Notă introductivă.
Volumul de faţă reprezintă traducerea integrală a opusculului Despre reducerea artelor la teologie, scris de Sfântul Bonaventuraîn jurul anilor 1256-L269 la Universitatea din Paris. Tratatul reprezintă un arbore al ştiinţelor şi o luare de poziţie în problema adevărului care poate fi pusă în legătură cu disputele pariziene de la sfârşitul secolului al XlII-lea privind tipul de adevăr angajat de diferitele ştiinţe particulare şi locul teologiei în domeniul cunoaşterii.
Textul latin urmează ediţia Sancti Bonaventurae Opera omnia, voi. V, ed. Quaracchi, 1891, pp. 317-325. Trimiterile citatelor urmează aceeaşi ediţie, însă ele au fost cel mai adesea amplificate prin citarea întregului pasaj de referinţă.
Mulţumesc pe această cale distinsei doamne Anca Vasiliu pentru îndrumările bibliografice primite. Sunt recunoscător părintelui profesor Wilhelm Dancă de la Universitatea din Iaşi, pentru materialul bibliografic pus la dispoziţie.
Publicarea acestui tratat în versiune română are ca precedent colocviul intitulat „Fundamentul sistemului ştiinţelor” din cadrul „Saloanelor Rebreanu” din 2-4 decembrie 1998, de la Bistriţa. Organizatorii „Saloanelor”, domnul profesor Mircea Oliv de la Universitatea din Cluj şi domnul Gavril Ţărmure, consilierul-şef al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Bistriţa Năsăud au avut amabilitatea de a-i invita pe Călin Botez, Bogdan şi Miruna Tătarii Cazaban, Radu Carp, Sorin Lavric, Valentin Cioveie, Claudiu Mesaroş, Andrei Bereschi şi Dan Matei. Rezultatul (parţial) al disputelor o reprezintă publicarea acestui tratat împreună cu comentariile prezente. Suntem recunoscători Editurii „Charmides” pentru deschiderea cu care a primit proiectul acestei versiuni.
Alexander Baumgarten.
Tabel cronologici
— La Universitatea din Paris, care funcţiona deja în maniera unei asociaţii de studenţi şi profesori (universitas magistrorum et scholarium, cum o numea un document de epocă), reprezentanţi ai călugărilor franciscani şi dominicani se stabilesc în calitate de profesori ai Facultăţii de Teologie. Alături de această facultate, exista Dreptul canonic, Medicina şi Facultatea de Arte. Ultima dintre ele a reprezentat un important nucleu de recuperare a culturii greco-arabe care începuse să
1 Tabelul cronologic prezintă câteva repere importante ale vieţii Sfântului Bonaventura şi câteva evenimente petrecute la Universitatea din Paris care clarifică disputa angajată tacit în Despre reducerea artelor la teologie în jurul temei adevărului. Pentru reperele biografice ale vieţii Sfântului Bonaventura, acest tabel cronologic are ca surse: Letterio Mauro, Notizia – cronologia della vita e delle opere di San Bonaventura în Bonaventura da Bagnoregio, Itinerario dell ‘anima a Dio, ed. Rusconi, 1985, pp. 67-75, E. Brehier, La philosophie du Moyen Age, ed. Albin Michel, Paris, 1949, pp. 279-293, E. Gilson, Filosofia în Evul Mediu, ed. Humanitas, 1993, pp. 406-408.
Tabel cronologic pătrundă de câteva decenii în mod masiv în Occident. Întâlnirea tradiţiilor franciscane, dominicane şi a magistrilor „seculari” de la Facultatea de Arte oferă configuraţia problemelor filosofiei secolului al XHI-lea.
— La Bagnoregio, în Italia, se naşte Ioan din Fidanza, cel care va deveni, în tradiţia catolică, Sfântul Bonaventura.
— La Roccasecca, în Italia, se naşte Sf. Toma din Aquino.
— Moare Sfântul Francisc din Assisi, întemeietor al ordinului minoriţilor.
— Papa Grigorie al IX-lea recunoaşte ca legală Universitatea din Paris, dându-i o anumită autonomie faţă de episcopia Parisului, prin bula Parens scientiarium.
— Tânărul Ioan din Fidanza este student al Universităţii din Paris, la Facultatea de Arte.
