3. Procesul de învățământ - sistem și funcționalitate
a) Procesul de învățământ: concept, structură, funcții, dimensiuni, caracteristici, procesualitate internă, modele explicativ-interpretative. Procesul de învățământ ca interacțiune dinamică între predare, învățare și evaluare
b) Condiții și factori de creștere a eficienței procesului de învățământ. Organizarea activității didactice la nivelul clasei, inclusiv în regimul simultan și în mediul virtual
c) Procesul de învățământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învățământ specializat în proiectarea și realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concepte operationalizabile la nivelul activităților didactice educative desfășurate de regulă, în mediul școlar (S. Cristea)
Structura - poate fi analizată la diferite niveluri de referință:
a) nivelul de organizare al procesului de învățământ poate fi analizat în sens macrostructural și în sens microstructural.
În sens macrostructural, nivelul de organizare al procesului de învățământ depinde de structura de organizare a sistemului de învățământ, respectiv de modul de organizarea al sistemului de învățământ pe trepte și cicluri școlare, pe discipline școlare concepute mono și interdisciplinar.
De asemenea, organizarea procesului de învățământ, la nivel macro, depinde de structura cantitativă și calitativă a anului școlar.
Structura cantitativă a anului școlar vizează: numărul de zile rezervate pentru școală, vacanțe și numărul de ore stabilit pe discipline/anual, semestrial, săptămânal, pe module de studiu, pe capitole, pe subcapitole, pe grupuri de lecții etc.
Strucutra calitativă a anului școlar vizează logica organizării disciplinelor pe semestre sau trimestre școlare, raporturile dintre timpul școlar și vacanțele școlare, dintre activitățile școlare și activitățile extrașcolare, dintre etapele de sistematizare a învățării și cele de evaluare finală, deschiderile spre interdisciplinaritate, educația permanentă și autoeducație, etc.
În acest sens microstructural, nivelul de organizare a procesului de învățământ depinde de formele de activități adoptate. Din această perspectivă, procesul de învățământ include forme de organizarea a activității și forme de realizare a activității.
b) nivelul acțiunilor principale realizate în cadrul procesului de învățământ vizează activitatea de instruire proiectată de profesor și cea de învățare, realizată de elev, ca efect direct și indirect al instruirii.
c) nivelul componentelor de bază ale procesului de învățământ implicate în proiectarea, realizarea și dezvoltarea oricărei activități de instruire vizează obiectivele-conținutul-metodologia-evaluarea, în calitatea acestora de componente fundamentale, implicate în proiectarea, realizarea și dezvoltarea oricărei activități de instruire/educație.
Funcțiile procesului instructiv-educativ pot fi:
- instructive, de comunicare a valorilor și produselor culturale, științifice prin susținerea cunoașterii lor de către elevi, fie în mod senzorial-perceptiv, fie în mod rațional, teoretic, prin crearea situațiilor adecvate de predare-învățare;
- formative, de transportare, deplasare psihologică și culturală a elevilor, de pregătire pentru integrare continuă în viața socială, profesională, de dezvoltare axiologică.
- manageriale ce constau în proiectarea, conducerea, aplicarea și evaluarea eficienței programelor educaționale pe termne lung (necesar parcurgerii nivelșurilor sistemului) mediu (pe semestre/ani școlari) și scurt (pe activități didactice).
B. Funcțiile procesului instructiv-educativ după F. Buchberger, 1999):
► funcția de predare;
► funcția de invățare;
► funcția de evaluare
C. Funcțiile procesului instructiv-educativ după Dragu A:
► Funcțiile generale
a) Funcția centrală a procesului de învățământ vizează consecința de maximă generalitate-formarea/dezvoltarea personalității elevilor prin activitatea de instruire, realizată în mediul școlar în perspectiva integrării lor sociale.
b) Funcția principală (culturală) vizează formarea/dezvoltarea personalității elevilor prin valorile culturii generale, morale, tehnologice și economice transmise, receptate, interiorizate și aplicat în contextul instruirii școlare.
