Considerat creatorul romanului romanesc modern, Liviu Rebreanu este autorul unor capodopere ale literaturii nationale, dintre care amintim romanele “Ion”, “Padurea spanzuratilor” sau “Rascoala”. Publicat in 1920, romanul “Ion” este considerat unanim primul roman romanesc de talie europeana, incadrandu-se in tiparele unei creatii realiste si obiective.
Rebreanu marturiseste ca ceea ce l-a determinat sa scrie acest roman a fost un taran care saruta pamantul. Scriitorul aglutineaza in material romanului o serie de intamplari la care asistase sau de care auzise, intamplari consemnate in satul sau natal. Astfel, un vecin care se numea chiar Ion ii marturiseste ca “s-a incruscrit” cu saracia, iar un taran isi alungase fiica de acasa pe motiv ca aceasta ramasese insarcinata cu cel mai sarac baiat al satului. De altfel, o alta fata se casatoreste doar pentru ca a ramas insarcinata, astfel incat isi va lasa parintii fara pamanturi. Toate aceste intamplari l-au inspirit pe Rebreanu in scrierea primul roman modern din literatura romana, dar si in scrierea catorva nuvele aparute inaintea romanului.
Asadar, ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, autor al unor romane realiste, in aceasta sfera fiind inclus si romanul “Ion”. Gratie acestei creatii literare, Liviu Rebreanu ocupa un loc insemnat intre romancierii europeni interesati de problematica taraneasca si de cazurile de constiinta. Romanul are si un puternic caracter social, scriitorul urmarind o reconstructie geografica exacta a spatiului actiunii, incadrarea personajelor in diferite medii, clase si tipuri, asa cum Balzac descria lumea din lucrarile sale, pornind de la clasificarea lumii animale in regnuri si mizand pe o monografie artistica a universului reflectat.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului reprezinta, de fapt, numele personajului principal al operei, acesta devenind personaj eponim. In lucrarea “Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu face observatia ca romanul doric “infatiseaza o varsta a iluziilor si a inocentei genului. Lumea romanului doric este omogena, coerenta si plina de sens.” Eroii, virili, vehiculeaza miturile luptei, vigorii si cuceririi. Observatiile facute de criticul Nicolae Manolescu explica optiunea lui Rebreanu pentru titlul operei.
Tema romanului este prin excelenta una sociala, aflata in concordanta cu programul realist: problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in universal creat de Rebreanu, pamantul are rol de criteriu moral, de criteriu al responsabilitatii, ceea ce explica intr-o masura insemnata motivul pentru care Ion doreste pamanturile lui Vasile Baciu.
Ion Glanetasu, personajul eponim al operei, este protagonistul romanului. Alungat din randurile flacailor satului Pripas, Ion este “incruscrit cu saracia”. Din aceasta cauza, decide ca nu trebuie sa renunte la dorinta de a-si depasi conditia sociala pe care o avea, tinand seama de importanta pe care localnicii o ofereau proprietatilor funciare, ca mijloc de dobandire a respectului cuvenit in randul localnicilor. Pentru acest lucru, Ion, fiu al lui Alexandru Pop Glanetasu si al Zenobiei, considerati “sarantocii” satului, este dispus sa renunte la fiinta iubita, Florica, pentru a se casatori cu fata lui Vasile Baciu, Ana. Chiar daca Ana nu era o fiinta aspectuoasa, Ion constientizeaza ca intemeierea unei familii ca urmare a casatoriei cu aceasta i-ar putea aduce pamanturile tatalui sau si totodata schimbarea clasei sociale din care facea parte. Dupa consumarea planului de acaparare a pamanturilor lui Vasile Baciu, Ion decide sa se intoarca la Florica, ceea ce ii va aduce sfarsitul. Asadar, incercand sa amelioreze cele doua prejudicii care il voi urmari pe tot parcursul evolutiei sale (nevoie de improprietarire funciara si dragostea pentru Florica), Ion va sfarsi prin a fi omorat chiar de catre George Bulbuc, petitorul initial al Anei Baciu. De altfel, Ion poate fi incadrat in trei tipologii: tipoligia taranului sarac, cea a arivistului si cea a ambitiosului dezumanizat de lacomie.
