PROLOG

— Strategia este sprijinul eroilor, bombăni generalul.

— Și știința a generalilor, șopti nepoată-sa, ghemuită la picioarele lui.

Bătrânul șopti, aruncându-i o privire plină de neîncredere pe sub sprâncenele-i stufoase:

— De ce nu ești băiat! spuse el cu regret.

Nepoata izbucni într-un râs zgomotos și-și privi bunicul cu ochii ei mari și strălucitori.

Căci dacă exista un singur om pe lume pe care să-l adore Catherine Westhanger, nu putea fi decât acest bătrân aspru, cu barbă albă și profil de vultur, al cărui tovarăș de fiecare zi, era.

Era o zi caldă de iunie, și ei ședeau la umbra unui ulm bătrân, de unde aveau o priveliște splendidă peste moșia Galway. La stânga lor se înălța vechea locuință a familiei Masserfield, al cărui ultim vlăstar era generalul Shaun Masserfield, marele strateg. La marginea casei se întindea o mare câmpie neagră, de unde țăranii extrăgeau turba. Peste un câmp mai mic, înconjurat cu ziduri de piatră, pășteau patru vaci, ultima fală a vitelor de altădată, aparținând familiei Masserfield. Casa era la fel de săracă, precum și moșia; sărăcie ce se putea observa privind zidurile dărâmate care se zăreau din locul unde erau așezați și care de mult erau lăsate în părăsire și în grija șobolanilor, șoarecilor și viermilor, grădina neglijată, iar îmbrăcămintea generalului, lustruită.

Îndreptându-și privirile în jos, spre nepoțică, îi surâse.

— După câte mi se pare, spuse el, domnișoara a studiat strategia, nu-i așa?

Kate[1] dădu afirmativ din cap.

— Este o știință minunată, spuse sir Shaun, cu un zâmbet. Am scris șase volume tratând acest subiect și toate au fost mai apoi plagiate.

Un bătrân cu umerii aduși ieși din casă și fără să se grăbească, străbătu grădina, adunând frunzele uscate care-i atrăgeau privirea. Ajungând în fața lui sir Shaun Masserfield, se înclină adânc.

— Masa e servită, Excelența Voastră.

Generalul se ridică sprijinindu-se în baston.

— Masa e servită, Kate, repetă el, solemn; și mănă-n mână, intrară în casă.

Acolo, dând cinstea cuvenită fripturii de porc, generalul și nepoată-sa, își limitară discuțiile asupra subiectului, pe care bătrânul militar îl găsea cel mai pasionant din toate câte ți le poate oferi civilizația. Nu mai e nevoie de spus că generalul sir Shaun Masserfield era o autoritate. Lucrările sale, în special „Aplicarea artileriei moderne la principiile de strategie”, au fost traduse în toate limbile.

Timp de mulți ani, el a fost șeful unui serviciu al Ministerului de Război, și cel puțin două din lucrările sale, au fost adoptate drept manuale, de către armata italiană. Tânăra fată ascultă în tăcere elocvența crescândă a bătrânului, pornită pe panta subiectului său preferat.

— Înfrângerea lui Napoleon, de către Schwarzenberg și admirabilele sale fapte, care au atras după sine armistițiul din 1814 și apoi…

— Câtă risipă îmi spun toate lucrurile astea, rosti ea.

El îi aruncă o privire pătrunzătoare și țipă:

— Risipă? Risipă de ce?

— De vieți, de bani... și de toate, răspunse ea.

— Sărmana de tine, ce prostuță ești! o dojeni el. Ce știi tu, o fetiță de treisprezece ani?!

— Colonelul Westhanger spune...

— Colonelul Westhanger, o întrerupse generalul, este un imbecil și un derbedeu! E nebun și mai mare canalie decât tatăl tău, adaugă el cu violență. Absolut toți din familia Westhanger sunt niște mizerabilii iar Molly Maguires asemănătoare lor. Să-i ia dracul!

Nepoată-sa nici nu luă în seamă această tiradă care îi atingea rudele cele mai apropiate.

— Colonelul Westhanger pretinde, continuă ea, că dacă tot geniul care a fost întrebuințat în folosul războiului...

— Nu l-a întrebuințat prea mult în folosul său, secătura nerușinată și ignorantă! ironiză bătrânul.

— Este activ în armată, îl corectă tânăra.

— Armata nu se poate mândri cu el! o contraatacă generalul, lovind masa cu cuțitul. Și-a permis să vorbească de strategie, bietul idiot!

Kate clătină din cap, râzând.

— O! generale, spuse ea, - niciodată nu i se adresa astfel - desigur, n-a vrut să vorbească de strategie. Spunea pur și simplu că războiul este o risipă de bani, vieți omenești și de toate.

— Și-aș putea să jur că, și-a asigurat în primul rând, banii.

— De vieți omenești și de toate, repetă tânăra fată, neluând în seamă că a fost întreruptă, atunci când ai putea să-ți întrebuințezi toată știința și inteligența ca să câștigi bani.

