PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)
AFRODITA
HIPOLIT, fiul lui Tezeu şi al unei Amazoane
VÂNĂTOR, din ceata lui Hipolit
UN SLUJITOR
CORUL femeilor din Trezena
DOICA Fedrei
FEDRA, soţia lui Tezeu
O SLUJITOARE
TEZEU, regele Atenei şi al Trezenei
CRAINICUL
ARTEMIS
Femei din suita Fedrei, bărbaţi din garda lui Tezeu scene, deasupra palatului.
AFRODITA
Eu sunt zeiţa Kypris1, cinstită pretutindeni de muritori şi în tăria cerului. Numele meu nu e lipsit de slavă, îi ocrotesc pe toţi acei ce locuiesc din Pont până la stâlpii lui Atlas2 şi văd lumina soarelui, închinându-se puterii mele: însă pe cei ce mă înfruntă plini de îngâmfare, îi surp. Nu e scutit nici neamul zeilor de-o slăbiciune: se bucură să fie preamărit de oameni. Voi face cât de cu-rând să răsară adevărul spuselor mele.
1 Vezi p. 47, n. 2.
2 Pontul Euxin, adică Marea Neagră, la răsărit şi ţărmul atlantic, străjuit de coloanele lui Heracles, adică de Gibraltar, la apus, erau socotite în secolul al V-lea marginile din urmă ale „spiţei muritorilor”. Pentru helen lumea Mediteranei era însăşi Lumea. Dincolo de Marea de Răsărit şi de Oceanul de Apus se întindeau tărâmuri necunoscute, pustii sau locuite de fantasme şi monştri.
—*-
— U-ii/ur ai pământuâui Trezenei ' rnă înv. v^rr„-ftuâeşte că aş fi cea mai rea dintre puterile oeresf1” Hiftolit, fiul lui Tezeu, născutul Amazoanei, ucenicul 'h Piteu cel curat cu inima2. El respinge desfătările dra * gostei şi se lipseşte de nuntă.
În schimb o cinsteşte pe sora lui Phoibos, pe Arternis fiica lui Zeus, aşezând-o mai presus de orişice durnne' zeire 3. Prin verdele pădurii de-a pururi însoţind fecioara cu haita lui cea sprintenă, goleşte pământul de sălbăti-' ciuni, într-o tovărăşie prea înaltă pentr-un muritor. Nu~i pizmuiesc pentru aceste vânători. De ce as face-o?
1 Cetate în Argolida, în golful Saronic.
2 După tradiţia generală, Tezeu, cel mai faimos erou al Aticei şi unul dintre primii săi regi, s-a născut la Trezena, din Egeu, el însuşi basileu al Atenei, şi Aithra, fiica lui Piteu, maimarele Trezenei. O altă tradiţie, mai târzie dar mai îndestulătoare pen- – tru orgoliul atenienilor, îi atribuie obârşie divină, socotindu-1 fecior al lui Poseidon, zeul care împreună cu Palias Atena domnea pe Acropole.
Vlăstarul, fie că a fost omenesc, fie dumnezeiesc, a copilărit şi s-a înălţat la Trezena, sub grija bunicului său matern Piteu, care era lăudat pentru multe însuşiri preţuite de greci: smerenie, înţelepciune, elocvenţă şi darul profeţiei. Ulterior, „propaganda” ateniană a izbutit să facă din Tezeu simetricul şi aproape egalul lui Heracle, eroul prin excelenţă dorian. Luptele, isprăvile, binefacerile, întemeierile şi dragostele lui sunt fabuloase: una dintre acestea e expediţia împotriva Amazoanelor. Din înfruntarea cu războinicele septentrionale, regele Atenei s-a ales cu o soţie, primită drept răsplată pentru biruinţă sau răpită prin vicleşug. Din unirea cu Amazoana captivă a luat naştere Hipolit. Nunta silnică a mamei, regină şi fecioară, va fi avut o pondere psihologică în existenţa fiului, ale cărei urmări le luminează drama lui Euripide.
3 Hipolit, moştenind de la Regina Amazoanelor patima pentru vânătoare şi pentru întrecerile bărbăteşti, o venerează prin munţi şi prin păduri numai pe Artemis, sora Strălucitorului Apolo, divinitatea neprihănirii şi a elanurilor cinegetice, neluând-o în seamă pe Afrodita iubirii proslăvită în Cipru.
L par pentru faptul că m-a jignit chiar astăzi îl voi f jepsi pe Hipolit ^. Am pregătit cu grijă de multă vreme Kjea Şi nu~i nevoie*să mă ostenesc prea mult. Din casa Ini Pii-eu> odinioară, Hipolit a descins în pământul lui [pandion, să privească şi să ia parte la sfintele misterii 2. Atunci 1-a zărit Fedra, nobila soţie a tatălui său3, şi Lrin urzelile mele, inima ei a fost năpădită de o dragoste Mistuitoare. Şi înainte de a veni aici, în ţara Trezenei, ea, pe Acropole, stânca zeiţei Pallas, mi-a ridicat mie, Afrodita, un templu cu vederea spre locul acesta, spre
1 Prin ignorarea cu bună ştiinţă a stihiei dragostei, Hipolit se face vinovat de hybris.
2 După ce, asemenea tatălui său, a crescut la Trezena, avân-' du-1 drept dascăl de înţelepciune tot pe străvechiul Piteu, Hipolit a întreprins o călătorie pioasă în Atica, ţara legendarului basileu Pandion, şi a fost iniţiat în rnisteriile eleusine.