Trasaturile de caracter ale lui Ion pot fi sesizate prin actiunile la care acesta participa. Ambitios din fire, Ion nu renunta la dorinta de a-si schimba statutul social. Astfel, elaboreaza un plan: renuntand la Florica, Ion incearca sa-l oblige pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana (la indemnul incostient pe care i l-a dat fiul invatorului Herdelea, Titu), aceasta ramanand insarcinata. In scena negocierilor la sange in privinta pamanturilor, scena in care Ana este afectata vizibil (fiind agresata atat de tatal ei, cat si de sot), Ion se dovedeste un negociator extrem de abil, reusind sa-si indeplineasca scopul. Totusi, apelul lui Ion la modalitati imorale de improprietarire il face sa fie pasiv fata de suferintele Anei, care va alege sa-si curme zilele, fiind urmata de moartea propriului copil, din cauza conditiilor nesanatoase in care Zenobia il crescuse. O alta scena plina de semnificatii a romanului este cea in care Ion saruta pamantul “ca pe o ibovnica”. Aceasta secveta demonstreaza inca o data faptul ca prioritatea principala a personajului eponim este sa capete proprietati funciare care sa-i aduca autoritatea pe care o considera cuvenita intre localnici. Alegerea reintoarcerii la iubire ii va aduce sfarsitul lui Ion, acesta fiind omorat de George Bulbuc, care devenise sotul Floricai in timpul in care Ion se lupta pentru pamanturile lui Vasile Baciu.
Fiind un personaj realist, Rebreanu ofera faptelor, gesturilor, atitudinilor, limbajului o mare atentie. Personajul realist este influentat in evolutia sa de mediul social in care se naste si doreste, din variate motive, sa urce pe scara sociala sau daca deja a obtinut un statut social convenabil, sa-si mentina acel statut.
Prin intermediul caracterizarii directe realizate de catre autor, Ion Glanetasu este descries ca fiind un om muncitor (“Flacaului ii curgea sudoarea pe obraji, pe spate”; “Ion cosea din rasputeri”). De asemenea, autorul intentioneaza intr-un fel cititorul asupra obsesiei personajului eponim pentru pamant (“iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”). Pentru Vasile Baciu, Ion este “hotul”, “sarantocul”, iar preotul Belciug il va considera pana cand acesta va ceda pamanturile bisericii “stricat si-un baraus, s-un om de nimic”. Sedusa, prin tehnici de o viclenie iesita din comun de catre Ion, Ana va vedea in acesta “norocul” ei, parere ce se va schimba de-a lungul evolutiei istoriei, Ion fiind intr-un fel cauza pentru care Ana a ales sa se sinucida.
Limbajul gestual, ca mijloc al caracterizarii indirecte a personajului, joaca un rol important in conturarea caracterului lui Ion. Scena sarutarii pamantului “ca pe o ibovnica” nu sugereaza altceva decat obsesia lui Ion pentru fondul funciar. Desi va incerca sa amelioreze prejudiciul pamantului si pe cel al iubirii, Ion va fi in cele din urma invins de glasul pamantului. Criticul George Calinescu considera ca Ion nu este altceva decat “o bruta, careia siretenia ii tine loc desteptaciunii’’. Astfel, moartea lui Ion, survenita ca urmare la intoarcerea glasului iubirii, poate fi perceputa si ca o pedeapsa pentru mijloacele imorale folosite pentru a obtine pamanturile lui Vasile Baciu.
Bucurandu-se de calitatea de protagonist al operei, Ion va fi angajat in diferite conflicte care ii vor dovedi perseverenta, abilitatea de negociator, dar si siretenia si procesul gradat de dezumanizare. Dorind sa se casatoareasca cu Ana, Ion va intra automat in conflict cu Vasile Baciu, fata acestuia fiind promisa lui George Bulbuc