CUPRINS:
PROCESUL 4
ARESTAREA 4
CONVORBIRI CU DOAMNA GRUBACH. 14
APOI DOMNIŞOARA BÜRSTNER. 14
PRIMUL INTEROGATORIU 23
ÎN SALA GOALĂ. STUDENTUL. 30
BIROURILE TRIBUNALULUI 30
BĂTĂUŞUL 45
UNCHIUL. LENI 49
AVOCATUL, INDUSTRIAŞUL ŞI PICTORUL 62
NEGUSTORUL BLOCK. 91
K. RENUNŢĂ LA SERVICIILE AVOCATULUI 91
ÎN CATEDRALĂ 111
Sfârşitul 125
FRAGMENTE 129
PRIETENA DOMNIŞOAREI BÜRSTNER 129
PROCURORUL 134
LA ELSA 138
LUPTA CU DIRECTORUL-ADJUNCT 139
CASA 142
CĂLĂTORIA LA MAMA 144
Traducerea romanului Procesul, realizată de Gellu Naum, publicată în 1965 la Editura pentru Literatură Universală şi reeditată în 1977 la Editura Minerva cu foarte puţine şi neînsemnate modificări, urmează textul stabilit de Max Brod în celebra ediţie din 1925.
După ce Kafka însuşi nu publicase decât o parte a capitolului În catedrală, şi anume parabola cu paznicul porţii, apărută în 1915 sub titlul În faţa legii, Max Brod, după cum se ştie, salvatorul manuscriselor lui Kafka, a încercat să dea Procesului o formă finită şi a lăsat deoparte capitolele considerate incomplete. Raportându-se la ediţia Brod, traducerile consacrate, în diferite limbi, au preluat în mod fatal acest text clasic.
Ediţia de faţă are însă în vedere textul stabilit de Malcolm Pasley care publică integrala Kafka la Editura S. Fischer din Frankfurt am Main, unde Procesul a apărut în 1990.
Urmând modul în care autorul însuşi şi-a ordonat şi delimitat manuscrisele, Malcolm Pasley editează Procesul în două secţiuni: Capitole şi Fragmente. Prima secţiune cuprinde, cu o singură excepţie, textul stabilit de Max Brod, astfel încât am putut prelua traducerea lui Gellu Naum pe care am confruntat-o cu versiunea „Malcolm Pasley”, prilej cu care am operat o serie de modificări, relativ puţine şi absolut neesenţiale. Excepţia amintită o constituie „Capitolul patru” din ediţia Brod, Prietena domnişoarei Bürstner, capitol care în ediţia Pasley apare în secţiunea Fragmente. Trebuie subliniat totuşi că, în ciuda acestui fapt, şi în ediţia Pasley Procesul cuprinde tot zece capitole, ca şi în ediţia Brod. Acest fenomen se datorează faptului că Malcolm Pasley împarte „Capitolul întâi” din ediţia Brod, Arestarea. Convorbiri cu doamna Grubach. Apoi domnişoara Bürstner, în două capitole distincte: Arestarea şi Convorbiri cu doamna Grubach. Apoi domnişoara Bürstner.
Secţiunea Fragmente cuprinde pe lângă Prietena domnişoarei Bürstner, capitol pe care l-am păstrat, firesc, în tălmăcirea lui Gellu Naum, o serie de texte inedite care au fost traduse de semnatarul acestei Note asupra ediţiei şi care a realizat şi confruntarea dintre ediţia Brod şi ediţia Pasley, pe de o parte, şi traducerea lui Gellu Naum, inclusiv în varianta republicată în 1977, pe de altă parte.
Aceste texte sunt următoarele: Procurorul, La Elsa, Lupta cu directorul-adjunct, Casa şi Călătoria la mama.
Se înţelege, aceste texte sunt traduse şi publicate pentru prima dată la noi.
Malcolm Pasley arată în Nota asupra ediţiei că dintre aceste „fragmente” doar Prietena domnişoarei Bürstner şi Călătoria la mama pot fi integrate cu precizie, graţie raportărilor cronologice, în succesiunea capitolelor din roman. Astfel, întâmplările din „fragmentul” Prietena domnişoarei Bürstner se petrec la cinci zile după arestarea lui Josef KL, iar cele din Călătoria la mama cu două săptămâni înainte de executarea acestuia.
În schimb, celelalte „fragmente” scapă unei integrări exacte: Procurorul poate fi plasat la scurtă vreme după arestare, La Elsa gravitează în jurul capitolului despre unchiul lui K., iar Lupta cu directorul-adjunct şi Casa şi-ar găsi locul către sfârşitul romanului. În privinţa acestora două din urmă, editorul presupune că scriitorul însuşi nu se hotărâse unde să le plaseze.