3 Căsătoria lui Tezeu cu Fedra, prinţesă din casa monarhilor de la Cnossos, este urmarea unei alte răsunătoare aventuri: călătoria în Creta şi uciderea Minotaurului, întâmplările depănate în legătură cu aceasta exprimă în zarea mitului dezagregarea tha-lassocraţiei minoice şi pătrunderea seminţiilor helenice în insule. Dintre copiii născuţi de Pasiphae prolificului Minos, Fedra – sora AriaSnei şi a lui Deucalion – a fost cea mezină. Pe lângă aceştia, regina dăduse viaţă Minotaurului, rodul monstruos, nefiresc, al legăturii sale blestemate cu taurul trimis de divinitate. Din clipa când Tezeu descinde în marele ostrov de la miazăzi, Ariadna se îndrăgosteşte de „marinarul” atenian şi îi înmânează ghemul mântuitor, pe firul căruia scapă din închisoarea Labirintului, după omorârea Minotaurului. Povestea se supune în întregime arhetipului: Eroul nimiceşte Fiara, într-un spaţiu opac, inextricabil, cu ajutorul Frumoasei îndrăgostite. Perechea se izbăveşte prin fugă, nupţiile clandestine se consumă în larg, pe mare, apoi Mirele îşi părăseşte Mireasa, adormită în necunoscutul insulei Naxos. În cele din urmă, Sora Mezină ajunge ultima soţie legitimă a Eroului, deşi mitul nu indică limpede pe ce cale, poate printr-o tocmeală a Fratelui (Deucalion). Din căsătoria lui Tezeu cu Fedra au înflorit doi băieţi, Acamas şi Demophon, care, după o tradiţie posthomerică, au luat parte în generaţia următoare la războiul troian. Vezi p. 10, n. 1.
—,., ^itic, uare să-i aducă an de Hipolit2. Dar, după ce Tezeu, spre a se spăla prin de sângele vărsat al Pallantizilor3, a părăsit Atena mântul lui Kekrops, şi-a plutit cu soţia până în a' meleaguri, în care îndură vreme de un an sur sărmana Fedra suspină, străpunsă de boldurile i şi se iroseşte în tăcere. Niciunul din oamenii casei cunoaşte boala.
Insă această dragoste nu trebuie să se mărginească l atât. Am să-i descopăr lui Tezeu adevărul, am să-1 scot la lumină. Şi pe tânărul acesta, care se războieşte cu mine îl vor ucide blestemele tatălui său, prin puterea luj. P0” seidon, regele mării; el i-a făgăduit lui Tezeu.
— Drept aleasă răsplată, să nu lipsească în a-i împlini până la trei rugăciuni 4. Iar Fedrei, deşi renumele său va fi mântuit îi va fi dat să-şi piardă viaţa; căci gândul la nenorocirea ei nu mă va împiedeca să le hărăzesc duşmanilor mei 0 răzbunare, spre împăcarea slavei mele.
Dar iată, se întoarce Hipolit, fiul lui Tezeu, să afle aici odihnă după isprăvile vânătoreşti. Ii voi lăsa locul
1 După Diodor din Sicilia (IV, 62) citat de H. Weil: „Fedra a clădit un templu pe coasta Acropolei; de acolo ochii se îndreptau spre Trezena.” Într-adevăr, privirile pot să străbată uşor, peste clarităţile Golfului Saronic, depărtarea de 50-60 km care desparte înălţimile Acropolei de ţărmul Argolidei.
2 Se pare, după o scholie a Odiseii, că acel templu se numea Hippolyteion.
3 Aluzie la episodul luptei pentru putere dintre Tezeu şi uzurpatori, cei cincizeci de fii ai lui Pallas, fratele lui Egeu, deci verii moştenitorului firesc. Prin uciderea Pallantizilor, învingătorul s-a pângărit pe sine şi pământul sacru al cetăţii întemeiate de Kekrops. Spre a se spăla de această sângeroasă contaminare, Tezeu şi Fedra s-au supus de bună voie unui exil expiator de douăsprezece luni la Trezena, oraşul de leagăn al regelui, şi al primului său fecior. Vezi p. 215, n. 2.
4 Stăpânul atotputernic al mărilor şi ocrotitorul Atenei i-a promis lui Tezeu darul celor trei împliniri când acesta a izbutit să stârpească istmul Corintului de tâlhari şi răufăcători.
Itaşi, care maiva iiliiiuii „,. _ ştie că porţile lui Hades îi stau acum deschide, ca Astăzi priveşte pentru ultima oară lumina. Fr-odita dispare. Intră Hipolit în straie de vânătoare, puraf
—, dispare. Intră Hipolit în strae e, mină o cunună de flori. E însoţit de vânători şi de un slujitor bătrân.)
HIPOLIT
Urmaţi-mă, urmaţi-mă Lăudaţi cântând pe 'fiica din cer a lui Zeus, ocrotitoarea noastră, Artemis.