Dimensiunea procesului de învățământ reflectă resursele abordării sistemice a activității
a) dimensiunea funcțională reflectă legătura acestuia cu sistemul de învățământ prin intermediul finalităților educației: relevanța lor socială în proiectarea globală a învățământului, consistența psihologică a obiectivelor programelor școlare, deducerea creativă a obiectivelor operaționale ale activităților concrete, calitatea structurii sistemului, a relației între intrările în sistem și rezultattele obținute;
b) dimensiunea structurală vizează resursele pedagogice angajate, relațiile școlii cu alte medii educaționale, resursele materiale și umane, financiare, informaționale, temporare;
c) dimensiunea operațională vizează activitatea calitativă, didactică a profesorului, pe termeni de acțiune concretă în predare-învățare-evaluare, în realizarea calitattică a obiectivelor, prin conținuturi și metodoligii specifice (S.Cristea)
Caracteristici generale ale procesului de învățământ vizează:
a) interacțiunea subiect (învățător) - obiect (elev, receptor) pentru contruirea unui repertoriu comun pentru îngelegerea mesajelor, cu antrenarea empatiei pedagogice prin comunicarea didactică. Aceasta depinde de scopul activității, de perosnalitatea învățătorului, de stilul educațional;
b) unitatea informativ-formativ, în baza legăturii functionale între conținutul acțiunii didactice și efectele lui pshihologice, prin respectarea legii procesului de învățământ, prin medierea pedagogică a cunoașterii științifice, prin adaptarea discursului pedagogic;
c) autoreglarea activității învățătorului în funcție de răspunsul elevului prin conexiune inversă.
Procesualitatea internă
Procesul de învățământ este un ansamblu de actiuni exercitate în mod conștient și sistematic de către educatori asupra educaților într-un cadru instituțional organizat în vederea formării perosnalității acestora în concordanță cu cerințele idealului educațional.
Între acțiune, ca proprietate internă a procesului de învățământ și produsul său, formarea personalității, se stabilește o relație de concordanță, impusă de folosirea și aplicarea unor norme și legități psihopedagogice, de către educator.
Atunci notele definitorii ale procesului de învățământ sunt:
- caracterul bilateral (interactiunea reciprocă profesor-elev);
- unitatea informarea-formare, între transmiterea de cunoștințe variate și dezvoltarea biopsihosocială a personalității educatorului;
- abordarea ca sistem cu autoreglare, ca bază a modului de funcționare;
- interpretarea ca proces de cunoaștere, ca finalitate generală a procesului.
Modele explicativ-interpretative
Principalele modele de abordare ale procesului de învățământ, după opinia profesorilor Ioan Cerghit (1992) și Ioan Neacșu (2000)
1. în modelul interactiv: accentuează interacțiunea dintre predare-învățare-evaluare
2. modelul sistemic: elementele procesului de învățământ se află într-o strânsă interdependență;
3. modelul informațional: care sunt principalele categorii de informații care influențează sau distorsionează procesul de învățământ
4. modelul cibernetic; accentuează rolul mecanismelor de feed-back; de conexiune inversă pentru reglare;
5. modelul comunicațional: are ca obiect de studiu comunicarea educațională cu toate componentele și caracteristicile sale;
6. modelul câmpului educațional/al spațiului de instruire: în spațiul de instruire intervin variabile care condiționează rezultatele învățării;
7. modelul situațiilor de instruire: explotează contextul învățării; elevul se află într-o rețea de relații cu conținuturile; variabile aunt dinamice multifactoriale.
Procesul de învățământ ca interacțiune dinamică dintre predare-învățare și evaluare
Predarea, învățarea și evaluarea reprezintă principalele componente ale unui proces de învățământ, atunci când este analizat sub aspect operațional. Prima se referă la activitatea profesorului, a doua la activitatea elevilor, a treia îi angajează pe cei doi poli ai educației (profesorul și elevul), în egală măsură.
Procesul de învățământ reprezintă o interacțiune dinamică dintre trei elemente: predare, învățare, evaluare, dintre conduitele pedagogice ale subiectului acțiunii și modalității de implicare sau de răspuns ale elevilor, în vederea realizării unei congruențe și armonii între componente. Interacțiunea predare-învățare-evaluare se realizează prin strategii și metode didactice activ-participative, care asigură dezvoltarea capacităților intelectuale, a aptitudinilor și a atitudinilor.
Relațiile dintre predare-învățare-evaluare în sistemul actual de învățământ sunt următoarele:
- cele trei componente sunt funcțiile, laturile esențiale ale procesului de învățământ, astfel relația dintre ele este una complementară, ce trebuie privită în sistem;
- relația între acțiunile învățătorului (de predare) și acțiunile elevilor (de învățare) este mereu orientată către realizarea scopurilor, obiectivelor curriculare la un nivel calitattiv cât mai înalt. dar (evaluarea), pentru a produce apoi proiectarea, realizarea, corectarea, ameliorarea, schimbarea modului de acțiune (reglarea, autoreglarea). Astfel, relația poate fi una de interdependență, acestea reprezentând un tot unitar.