Mai facem precizarea că ediţia de faţă nu se abate de la textul publicat de Malcolm Pasiey decât într-o singură privinţă: Gellu Naum a segmentat o seamă de paragrafe, prea lungi şi în ediţia Brod, şi a trecut sub forma dialogului ceea ce Kafka inserează în corpul alineatelor, mulţumindu-se, în tradiţia prozei germane, să redea cuvintele personajelor între semnele citării. Din motive care, credem, nu mai trebuie evocate aici, am păstrat această inadvertenţă faţă de noua ediţie de referinţă. Mai mult decât atât, am preluat aceste opţiuni ale lui Gellu Naum şi pentru „fragmentele” traduse de noi.
Radu Gabriel Pârvu.
Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat. În dimineaţa aceea, bucătăreasa doamnei Grubach, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu se mai întâmplase niciodată până atunci. K. mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrâna care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobişnuită. Apoi, flămând şi mirat totodată, sună. Imediat se auzi o bătaie în uşă şi în cameră intră un bărbat pe care până atunci nu-l mai văzuse niciodată prin casă. Bărbatul era zvelt dar solid şi purta un costum negru, strâns pe corp, cum sunt cele de voiaj, legat cu un cordon şi având tot felul de cute, buzunare, catarame şi nasturi, care dădeau costumului o aparenţă deosebit de practică, fără să se înţeleagă bine la ce ar putea servi.
— Cine eşti dumneata? Îl întrebă K. ridicându-se în coate.
Omul trecu peste întrebare, ca şi cum ar fi fost firesc să fie acceptat când intra undeva, şi se mulţumi doar să întrebe la rândul lui:
— Ai sunat?
— Anna trebuie să-mi aducă micul dejun, spuse K. şi încercă mai întâi, atent şi tăcut, să descopere prin observaţie şi deducţie cine putea fi omul acela. Dar străinul nu se lăsă prea mult cercetat cu privirea, ci se îndreptă spre uşă, o întredeschise şi spuse cuiva care, vădit lucru, se afla în imediata apropiere, chiar lângă prag:
— Vrea să-i aducă Anna micul dejun.
Din camera alăturată se auzi un chicotit uşor; judecind după zgomot, s-ar fi putut ca acolo să se afle mai multe persoane. Deşi râsul acesta nu i-ar fi putut spune străinului nici un lucru pe care să nu-l fi ştiut până atunci, el îi declară lui K.: „E imposibil”, ca şi cum i-ar fi dat un raport.
— Asta e ceva nou, spuse K. şi sări din pat punându-şi repede pantalonii. Tare aş vrea să ştiu cine sunt oamenii din camera de alături şi cum o să se justifice doamna Grubach faţă de mine că i-a lăsat să mă deranjeze.
Ce-i drept, o secundă îi trecu prin minte că n-ar trebui să spună asta cu glas tare pentru că, făcând-o, putea să lase impresia că-i recunoaşte oarecum străinului dreptul de a-l supraveghea, dar pentru moment nu dădu importanţă faptului acestuia. Celălalt înţelese totuşi exact ce n-ar fi trebuit, căci îi spuse:
— Nu ţi-ar plăcea mai mult să rămâi aici?
— Nu vreau nici să rămân aici şi nici să-ţi mai aud glasul până nu mi te prezinţi.
— Aveam intenţii bune, spuse străinul şi deschise brusc uşa.
Camera de-alături, în care K. pătrunsese mai încet decât ar fi dorit, avea, la prima vedere, aproape acelaşi aspect ca în ajun. Acolo îşi avea doamna Grubach salonul; poate că astăzi în încăperea ticsită de mobile, dantelării, porţelanuri şi fotografii era ceva mai mult spaţiu gol decât de obicei, dar lucrul acesta cu greu s-ar fi putut observa imediat, cu atât mai mult cu cât schimbarea esenţială o constituia prezenţa unui bărbat care şedea cu o carte în mână lângă fereastra deschisă şi care, când intră K., îşi ridică privirea de pe carte.
— Ar fi trebuit să rămâi în camera dumitale! Nu ţi-a spus Franz?
— Şi ce doriţi? Întrebă K. uitându-se pe rând când la noua lui cunoştinţă, când la cel numit Franz, care se oprise în pragul uşii. Prin fereastra deschisă se vedea iar bătrâna, stăpânită de o curiozitate într-adevăr senilă, şi care se instalase acum exact în faţă, nu cumva să piardă vreun amănunt din ce avea să se întâmple.