Spovedania unui betiv de Jack London –  John Barleycorn

Capitolul I.

          SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ CU JOHN BARLEYCORN.

          Toată povestea începe într-o zi de alegeri. Într-o după-amiază toridă, aşa cum se întâlneşte numai în California, am descălecat în Valea Lunii. Plecasem de la micul meu ranch şi venisem în sat pentru a vota o serie întreagă de reforme ce urmau să se aducă constituţiei statului califomian. Era atât de cald, încât dădusem peste cap câteva pahare înainte chiar de a-mi fi pus buletinul în urnă precum şi numeroase altele după aceea. La întoarcere, străbătui la trap colinele acoperite de podgorii, ogoarele ranch-ului şi ajunsei tocmai bine la ora aperitivului şi a mesei.

          Abia intrai şi Charmian mă luă în primire:

          — Ei, ai fost pentru sau împotriva dreptului de vot al femeilor?

          Am votat pentru.

          O exclamaţie de surpriză scăpă de pe buzele ei. Trebuie să mărturisesc că în tinereţe, cu toată credinţa mea pătimaşă în democraţie, eram împotriva votului feminin. Câţiva ani mai târziu, am devenit mai îngăduitor şi l-am primit fără entuziasm, ca pe un inevitabil fenomen social.

          — Te rog, explică-mi, stărui Charmian, de ce ai votat pentru?

          Atunci i-am răspuns; i-am dat amănunte din belşug; i-am pledat plin de indignare. Cu cât vorbeam, cu atât mă aprindeam mai mult. (Nu fiindcă eram beat; dovadă, calul de pe care abia coborâsem. Acesta purta pe drept cuvânt numele de „Nelegiuitul” şi aş vrea să văd un altul capabil să-l încalece).

          Totuşi, cum aş putea să mă exprim? – mă simţeam „bine”, eram încins şi uşor ameţit.

          — Când femeile vor avea dreptul să meargă la urnă, au să voteze pentru prohibiţie, susţinui eu. Femeile sunt soţii, surori şi mame; numai ele vor reuşi să bată cuiele în sicriul lui John Barleycorn 1…

          — Eu te credeam prieten cu el, mă întrerupse Charmian.

          — Da, sunt şi am fost. Adică, să vorbim drept, nu-i aşa. Nu ne-am împăcat niciodată. N-am nici un fel de prietenie pentru el, decât atunci când îmi este tovarăş şi când dau impresia că-i sunt foarte credincios. Ştii, cred că el este regele mincinoşilor, şi în acelaşi timp, sinceritatea însăşi. Prin el poţi ajunge alături de zei, şi tot pe el îl găseşti tronând în mijlocul drojdiei sociale. Este personajul care-ţi arată adevărul fără cruţare, dar te trimite şi la moarte. Îţi provoacă năluciri scânteietoare, dar şi coşmare pline de murdărie. Găseşti în el pe duşmanul vieţii, dar şi pe stăpânul unei înţelepciuni care o întrece. În sfârşit, este şi un ucigaş cu mâinile roşii, un asasin al tinereţii.

          Charmian mă privea fix, mirată de afirmaţiile mele.

          Continuai să vorbesc. Înfierbântat cum eram, gândurile dădeau toate năvală. Se îmbulzeau ca nişte prizonieri ce aşteaptă în mijlocul nopţii semnalul pentru a evada. Fiecare idee lua contururi precise, fiecare imagine era limpede, căci flacăra albă a alcoolului îmi limpezise creierul.

          John Barleycorn, al cărui interpret eram, îşi destăinuia cele mai tainice secrete în această criză de sinceritate nestăvilită. Amintirile trecutului, înşirate ca soldaţii la paradă, mi se înfăţişau cu putere în conştiinţă. Nu-mi rămânea decât să aleg.

          Stăpân pe gândirea şi pe vocabularul meu, sprijinit de o experienţă puţin comună, mă simţeam în stare să arăt limpede realitatea. Aşa sunt totdeauna şireteniile şi capcanele lui John Barleycorn; el biciueşte inteligenţa, ne face să întrezărim o altă realitate şi aruncă o lumină cu răsfrângeri purpurii în monotonia zilelor noastre.

          Începui să-i schiţez lui Charmian viaţa mea, căutând să explic cum mi s-a dezvoltat fiinţa.

          — N-am fost niciodată dintre acei alcoolici ereditari, predispuşi la băutură prin constituţia lor organică. Am fost, dimpotrivă, foarte normal. Este adevărat totuşi, că am ajuns să mă obişnuiesc singur cu alcoolul, dar cu câtă greutate! Prima oară mi s-a părut dezgustător şi mi-a dat greţuri mai rău decât cea mai afurisită doctorie. Chiar şi astăzi îmi displace, şi dacă îl beau, fac aceasta pentru acţiunea lui stimulentă, lucru de care nu-mi dădeam seama între cinci şi douăzeci şi cinci de ani.

          Aşadar, organismului meu i-а trebuit o deprindere îndelungată, până ce i-am impus o oarecare toleranţă pentru alcool şi am ajuns să simt în adâncurile fiinţei mele setea de băutură.

