. Vorbea patru limbi la perfecţie, două bine iar celelalte satisfăcător. Şi iată cum, după patru ani după intrarea lui în poliţie a devenit agent în Departamentul de Investigaţii Criminale (C.I.D.), şi propus pentru avansare.
După această avansare care reprezenta funcţia de detectiv inspector, Staines plecă la Brighton împreună cu lordul Weald, căruia el şi cei mai mulţi dintre cunoscuţi i se adresau familiar cu diminutivul „Tommy". Fuseseră colegi la Cambridge, apoi membri ai aceluiaşi club şi tot împreună arestaţi cu ocazia unui chef studenţesc.
— Nici nu-mi vine să cred, bătrîne, mîrîi Tommy, manevrînd cu abilitate Rollsul rapid printre două căruţe. Parc-ar fi fost ieri de cînd tu şi cu mine eram căraţi pe stradă de un „curcan" — şi acum, poftim, eşti şi tu „curcan"!
Faţa rotundă îi dădea un aer mai tînăr decît era
I
şi, cu toate că nu avea statura unui pigmeu, era cu aproape 10 cm mai scund decît cel de lîngă el, cu capul gol, bronzat. Înfăţişarea agreabilă ii avantaja pe Dick Staines, deşi el considera că nu-i este de nici un folos. Avea construcţia şi înfăţişarea unui atie-t; ochii cenuşii, zîmbitori, ai omului care găseşte că viaţa-i destul de plăcută. El şi Tommy nu se mai văzuseră de ani de zile. Lordul Weald tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Africa de Sud şi se întâlniseră cu totul întîmplător — ceea ce 1-a deranjat oarecum pe Dick Staines, care urma să plece pentru două săptămlni în Scoţia, la pescuit, invitat de bogatul adjunct al prefectului poliţiei. Deoarece posibilităţile lui materiale nu erau prea satisfăcătoare, îşi incliiriase apartamentul din Chelsea — numai pe o' lună — un aranjament care părea să fie foarte incomod.
— Ce caut eu două zile la Brighton, numai Dumnezeu ştie!
— Te cari la Brighton, bătrîne, spuse Tommy, pentru că ar fi fost al naibii de nepoliticos să nu accepţi insistenta invitaţie a vechiului tău prieten. Chiar tu mi-ai spus că amicul tău comisarul, sau ce o fi fiind el, nu va veni în Scoţia pînă la sfîrşi-tul săptămânii. în afară de aceasta, am o mulţime de lucruri să-ţi povestesc. Am avut nişte aventuri extraordinare — vînătoare de lei ... şi o sumedenie de peripeţii.
— Cine zici că a vînat — tu sau leul?
— Făceam cu rîndul, răspunse Tommy calm. Uneori eram eu înainte, alteori leii. Şi-apoi, Brigh-tonul era recomandat pentru ficat şi, pe deasupra, este cineva la Brighton — cea mai drăguţă fată pe care am întîlnit-o vreodată! De cînd sînt n-am văzut o fată atît de frumoasă, bătrîne . .
— O leoaică?
—- E doar infirmieră, bătrîne. Nu ştiu prea multe despre ea, dar tu eşti detectiv şi mă rog .. .
— Dacă-ţi închipui, spuse Dick Staines cu ră#-ceală, că vin cu tine la Brighton pentru a-ţi aranja amorurile tale, te înşeli, Tommy.
Pînă cînd să-şi revină Tommy din indignarea şi incoerenţa lui, ajunseră la hotel. în timp ce urcau scările largi de la intrare, tocmai ieşea un bărbat — un tip cu o faţă mare, roşie şi o mustaţă tăiată scurt, zbîrlită şi neagră. Individul îl privi insistent pe Tommy şi flutură vesel cu mîna.
— Al naibii de amuzant ţipai, spuse Tommy. îl cunoşti?
Dick ridică din umeri.
— Walter Derrick, explică excelenţa sa. Locuieşte pe lîngâ mine, în Lowndes Square. Casă barosană, bani gîrlă, dar el este surprinzător de amuzant. Bă-trînul meu spunea că taieă-su a fost cel mai încuiat om pe care 1-a întîlnit vreodată, dar tipul ăsta este — este . ..
— Al naibii de amuzant? sugeră Dick.