— Să câștigi bani! repetă generalul, batjocoritor. Iată-i felul de prostie! N-ar putea câștiga mulți bani nici chiar cu strategia, dar prin alte căi! Dumnezeu singur ar putea ști ce ai deveni tu, dacă aș muri eu; nepotul meu, canalia asta, ar moșteni toată proprietatea. Căci, tatălui tău, îi e tot atât de imposibil să se îngrijească de tine, cum mi-ar fi mie imposibil să mă dezonorez.

Își tăie o a doua felie de friptură, mai înainte de a vorbi din nou, apoi se interesă cu o notă de curiozitate, ca și cum problema i-ar fi frământat creierii:

— Și cum s-ar putea câștiga bani, cunoscând strategia? întrebă el.

Tânăra fată își strânse mai întâi șervetul, înainte de a-i răspunde.

— În mai multe feluri, spuse ea liniștită. Dar nu cred că, colonelul Westhanger sau tatăl meu, s-ar putea folosi de ea. Ei nu sunt strategi de vază ca noi, pronunța ea hotărâtă.

— Noi! repetă generalul, râzând. Și cum ai proceda, tu, pentru a câștiga bani?

Catherine Westhanger dădu din cap.

— N-aș putea să-ți spun imediat, căci sunt o mulțime de moduri care se pot folosi.

— Dă-mi un exemplu, se rugă bătrânul, îndepărtându-și scaunul de masă

— Ei bine! spuse ea tacticos. Închipuie-ți că l-am trimite pe Terence până la gară, după ce în prealabil a deșurubat piulițele unei roți; și când va fi ajuns pe șosea, puțin mai departe de O’Gormann, roata să se desprindă. Ce va face Terence?

Ea se uită nepăsătoare în sus, în timp ce povestea pe un ton monoton fiecare episod.

— Primul lucru pe care îl va face Terence, va fi de a merge până la moșia familiei O'Gormans și administratorul maiorului îi va împrumuta trăsura cea mare și nouă.

— Dar și noi i-am putea-o împrumuta, spuse generalul, iar în acest caz la ce bun toată această fantezie?

— Toată lumea va afla că i-am împrumutat trăsura, pentru a face impresie persoanei care trebuia să sosească de la Dublin, pentru a-ți cumpăra tablourile.

— De unde știi că-mi vând tablourile? întrebă generalul interesat.

Acest subiect îi era destul de penibil. Cele două tablouri Van Dyck, atârnate în sala de arme, care se afla chiar la intrarea în holul locuinței, reprezentau ultimul său capital. Și doar epuizarea veniturilor, în urma unor valori mexicane scăzute care i-au înghițit cu ani în urmă o mare parte din avere, l-au forțat, să se despartă de aceste relicve ale bogăției Masserfieldzilor; chiar pensia de general fiindu-i ipotecată de mult timp.

— De unde știu? îi răspunse ea. Cum procedează un general, pentru a ști ceea ce nu vede?

— Ai spionat! o acuză el, dar ea dădu din cap.

— Prea puțină importanță are felul în care am aflat-o, dragul meu general, spuse ea, lasă-mă să-mi continui povestea! Terence îl va aduce pe nobilul străin la noi și îi vom ieși înainte, aproape de O’Gormans. Ne vom urca până la frumoasa proprietate a familiei O’Gormans și vom cere să-l vedem pe maior, care, ca orice bun proprietar irlandez, se află actualmente la Londra cu soția și copiii săi.

— Maiorul mi-a lăsat mie casa în grijă. El posedă o bibliotecă minunată, adăugă generalul.

— Îl vei conduce pe străin în bibliotecă și-i vei arăta cărțile. Cu tablourile vom mai aștepta, căci, ceea ce contează, este ambianța. Menajera maiorului, doamna O’Shea, va face orice pentru mine.

— Unde stă ascunsă strategia în toate acestea? întrebă bătrânul domn.

Tânăra fată râse ușor.

— Forțând pe inamic să lupte pe un teren ales de tine, îți asiguri în felul acesta avantajul atacului...

— Îmi citează din propriile mele lucrări! exclamă generalul disperat. Dar de ce e nevoie de atâta mister? De ce să nu-i comunici doamnei O’Shea, proiectele tale?

— În acest caz, prezența noastră va fi intenționată. Altfel însă, va fi accidentală, spuse dânsa cu convingere. Dacă va fi intenționată, inamicul o va afla; căci, noi vom fi la cheremul cuvintelor pe care din întâmplare le poate scăpa doamna O’Shea. Iar dacă va fi întâmplătoare, nimeni nu va putea bănui nimic.

— Ce mai încurcătură, spuse supărat generalul. Kate, ai în tine stofă de mare strateg, sau mai bine spus de mare escroc!

Ea se sculă în picioare, și-și trase fusta peste picioarele-i subțiri.

— Nu cred că totul să fie în întregime pierdut, spuse ea încrezătoare.