— Sf. Bonaventura devine magister în artibus al Universităţii din Paris. In acest an se înscrie la Facultatea de Teologie a aceleiaşi universităţi şi intră în ordinul minoriţilor. Ordinul deţinea una dintre catedrele de teologie ale facultăţii încă din anul 1219, în vreme ce dominicanii o ocupau pe cealaltă din anul 1229.
— Parcurgerea gradelor universitare îi îngăduie Sfântului Bonaventura să devină comentator al Sentinţelor lui Petru Lombardul. Începând cu acest an, compune opera sa principală, Comentariul la Cartea Sentinţelor.
— Papa Inocenţiu al IV-lea anulează dreptul dominicanilor şi franciscanilor de a mai preda la Universitate. Răspândirea, între franciscani, a ideilor lui Gioacchino da Fiore, precum şi ataşamentul faţă de cultura greco-arabă manifestat de dominicani pot explica reticenţa papalităţii faţă de vechea permisiune primită de cele două ordine de a preda la Universitate. – 7 decembrie – Moare papa Inocenţiu al IV-lea.
— 14 aprilie – Noul papă Alexandru al IV-lea înnoieşte permisiunea de a preda la Universitate pentru cele două ordine.
— Polemica deschisă împotriva celor două ordine este preluată de Guillaume de Saint Amour, care scrie o lucrare Despre pericolele celor mai recente timpuri {De periculis novissimorum temporum) în care acuză atât pe franciscani cât şi pe dominicani de îndepărtare de la doctrina creştină şi cultivare excesivă a ştiinţelor. Sf. Bonaventura răspunde cu tratat Despre desăvârşirile evanghelice {De perfectiones evangelicae) iar Sf. Toma din Aquino cu un tratat împotriva celor ce atacă religia şi cultul lui Dumnezeu (Contra impugnantes Dei cultum et religionem). Papa Alexandru al IV-lea, fiind alături de cele două ordine, condamnă scrierea lui Guillaume de Saint Amour.
— Pentru unii autori2 în acest an, Sf. Bonaventura compune tratatul Despre reducerea artelor la teologie.
— La Anagni, unde curia papală era retrasă, Albert cel Mare dispută o problemă delicată pentru întreg învăţământul parizian, prin care cere papei ca ordinele cerşetoare (franciscani,
2 Cf. Prefaţă, 2.
Tubei cronologic dominicani) să poată preda la Universitate. Triumful său diplomatic pune cele două ordine, implicit, în faţa unei decizii fundamentale pentru istoria ulterioară a filosofiei europene şi anume atitudinea faţă de paradigma culturii greceşti şi arabe recent pătrunse în mediul latin. Atitudinea foarte prudentă a franciscanilor, adoptarea multor teze greco-arabe de către dominicani şi entuziasmul cel mai adesea lipsit de discernământ al unor magistri în arte dau întreaga noimă a polemicilor universitare ulterioare.
— Papa. Implicat în polemicile universităţii pariziene, îi desemnează nominal pe Sf. Toma din Aquino (din partea dominicanilor) şi pe Sf. Bonaventura (din partea franciscanilor) pentru a ocupa cele două catedre de teologie ale Universităţii din Paris. Deşi universitarii amână aproape un an de zile acceptarea numirii papale, ei cedează în faţa autorităţii ecleziastice în luna octombrie a anului 1257.
Sfântul Bonaventura se retrage din învăţământul universitar parizian şi primeşte sarcina conducerii ordinului minoriţilor. Pentru Sf. Bonaventura începe o perioadă de călătorii în diferite centre franciscane, într-o încercare de unificare a ordinului care cunoscuse disensiunile ideilor lui Gioacchino da Fiore. Ieşirea din Universitate nu implica absenţa sa din polemicile universitare: discipolii săi creează o adevărată şcoală franciscană care se implică masiv în tensiunile universitare ale anilor 1270-L277, în care seriile de Collationes rostite de Sfântul Bonaventura vor juca un rol semnificativ.
— Compune celebrul opuscul Itinerariul minţii în Dumnezeu {Itinerarium mentis în Deum) în care continuă tradiţia spirituală iniţiată de Sfântul Augustin, urmată şi retrăită de Sfântul Anselm şi, apoi, de şcoala victorină a secolului al XII-lea.
