1. RECVIEM PENTRU O TÂNĂRĂ CORISTĂ
Mike Guild ducea o viaţă extravagantă şi provoca deseori discuţiile violente ale opiniei publice, datorită aventurilor sale. Unii râdeau de el, cei mai mulţi erau însă indignaţi de comportamentul său.
Într-o zi, de pildă, goni cu viteza de 110 km de-a lungul lui Regent Street. Urmarea acestui fapt fu accidentarea gravă a doi pietoni, demolarea completă a unui stâlp electric şi distrugerea autoturismului. Acuzaţia că ar fi fost beat nu avea sorţi de izbândă, întrucât fu extras perfect lucid din tăblăria contorsionată. El în sine, exceptând câteva zgârieturi minore, nu păţi nimic.
În ciuda expertizei medicale favorabile, tribunalul îl condamnă. Mike făcu recurs, apăru în faţa juraţilor cu cei mai buni avocaţi care pot fi obţinuţi pe bani şi izbuti, cu mare greutate, să obţină o sentinţă de achitare.
În lumea teatrelor era destul de cunoscut, fiindcă oferea „party”-uri mult comentate. Se zvonise că la petrecerile date pentru intimi se petrec nişte lucruri atât de nebuneşti încât aproape că nu se putea vorbi despre ele. Odată se dusese la Paris şi poliţia franceză fusese nevoită să facă mari eforturi pentru a muşamaliza un „incident neplăcut” care se întâmplase în timpul şederii sale.
Dar oricum, nu puteai chiar să treci sub tăcere faptul că pe trotuarul din faţa hotelului zăcea o tânără şi frumoasă coristă. Căzuse de la etajul cinci! Aşa că poliţia fu obligată să declare conciliantă că la jeune Dame greşise uşa apartamentului. Nimeni nu se întrebă când avu loc constatarea oficială a decesului, de ce se căţărase peste balustradă.
Singurul care se dovedi interesat pentru afacerea asta fu Henry Arthur Milton, o persoană căutată de instanţele judecătoreşti şi de poliţie. Întâmplarea făcu să locuiască atunci în acelaşi hotel. Opinia publică îi cunoştea sub numele de Vrăjitorul. Desigur că în registrul hotelului figura sub un alt nume.
Dl. Guild făcu anume donaţii substanţiale în beneficiul văduvelor şi orfanilor membrilor poliţiei, instituţie căreia îi provocase atâta osteneală şi destule neplăceri. La câtva timp după aceea reveni la Londra, în locuinţa sa splendid amenajată din Carlton House Terrace. Se părea că nefericitul eveniment nu-l afectase deloc — şi se comporta astfel de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu se formaliză nici atunci când diverse mărimi ale lumii teatrului începură să-l ignore, fiindcă ecourile neplăcute ale sejurului său parizian nu mai conteneau.
Era un bărbat cam de treizeci şi cinci de ani şi avea peste trei milioane de lire sterline. Ca urmare a bogăţiei sale mari, noţiunile sale privind binele şi răul, permisul şi nepermisul, deveniseră oarecum confuze.
Dacă accidentul acesta s-ar fi întâmplat la Londra, şi nu la Paris, atunci nici cele mai mari sume şi nici cei mai buni avocaţi din lume nu l-ar fi putut feri de anume consecinţe inevitabile.
Într-o superbă dimineaţă de noiembrie, când soarele strălucea pe un cer limpede peste copacii golaşi din Green Park, valetul îi aduse d-lui Guild micul dejun la pat. Pa tavă se mai găsea şi-o scrisoare recomandată, expediată de la Paris. Pe plic se putea citi subliniat cu roşu: „Urgent şi personal! Nu se va deschide de secretarul particular”.
