PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)
PLUGARUL argian, soţul Electrei.
ELECTRA, fiica lui Agamemnon.
ORESTE, fratele Electrei.
PYLADE, prietenul lui Oreste.
CORUL, alcătuit din femei argiene.
BĂTRlNUL.
CRAINICUL.
CLITEMNESTRA, regină în Argos.
DIOSCURII.
Slujitorii lui Oreste, sclave din garda Clitemnestrei.
Scena înfăţişează o privelişte aridă, muntoasă, la hotarele Argolidei, nu departe de izvorul râului Inachos. În lumina turbure a zorilor, în mijloc, se desluşeşte o casă umilă ţărănească. Printr-o parte trece drumul spre Argos, dincolo de care se întind petice de ogoare şi păşuni. Un bărbat în straie de ţară iese din casă.
PLUGARUL.
O, Argos, tărâm străvechi 1, ape ale râului Inachos! De aici, odinioară, încărcându-l pe Ares 2 într-o mie de nave,
1 Nu odată în tragedia elină s-a pomenit despre vechimea argienilor, care aveau orgoliul – ca şi atenienii, de altfel – să se creadă printre cei dintâi locuitori ai pământului. Aceasta e încă o dovadă a marelui prestigiu de care s-a bucurat cetatea Argos printre greci, chiar în vremuri de micşorare politică. Leagăn mai întâi al unei culturi misterioase, făurită de pelasgii autohtoni, odată cu invazia aheilor, primul talaz de triburi care vorbeau greceşte, aşa cum au dovedit-o incontestabil Ventris şi Chadwick, Argolida, înrâurită de Creta minoică, a devenit un puternic focar politic şi spiritual. Deşi ţinutul nu era prea întins, oraşele s-au înmulţit şi s-au îndesit, strălucind de forţă şi belşug: cetă-ţui inexpugnabile, adevărate cuiburi de vulturi, ziduri ciclopice, morminte regale somptuoase, măşti şi podoabe de aur. Argos sau Mykene? Care dintre aceste două cetăţi, adeseori confundate de poeţii tragici, a fost mai importantă? Cât de departe şi de adânc se întindeau jurisdicţia suveranilor lor, dintre care cel mai celebru a fost Agamemnon? Oricum, în terminologia homerică, prin „Argos” nu se înţelege numai Argolida din Pelopones, ci însăşi patria aheilor, a tuturor grecilor care se uniseră împotriva Troiei.
2 Cu alte cuvinte: pornind la război cu o mie de vase. Vezi p. 61, n. 2.
Regele Agamemnon pluti spre ţara Troadei. Iar după ce-l omorî pe Priam, stăpânul pământului Ilion, şi cuceri vestita cetate a lui Dardanos 1 tot aici se întoarse, în Argos, şi spânzură de templele noastre semeţe prăzi nenumărate smulse barbarilor. Şi după ce acolo întâlni atâta noroc, i-a fost dat să moară în casa lui, prin viclenia urzită de nevastă-sa, Clitemnestra, şi prin mâna care a lovit a lui Egist, fiul lui Thyestes! El s-a sfârşit, lepădând străvechiul sceptru moştenit de la Tantal 2.
Egist acum domneşte peste ţară şi e stăpânul fiicei lui Tyndar3, soţia eroului stins. Agamemnon, când a plutit spre Ilion, a lăsat în casă un urmaş bărbătesc, pe Oreste, şi-o fiică, mlădiţă ridicată, pe Electra.
Gata să fie ucis de braţul lui Egist, Oreste şi-a găsit mântuirea într-un moşneag, care-l crescuse pe tatăl său, şi care l-a încredinţat lui Strophios, să-l ocrotească în Ţara Fokidei 4.
1 Strămoşul, din sămânţa lui Zeus, al Troienilor, a ridicat în Frigia, la poalele muntelui Ida o cetăţuie, care a devenit pe urmă parte şi miez întărit al Troiei. De aceea Troada mai este numită Dardania, iar locuitorii ei dardani.