— La cererea ordinului, compune Legenda maior, o biografie a Sfântului Franscisc din Assisi care va avea, pentru ordin, un statut cvasi-oficial, odată cu capitulul general al minoriţilor din anul 1263, de la Pisa. Textul reprezintă şi un gest de cenzură, fiindcă el atrage după sine distrugerea deliberată a tuturor celorlalte hagiografii existente ale Sf. Francisc.
— Sf. Bonaventura rosteşte, începând cu data de 6 martie, o serie de conferinţe Despre cele zece precepte (Collationes de decern praeceptis), în care se îndreaptă împotriva ideii unităţii intelectului, a eternităţii lumii şi a determinismului astral, pătrunse în mediul latin prin tratatele greco-arabe recent traduse în limba latină. Polemica este îndreptată atât împotriva averroismului latin al lui Siger din Brabant, cât şi împotriva atitudinii ferme de recuperare a paradigmei peripatetice, atitudine adoptată de dominicani prin Albert cel Mare şi Sf. Toma din Aquino.
— Începând cu data de 25 februarie, rosteşte o serie de conferinţe Despre cele şapte daruri ale Sfântului Spirit (Collationes de septem donis Spiritus Sancti) cu aceeaşi intenţie de implicare
în polemica universitară dintre dominicani, franciscani şi magistri Facultăţii de Arte.
— Printr-un decret mai vechi al papei Grigorie al IX-lea, Aristotel este interzis la Universitatea din Paris. Nestingherit, Sfântul Toma continuă să predea aristotelismul până în anul 1272. Totuşi, interpretările aristotelice ale câtorva magistri în arte trezesc opoziţia concertată a franciscanilor şi a dominicanilor. Primul act al polemicii universitare găseşte cele două ordine într-o relativă conciliere, pentru ca ele să se despartă doctrinar în scurt timp.
— Albert cel Mare scrie un tratat Despre cincisprezece probleme, în care ia o atitudine critică în faţa paradigmei greco-arabe, criticând şi el ideea unităţii intelectului, a eternităţii lumii şi a determinismului astral, iar Sf. Toma din Aquino scrie celebrul său tratat Despre unitatea intelectului împotriva avenoiştilor. La 10 decembrie şi episcopul Etienne Tempier al Parisului condamnă aceste teze, împreună cu altele, într-o serie de 13 propoziţii citate. Alături de Albert şi Sf. Toma, Sf. Bonaventura este unul dintre iniţiatorii listei condamnărilor, prin cele două serii de conferinţe menţionate3.
Universitatea din Paris actualizează instituţional polemica teoretică şi se fragmentează: Facultatea de Arte se retrage sub conducerea lui Siger din Brabant. Universitatea va fi reunificată de Petrus din Auvergne, ca rector numit de papalitate, în anul 1275.
După E. Brehier, op. Cât, p. 280 sqq.
Tabel cronologic
— 9 aprilie. Sf. Bonaventura rosteşte o serie de Comentarii la Hexaemeron, prin care este direct implicat în polemicile universitare. Este ales cardinal şi participă la conciliul ecumenic din Lyon.
— În luna mai, grav bolnav, părăseşte conducerea ordinului. Se stinge din viaţă la 15 iulie. Sfântul Toma din Aquino murise cu numai câteva luni în urmă, la 7 martie. Cei doi sfinţi lasă în urmă o universitate devenită teatru de luptă al principalelor tradiţii ale filosofiei europene de până atunci, în care confruntarea dintre franciscani şi dominicani va avea repercusiuni enorme asupra întregii gândiri teologice, filosofice şi cosmologice ulterioare.
— Episcopul Etienne Tempier, printr-o comisie condusă de magistrul secular Henri din Gând, condamnă la data de 7 martie o serie de 219 propoziţii, în care franciscanii poartă o victorie asupra dominicanilor şi obţin condamnarea a numeroase teze tomiste. Scrisoarea de condamnare devine celebră prin enunţarea teoriei „dublului adevăr”, anume „unul potrivit credinţei şi altul potrivit raţiunii”. Tema dublului adevăr reprezintă puntea de legătură tacită dintre paradigma culturii greco-arabe, problemele filosofiei secolului al XlII-lea şi tratatul Despre reducerea artelor la teologie.