          Îi mărturisii lui Charmian primele mele beţii, primele mele revolte, insistând mai ales asupra uşurinţei cu care îmi puteam procura această otravă. Nu numai că o găseam pretutindeni, dar toate ocupaţiile din tinereţea mea mi-au scos-o în cale. Vânzător de ziare pe străzi, marinar, miner, rătăcitor al ţinuturilor îndepărtate, constatai că pretutindeni unde se adună oameni pentru a schimba idei, râsete şi provocări între ei, sau pentru a uita de monotonia nopţilor istovitoare, se găsesc fără excepţie în faţa unui pahar cu alcool. Cârciuma rămâne un loc de întâlnire unde oamenii se adună cum odinioară primitivii se adunau în jurul focului din tabără, sau la intrarea peşterii.

          Îi amintii lui Charmian de ciudatele adăposturi pentru bărci din insulele meridionale ale Pacificului, pe care nu le putuse vedea niciodată; de canibalii cu părul creţ, ce se strângeau să se îmbete şi de femeile lor care, sub pedeapsa cu moartea, n-au dreptul să calce în acel loc socotit sacru. Numai prin faptul că am fost atras de cârciumă, am scăpat în tinereţe de influenţa femeilor şi am pătruns în societatea generoasă a bărbaţilor. Toate căile duceau într-acolo. Aici se adunau miile de fire nevăzute ale aventurii, pentru a se răspândi apoi spre toate zările lumii.

          — Pe scurt, spusei eu terminând lungul discurs, numai uşurinţa de a-mi procura alcoolul, pe care l-am găsit pretutindeni, m-a făcut să-i prind gustul. Niciodată nu mi-a păsat de această otravă; am râs chiar de ea, şi totuşi, iată-mă în prezent posedat de demonul băuturii Da, i-au trebuit douăzeci de ani pentru a prinde rădăcini în mine şi alţi zece în care a crescut necontenit. Satisfacerea sa este departe totuşi de a avea un efect plăcut asupra mea. Sunt o fire sănătoasă, un om mai întotdeauna vesel dar când mă aflu în tovărăşia lui John Barleycorn sufăr cele mai aprige torturi; sunt pesimist şi văd totul în negru. Şi totuşi, mă grăbii să adaug (mereu sunt gata să adaug câte ceva), trebuie să-i dau dreptul său lui John Barleycorn. Prin el suntem puşi în faţa realităţii crude, căci el dezminte pretinsele adevăruri stabilite de noi, acele minciuni convenţionale ale vieţii, care o fac mai suportabilă.

          — Bine, dar aceste realităţi nu sunt deloc favorabile vieţii, spuse Charmian.

          — Foarte adevărat, ripostai eu. Şi aici stă tot răul. John Barleycorn este un bun tovarăş al morţii, şi de aceea am votat pentru reformă: privind în urmă, la felul cum s-a dezvoltat fiinţa mea, am descoperit că numai uşurinţa cu care am reuşit să-mi procur alcool m-a făcut să-i prind gustul. Vezi tu, comparativ, se nasc pretutindeni alcoolici într-o generaţie, dacă înţelegem prin alcoolici pe cei al căror organism simte întotdeauna o nestăvilită nevoie de băutură. Marea majoritate a sclavilor săi nu numai că se nasc fără dorinţa alcoolului, dar îi dezgustă prezenţa lui. Nici după primul pahar de vin şi nici după altele o sută, gustul pentru el nu este trezit. Au învăţat să bea aşa cum se învaţă fumatul (cu toate că e mult mai uşor să începi să fumezi decât să bei), şi aceasta, numai din pricina uşurinţei cu care se poate procura această otravă. Femeile, numai ele, au înţeles adevărul: ele sunt soţii, surori şi mame, iar votul lor va fi dat pentru prohibiţie. Odată stăvilită uşurinţa de a-şi procura alcool, generaţiile viitoare nici nu vor simţi existenţa acestei constrângeri. Fără acest flagel, tinerii vor fi mult mai viguroşi, iar vitalitatea celor chemate să fie mame va fi neasemuit mai mare.

          — De ce nu scrii toate acestea pentru cei ce vor veni? mă întreabă Charmian. De ce să nu arăţi soţiilor, surorilor şi mamelor felul în care vor trebui să voteze?

          — Memoriile unui alcoolic”, rânjii eu larg. Mai precis, John Barleycorn era cel care-şi arăta caninii, căci aşezat la aceeaşi masă cu mine, ascultase flecăreala mea filosofică şi după cum se ştie, una din plăcerile lui obişnuite este să prefacă surâsul în rânjet.

          — Nu, spune Charmian, neţinând seama dinadins de grosolănia lui John Barleycorn, aşa cum s-au învăţat să facă multe femei, – tu nu te-ai născut alcoolic şi nici cu vreo înclinare puternică spre băutură: n-ai făcut decât să te obişnuieşti în silă cu alcoolul şi să-l cunoşti pe John Barleycorn de la început, ca pe cel mai aprig duşman. Scrie aşadar toate acestea şi intitulează-le „Spovedania unui beţiv”.