în timp ce urcau cu liftul, Tommy, în a cărui minte nu puteau fi niciodată două idei în acelaşi timp, nu înceta să repete cit de grozav de amuzant este vecinul lui. Pe cît putea să-şi dea seama Dick Staines, principalul atu al domnului Derrick pentru titlul de băiat bun era că rîdea la orice fel de glumă emisă de Tommy.
După nume, Dick îl ştia foarte bine pe acest domn; îi recunoscuse deîndată marele Rolls galben ce staţiona în faţa hotelului. Un singur lucru auzise în defavoarea lui Derrick: odată, cînd singura lui rudă, un văr sărac, i-a făcut o vizită ca să-i solicite un ajutor, 'n-a catadicsit să cheme poliţia ca să-i dea afară din casă pe singura lui rudă. Şi trebuie să recunoaştem că acest comportament nu prea aducea a mărinimie şi amabilitate. Tatăl lui a fost cel mai vestit avar din Londra. Mersese cu meschinăria atît de departe încît, potrivit legendei, se certase cu fiul său din cauza achiziţiei unei biciclete şi, ani de zile cei doi au rămas certaţi. Derrick s-a angajat ca sim- piu muncitor în străinătate.
însă cei şapte-opt ani de exil nu-1 acriseră. Cînd părăsise Anglia era un adolescent timid şi retras, pe care foarte puţini oameni îl văzuseră şi aproape nimeni nu-1 cunoscuse mai îndeaproape; s-a înapoiat cu un an înainte de moartea bătrînului, sub înfăţişarea unui om care ştie să ia din viaţă numai părţile bune.
— Acum e nespus de fericit că trăieşte — chiar el mi-a spus-o, mă asigură Tommy.
Suplimentul acesta de vacanţă reprezenta pentru Dick Staines o plăcută întrerupere a vieţii pe care o ducea în mod obişnuit. După cină, seara fiind caldă şi plăcută, cei doi ieşiră să se plimbe pe faleză, iar Tommy — care nu încetase aproape de loc să vorbească de cînd se întorsese în Anglia — povestea cu şarm şi cu o mulţime de gesturi dezinvolte aventu-
rile pe care le avusese. Cînd ajunseseră într-un loc mai puţin aglomerat al falezei, Dick se simţi apucat strîns de braţ.
— Iat-o!
Dick Staines întoarse capul. O femeie, într-o uniformă austeră de infiermiera venea încet, cu pasul lent, în direcţia lor.
Cum o văzu, deşi era prima oară, Dick avu sentimentul cert că o cunoaşte de mult şi că de tot atîta timp îi apreciază frumuseţea. Dar abia apucă să o vadă, că fata şi trecu.
— Ei, ce spui, amice? îl întrebă nerăbdător Tommy.
— E foarte drăguţă, răspunse cu prudenţă Dick Staines.
—' Este infirmieră, bătrîne, explică în mod inutil Tommy. Cară peste tot un cărucior cu un bătrîn căruia îi tremură toate mădularele — însă de fapt nu-1 cară ea, doar îl însoţeşte. Ce zici, nu-i aşa că-i grozavă?
— Desigur, e colosală, recunoscu Dick. Cum o cheamă?
— Mary Dane. Nu ar fi bănuit niciodată ea că am să-i aflu numele, exclamă Tommy plin de en-fază, dar am făcut-o! Mary Dane — nume de vedetă, nu-i aşa?
— De unde ştii că o cheamă Mary Dane?
— Nimic mai simplu: am întrebat la pensiune, spuse Tommy fără să clipească. O asemenea idee nu ţi-ar fi trecut prin cap — mai există şi printre noi şătilalţi unii cu mai multă imaginaţie decît gaborii. Şi dacă ţi-aş mai spune că domnul cel bătrîn pe care-1 conduce se numeşte Cornfort, ce-ai zice? Se plimbă în sus şi în jos de-a lungul falezei, căutînd un anume fel de aer. Odată i-am şi vorbit — i-am spus bună dimineaţa.
— Te pomeneşti că a răspuns! se miră Dick.
— Chiar şi ea a dat bună dimineaţa, se făli Tommy. Dar însuşi faptul că mi-a răspuns m-a surprins atît de mult îneît mi-a pierit graiul! Este o doamnă, bătrîne — are o voce dulce ca frişca — ştii onctuoasă ca o ... cremă, se poticni el căutînd o comparaţie.
Se întoarseră, sperînd s-o vadă din nou pe Mary, dar n-au avut noroc.
Seara, pe cînd şedeau în fumoar decişi să mai ia un ultim whisky cu sifon, apăru Walter Derrick.
