Cum a fost depăşit Pony Nelson
Pony Nelson reuşise o frumoasă lovitură, cea mai frumoasă din ultimii ani, care-l ridicase cu mult deasupra confraţilor săi. Este o poveste lungă, care nu are nici o legătură cu cele ce urmează, dar care-i adusese treizeci şi cinci de mii de lire, şi Pony, regele trişorilor, cel mai îndemânatic în arta îmbrobodirii naivilor, scăpă cu faţa curată datorită virtuozităţii sale. Mai avea câteva datorii de plătit, dar cum Pony avusese un adevărat sezon bun, putea fi darnic cu membrii bandei sale.
Acum proiecta să-şi petreacă vara în lenevie şi plăceri. Planul său prevedea o excursie cu automobilul în vestul Angliei, câteva săptămâni de aer liber în susul Tamisei şi tocmai se ocupa cu închirierea unei cabane de vânătoare în Scoţia, când Bradley, de la C.P.I.[1], îl preveni că Sennet, neobositul detectiv a cărui preocupare consta în a supraveghea genul de combinaţii ale lui Pony, decisese ca la cel mai mic flagrant delict, care i-ar fi confirmat bănuielile, să-i dea lui Nelson o locuinţă unde nici măcar o muscă nu i-ar mai putea tulbura somnul.
Pentru acest motiv Pony declară, pe neaşteptate, că intenţiile sale au suferit modificări şi anunţă oficial că avea chiar paşaportul gata pentru a pleca în sudul Franţei. Apoi convocă la cabaretul Şapte-Pene din Soho, pe cei mai de seamă membri ai bandei sale, cunoscută sub numele de banda lui Nelson, pretextând o masă de rămas bun.
Simmy Dumond, Colthorpe, May Bluementhal şi Chris O'Heckett, aceştia erau invitaţii la somptuosul dineu dat de Pony, în timpul căruia băuturile cele mai fine au curs din belşug.
— Norocosule! se extazie May, adresându-se lui Pony, vecinul ei de masă.
Pony rânji.
— Da, putea fi şi mai rău, răspunse el cu bunăvoinţă, dar ceea ce mă dezgustă, este faptul de a o şterge tocmai acum când este un sezon atât de bun şi sunt multe buzunare doldora de bani, ce nu aşteaptă decât să-şi schimbe stăpânul.
El clătină capul cu un regret bine jucat, admiţând că acest regret era sincer. Pony era un om afectat, ca toţi marii artişti. Atitudinea lui era dictată, mai ales, de atmosfera de linguşire şi admiraţie creată de subalternii săi. Făcea paradă.
— Da, continuă el, gânditor. Sunt munţi de aur pentru voi, copiii mei, şi dorindu-vă cea mai mare reuşită în afacerile voastre, mă obişnuiesc greu cu ideea de a renunţa la lucru, fie chiar pentru un scurt timp.
Ochii lui scânteiară.
— Plec mâine seară cu trenul de ora opt, urmă el mai încet, bagajele mele sunt deja la gară.
Într-o linişte mormântală, invitaţii, ascultându-l îi sorbeau cuvintele de pe buze, căci Pony era un om de geniu. Unele din remarcabilele sale expresii erau repetate în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii interlope.
— Voiajul acesta mă va costa o mulţime de bani, declară Nelson spiritual, surâzând diabolic. Fac socoteala că pentru trenuri, traversarea Canalului, cheltuielile mele la Paris, hamali şi alte bacşişuri, îmi vor trebui o sută de lire.
Invitaţii, amuzaţi, tuşiră semnificativ. Nu era oare Pony posesorul celei mai mari părţi din cele treizeci şi cinci de mii de lire, răspândite prin diverse buzunare mai mult sau mai puţin secrete?
May, fu prima care înţelese, gândi Pony.
— Nu fi idiot Pony, spuse ea serios. Du-te liniştit acasă, culcă-te şi ia trenul mâine dimineaţă. Ştiu ce ai de gând să faci.
— Spune, o provocă Pony.
— Ei bine, cauţi un mijloc ca să-ţi procuri astă-seară cele o sută de lire. Mâine dimineaţă gara Victoria va fi plină de sticleţi, ce te vor aştepta îmbrăcaţi civili. Sennet nu te pierde o clipă din ochi. Un pas greşit astă-seară, şi frumoasa ta călătorie va cădea în apă.
Pony râse.
— Sunt mulţi ani de când sticleţii încearcă să mă prindă, spuse el, n-au pus mâna pe mine, nu-i aşa? De ce s-ar întâmpla acest lucru în ultima clipă? Nu May, dacă voi face ceva astă-seară, va fi ceva cuminte. Îţi spun drept, n-am intenţia să-mi pierd zadarnic ultima seară.
Simmy era de aceeaşi părere cu May.
— Vrei să te joci cu focul, Pony, spuse el clătinând capul. Am mai văzut eu tipi ca tine, mai tari şi mai îndrăzneţi, care au căzut prosteşte în cursă, pentru că nu erau mulţumiţi cu ceea ce aveau şi mai doreau încă ceva pe deasupra. Nu ar fi acelaşi lucru dacă ai fi un necunoscut, Pony. Tot ceea ce faci tu este ştiut şi dacă nu te-au prins încă, este că nu au avut o dovadă cât de mică. Fiecare gest al tău este observat. Şi apoi, ceea ce vrei să faci tu, nu este deloc genul tău, adică să întreprinzi ceva fără a pune totul la punct. Cum vrei atunci să te fereşti, să te aperi, dacă nici tu nu ştii ce vei face astă-seară?
Logica acestui mic discurs deşteptă instinctele profesionale ale bandei şi provocă un murmur de aprobare. Dar băutura bună, şi perspectiva vacanţei, îl dispuseseră pe Pony. Este adevărat că dăduse o lovitură minunată, ruinând dintr-o dată două femei şi un bărbat. Este adevărat, de asemenea, că avea atâţia bani, încât putea duce o viaţă pe picior mare încă vreo doi-trei ani şi avea înaintea lui timpul de a pregăti în amănunt alte lovituri tot atât de fructuoase. Dar sentimentul că are reputaţia de a fi îndrăzneţ şi ingenios, îl hotărî. Şi apoi, avea o încredere nemărginită în steaua lui.
— Îmi face impresia că voi aveţi nevoie de odihnă, spuse el sarcastic. Ce v-a găsit pe toţi? Cred că nu vă închipuiţi, că am să mă apuc să sparg vitrina unui bijutier, ca să iau câteva ceasornice, nu? Sau să vă aşteptaţi să mă duc pe Picadilly, unde agenţii circulă ca muştele, şi să omor pe cineva? Vă repet, vreau să câştig o sută de lire astă-seară şi le voi câştiga. Şi încă foarte uşor.
Nu avea un plan bine stabilit, dar se simţea inspirat şi plin de optimism.
[1] Poliţia Centrală de Investigaţii
