PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)
Acţiunea dramei se petrece pe coastele Traciei, în Chersone-sos. Aproape de mare este rânduită tabăra aheilor, în mijloc cortul lui Agamemnon. Mai departe se află ţarcul navelor scoase pe mal. E noapte, spre dimineaţă. Din ceaţa marină se înfiripă umbra lui. Polydoros.
UMBRA LUI POLYDOROS, fiul Hecubei
HECUBA, fosta regină a Troiei
CORUL femeilor troiene captive
POLYXENE, fiica Hecubei
ODISEU
TALTHYBIOS, crainicul aheilor
O SLUJITOARE
AGAMEMNON
POLYMESTOR, rege al tracilor
Captive troiene, oameni din suita lui Odiseu şi Agamemnon, gărzi trace.
UMBRA LUI POLYDOROS 1
Iată-mă ajuns; am părăsit lăcaşul adânc al morţilor şi porţile beznei, unde locuieşte Hades, deosebit de ceilalţi nemuritori.
1 Concepţia grecilor despre tărâmul morţilor nu a fost niciodată unitară chiar în cuprinsul unor opere ca poemele homerice, din care, deşi se pot însăila elementele unei teologii, aceasta este departe de a avea trăsături dogmatice. La Homer, autor cu mă-rinimoase influenţe asupra tragediei atice, lumea viilor şi lumea morţilor erau straşnic despărţite. În clipa din urmă a fiecărui ins îi zbura pe gură, odată… Cu ultima răsuflare, sau i se desprindea, ca un abur, din rănile sângerânde, ceea ce helenii numeau eidolon, adică imaginea, copia, idolul fără fiinţă materială, dar care păstra conturul şi uneori chiar căutătura mortului. Acest dublu, de altă natură decât a cărnii destrămate, suflet, duh sau chip de umbră, se îndrepta, spre porţile Nevăzutului (Hades) şi intra în împărăţia de unde nu mai era întoarcere. Totuşi, câte-odată, umbrele puteau să fie evocate prin fapte de magie şi atunci ele se înfiripau în visele sau în trezia oamenilor, înfri-coşându-i şi pedepsindu-i, făcându-i să înţeleagă mai bine trecutul şi să „vadă” viitorul. Această aspră concepţie arhaică, nuanţată mai apoi de alese înrâuriri (misterii, orfism, filosofie) s-a dovedit prielnică văzduhului cutremurat al creaţiei dramatice, Eu sunt Polydoros. Mi-a fost mamă Hecuba, fiioa lui Kisseus, iar tată mi-a fost Priam. Acesta, văzând că Troia, cetatea frigienilor 1, este ameninţată să cadă sub lancea helenică, înspăimântat, m-a trimis pe furiş departe de glia troiană, în casa tracului Polymestor, oaspetele lui, cel care seamănă aceste rodnice câmpii din Chersonesos 2 şi care cu suliţa lui porunceşte unui norod iubitor de cai. Pe ascuns, împreună cu mine, tatăl meu a trimis şi aur din belşug, pentru ca, de s-ar fi prăbuşit vreodată zidurile Troiei, copiii rămaşi în viaţă să nu cunoască sărăcia.
Eram cel mai tânăr dintre fiii lui Priam; de aceea pe mine m-a pus în taină la adăpost, eu nefiind în stare să port nici armele, nici scutul greu, în mâinile mele fragede.
Cât timp au stat înălţate meterezele ţării, cât timp au rămas neclintite turnurile Troiei, cât timp norocul a ţinut cu armele lui Hector, fratele meu, am crescut frumos, ca un vlăstar înconjurat cu grijă, în Tracia, la oaspetele tatălui meu. Sărmanul de mine!
Dar în ziua când a fost nimicită Troia, când sufletul lui Hector a pierit, când vatra părintească ni s-a spulberat, când pe altarul ridicat spre slava zeilor s-a prăbuşit chiar tatăl meu, înjunghiat de fiul sângeros al lui Ahile, atun-cea oaspetele nostru m-a ucis, din lăcomie pentru aur de la Eschil (care s-a bizuit din plin pe efectul patetic al „umbrelor” în Orestia şi Perşii) până la Shakespeare. Aici năluca rosteşte prologul, început nemaiîntâlnit în altă tragedie antică.
1 Ţinuturile muntoase ale frigienilor se întindeau în interiorul şi vestul Asiei Mici. O parte din Frigia (Troada, numită mai târziu şi Frigia Mică) ajungea să se scalde în Helespont; pe pă-mântul acesteia se ridica odinioară Ilion, cetatea de scaun a lui Priam. Troienii erau o ramură îmbelşugată a neamului frigienilor, iar în literatura elină cele două denumiri se confundă.
2 Acest cuvânt înse~mnă de fapt peninsulă. Aici trebuie înţeles Chersonesul Traciei, astăzi peninsula Gallipoli în Turcia europeană, în antichitate faimos grânar al Atenei. Regiunea era locuită de o seminţie aspră de războinici traci.
M-a ucis, iar leşul meu cel oropsit l-a aruncat în valuri, ca să pună mâna pe aur şi să-l păstreze în palatul lui.
Trupul meu acum aace pe ţărm sau e târât, când se umflă talazul mării, de mişcarea valurilor multă, legănată; nimeni nu l-a jelit, nimeni nu i-a săpat un mormânt. Iar sufletul mi s-a despărţit de trup şi fâlfâie peste maica mea cea scumpă, Hecuba; de trei dimineţi se zbate în aer, de când nefericita de ea, smulsă din Troia, a pus piciorul în Chersonesos, pământul acesta.
Şi toţi aheii, lăsându-şi ancorate navele, zăbovesc de-a lungul coastelor Traciei, pentru că fiul lui Peleu, Ahile, s-a arătat deasupra mormântului său şi-a oprit pe loc toată oastea helenilor, ce sârguia către casă, cu vâslele înspumate de valuri. El stăruie s-o ceară pe sora mea, Polyxene, drept jertfă dulce şi răsplată la mormântul său; şi-o va dobândi. Nu va rămâne fără să-şi primească de la prieteni partea lui din pradă. 1
Astăzi Moartea, hărăzită de Soartă, îmi va duce sora.
Şi astfel, sub ochii mamei mele se vor afla două cadavre, două cadavre de copii, al meu şi al acestei nefericite fecioare. Deoarece şi eu, sărmanul de mine, pentru a-mi câştiga un loc de îngropăciune, mă voi arăta, împins de valul mării lânced, la picioarele unei sclave.
1 După cuprinderea şi devastarea Troiei, aheii biruitori şi-au împărţit prada de război. Prinsele au fost trase la sorţi. Andro-maca, soţia viteazului Hector, i-a căzut lui Neoptolemos, poreclit şi Roşcatul (Pyrrhos), fiul lui Ahile, vizionara Casandra a încăput în mâinile comandantului suprem, Agamemnon etc. Numai Marele Erou, Ahile, pierind înaintea cuceririi cetăţii, nu a putut să primească drept răsplată o femeie de sânge regal. De aceea, tocmai când flota părăsise ţărmul Troadei, umbra lui mâ' niată s-a năzărit deasupra mormântului, cerândude helenilor să i-o jertfească pe Polyxene, fiica mezină a lui Priam şi a Hecu-bei. În acelaşi timp, vânturile, care suflaseră prielnic spre apus, au aţipit, încât navigatorii, după scurta traversare a Helespon-tului, au fost siliţi să ridice corăbiile pe uscat, în Tracia.