2 Trunchiul neamului tragic al Atrizilor. (Vezi arborele genealogic.) Născut din Zeus şi dintr-o oceanidă, pe nume Pluto, Tantal s-a făcut vinovat de numeroase crime: a furat câinele de aur al tatălui său, a scăzut ambrozia şi nectarul Olimpului, spre a le da şi oamenilor să se înfrupte din nemurire, şi a ospătat zeii cu carnea propriului său copil. Pentru toate aceste îndrăzneli şi păcate a primit în Hades cumplită pedeapsă: să fie veşnic mistuit de sete, dar apa să fugă de la gura lui, să fie lihnit de foame, dar roadele pământului să se ferească de mâna lui, şi să-l ameninţe de-a pururi o stâncă gata să i se prăvălească peste cap.
3 Vezi p. 26, n. 1.
4 Mărunta provincie muntoasă a marelui sanctuar panhelenie de la Delfi era cârmuită illo tempore de un bărbat cu evlavie, regele Strophios, căsătorit cu sora lui Agamemnon, care i l-a născut pe Pylade. Aşadar cei doi faimoşi prieteni, Oreste şi Pyla-de, erau veri primari.
Electra a rămas în casa părintească şi când a împlinit v'irsta înflorită a tinereţii a fost peţită de fruntaşii ţării Heladei. Insă Egist, fiindu-i teamă ca nu cumva să-i nască vreunui om de seamă un fiu, care să-l răzbune pe Agamemnon, o păstra în palat şi nu se învoia s-o mărite cu nimeni. Dar şi astfel era bântuit de spaima că ar putea să aibă copil în ascuns, de la vreun nobil. Deci s-a hotărât s-o ucidă, dar Clitemnestra, cu toată firea ei crâncenă, a scăpat-o din mâinile lui Egist. Când şi-a omorât bărbatul ea avusese cel puţin un temei 1, dar îi era frică să nu stârnească ura tuturor, ucigându-şi copiii.
Iată ce puse atunci la cale Egist: cum fiul lui Agamemnon era alungat din ţară, în exil, a făgăduit răsplată de aur celui care îi va ridica viaţa, iar pe Electra mi-a dat-o mie de nevastă. E drept că şi eu mă trag din părinţi mykenieni, într-asta nu mi se poate găsi nici un cusur: mă laud cel puţin cu strălucirea obârşiei 2. Dar sunt lipsit de avere, şi lipsurile omoară nobleţea. Dând-o pe Electra unui bărbat slab, şi frica lui Egist urma să scadă. De-ar fi căsătorit-o cu un bărbat de seamă, acesta ar fi deşteptat din somn omorul lui Agamemnon şi-atunci Dreptatea l-ar fi pedepsit pe Egist.
Dar niciodată eu, bărbatul Eleotrei – îmi este martoră Kypris – nu i-am pângărit culcuşul; ea încă este fecioară. Lu'ând copila unor oameni atâta de îmbelşugaţi, m-aş fi ruşinat s-o jignesc, eu nefiind vrednic prin naştere de ea.
Îl cinstesc, de asemenea, pe aşazisul meu cumnat, pe sărmanul Oreste, gândindu-mă că, poate, într-o bună zi
1 însăşi Clitemnestra ne va dezvălui măi târziu temeiurile sale, într-o argumentare nu lipsită de fineţe psihologică.
2 Soţul Electrei, acest honnete homme al tragediei, cum îl numeşte H. Weil, era un ţăran mlndru de străbunii săi mykenieni. Vezi p. 75, n. 1.
Îi va fi dat să se întoarcă-n Argos şi să afle de nefericita nuntă a surorii sale. Dacă mă socoteşte cineva nebun, că am primit în casă o fecioară şi nu m-am atins de ea, părerile lui sunt canoane prea ticăloase pentru măsurarea virtuţii. Să ştie că, dimpotrivă, nebun este omul acela 1. (Electra, în veşminte ponosite, iese din casă, purtând pe cap un ulcior.)