Mike Guild se ridică în capul oaselor, îşi îndreptă o şuviţă de păr blond şi fixă câtva timp nehotărât scrisoarea, înainte de-a o deschide, suspinând. Scoase de acolo doar o coală subţire care era dactilografiată „la un rând” şi care, în afară de faptul că nu era datată, n-avea nici formula de adresare sau încheiere:
„La optsprezece octombrie, în compania unei mici societăţi, aţi întreprins o călătorie la Paris. Vi s-a alăturat şi d-ra Ethel Seddings, care nu vă cunoştea caracterul adevărat. Pentru a scăpa de insistenţele dvs., a fost obligată să se sinucidă. Mi se spune Vrăjitorul — adevăratul meu nume este Henry Arthur Milton. Dacă vreţi referinţe privind persoana mea, puteţi afla amănunte de la Scotland Yard. Fiindcă sunteţi un om care dispune de relaţii puternice, vă acord o păsuire, pentru a avea timp să le mobilizaţi. După un termen convenabil voi veni la Londra şi vă voi ucide.”
Mike citi de câteva ori scrisoarea, întoarse foaia şi pe partea cealaltă, dar nu mai găsi nimic.
— La dracu, cine-i Vrăjitorul? întrebă el, şi valetul, care era versat în astfel de treburi, îi povesti tot felul de lucruri despre acest personaj arhicunoscut.
Mike răsuci şi plicul pe toate părţile, dar nici în felul ăsta nu înţelese prea multe. Râse, şi era pe cale de-a rupe scrisoarea, când totuşi se răzgândi în ultimul moment.
Ceva mai târziu îşi chemă secretarul.
— Trimiteţi fiţuica asta împreună cu o scrisoarea de înaintare la Scotland Yard.
Ar fi uitat de tărăşenia asta, dacă, reîntorcându-se de la masa de prânz, n-ar fi găsit în locuinţa sa pe un domn care-l aştepta. Persoana arăta posomorâtă, avea o barbă scurtă şi neagră şi se prezentă ca inspectorul şef Bliss, de la Scotland Yard.
— A, veniţi din cauza scrisorii, nu? O idioţenie! Cred că nu luaţi treaba asta în serios?
Bliss dădu încet din cap şi spuse:
— O consider atât de gravă, că timp de o lună sau două veţi fi supravegheat de doi dintre cei mai buni oameni ai mei!
Mike îl privi neîncrezător.
— Chiar vreţi să faceţi treaba asta? Dar valetul mi-a spus că domnul este un răufăcător pe care-l caută poliţia. Doar n-o să îndrăznească să vină la Londra!
Bliss surise înverşunat.
— El îndrăzneşte orice. Dacă-i face plăcere, se duce chiar şi la Scotland Yard. Şi, pentru cazuri cum este cel al dvs., se interesează în mod deosebit.
Funcţionarul povesti câte ceva despre Vrăjitor şi Mike Guild începu deodată să se agite.
— Dar e îngrozitor… doar nu laşi un asasin să se plimbe de colo până colo? Nu reuşiţi să-l prindeţi? Aşa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată! Şi în afară de asta, chestiunea de la Paris a fost un accident. Biata smintită a confundat uşile…
— Sunt perfect edificat asupra cazului, d-le Guild, replică liniştit Bliss, şi nu mi-ar face plăcere să-l discut cu dvs. Dar trebuie să vă spun un lucru: cred că-l cunosc cel mai bine pe Vrăjitor şi-i cunosc şi metodele — pot să vă asigur că-şi respectă în oricare împrejurări cuvântul dat. Suntem deci obligaţi să vă protejăm. Nu angajaţi personal de serviciu fără a mă înştiinţa şi informaţi-mă zilnic unde vreţi să vă duceţi şi ce doriţi să întreprindeţi. După câte ştiu, Vrăjitorul este singurul infractor din lume care se bizuie doar pe arta lui de a se deghiza. Nu avem la Scotland Yard nici o fotografie de-a lui şi eu sunt unul dintre puţinii care l-au văzut vreodată complet fără mască.
Lui Mike nu-i plăcea deloc să-şi stabilească vreun program. Făcea parte dintre oamenii impulsivi şi nu ştia niciodată exact unde se va afla în ora următoare. Şi în afară de asta, intenţiona să facă un voiaj la Berlin…
— Dacă părăsiţi Anglia, nu răspund eu de siguranţa dvs., replică Bliss, scurt.
Dl. Guild păli.