- în procesul de învățământ, cunoașterea se realizează pe fondul interacțiunilor multiple și neunivoce între predare și învățare, între activitatea învățătorului și a elevului. Conținutul lucrta și asigurat prin predare devine ulterior, prin învățare, o achiziție personală a elevului.
b) Condiții și factori de creștere a eficienței procesului de învățământ
Eficiența înseamnă focalizarea pe calitatea rezultatelor, dar acestea sunt raportate la obiective, la condițiile create, la resursele antrenate, la conținuturile vehiculate, la metodologiile folosite, la gestionarea timpului școlar, la apelul la noile tehnologii informaționale, la asigurarea unui management de succes al procesului la clasă, la nivelul pregătirii profesorului, la modul de evaluare, s.a
Proiectarea pedagogică fiind o acțiune de orientare și pregătire a activității instructiv-educative, este cea dintâi condiție de creștere a eficienței procesului de învățământ. În acest scop ea trebuie realizată respectând anumite etape și operații integrate în programul de instruire.
Pertinența curriculumului poate fi și ea o condiție de creștere a eficienței procesului de învățământ. Astfel, curriculumul trebuie să fie unul pertinent, elaborat în raport cu finalitățile și cu necesitatea de a asigura educația permanentă. Pertinența curriculumului este chair unul dintre criteriile de selecție a acestuia. Ea poate fi înțeleasă și în raport cu aspirațiile indivizilor.
Coerența, calitatea și armonizarea componentelor structurale :
Componentele structurale și funcționale ale procesului de învățământ dobândesc relevanță doar în interacțiuni într-un sistem care are în centru elevii cu nevoile lor și cu o continuitate dinamică. Obiectivele devin criterii de evaluare, iar rezultatele elevilor baza noilor obiective.) Pentru ca sistemul să fie eficient, el trebuie să se caracterizeze prin coerență și continuitate .
Realizarea coerenței componentelor procesului de învățământ se realizează prin :
1. Legătura strânsă dintre obiective și conținut determină tipul lecției , strategia didactică necesară, formele de predare, mijloacele și modalitățile de evaluare;
2. Gradul de organizare a activităților instructiv - educative, concretizarea într-un management școlar bun, planificări și programe bine alcătuite;
3. Calitatea vieții școlare se manifestă în lecții și activități cu caracter creativ, în calitatea performanțelor obținute de elevi, în ordine, disciplină
4. Competențele științifice de specialitate ale profesorilor, aptitudinile lor psihopedagogice și metodice, conștiința profesională, receptivitatea față de nou;
5. Calitățile intelectuale ale elevilor, frecvența la cursuri, pregătirea ritmică a lecțiilor, folosirea unor metode raționale de învățare.
PERSONALITATEA PROFESORULUI
Presupune o serie de calități determinate de specificul și complexitatea muncii pe care o desfășoară.
Calitățile dezirabile personalității profesorului determină progresul sociocultural și spiritual al unui învățământ democratic. El contribuie la creșterea eficienței învățământului instructiv - educativ. Aceste calități determină sporirea rolului său formativ, activ, creativ, de organizator și de
conducător al procesului de formare, de pregătire multilaterală pentru muncă și viață a noilor generații .
Calitățile și trăsăturile de personalitate necesare unui bun profesor sunt :
► Umanism – sensibilitate față de problemele vieții
► Responsabilitate socială
► Conștiinciozitate, seriozitate în pregătirea activităților didactice, punctualitate, sociabilitate, simțul datoriei.
Trăsături de voință și caracter :
► Fermitate, hotărâre, perseverență, respect , obiectivitate în aprecierea elevilor
► Pasiune pentru meseria de profesor și comportament civilizat
► Exigență echilibrată, modestie
► Cultură generală pentru a preda interdisciplinar
Aptitudinea pedagogică = ansamblul de calități necesare unei persoane în vederea exercitării profesiunii de educator. (competențe : profesionale, psihopedagogice, morale și socio–relaționale).
STILUL EDUCAȚIONAL = o sinteză de calități, capacități și componente educaționale, manifestate în modalități de proiectare, organizare, desfășurare și evaluare a activităților instructiv-educative.
TIPOLOGIA STILURILOR
► În plan vertical – individuale ( identitatea fiecărui profesor)
– grupale (profesori cu particularități stilistice asemănătoare
► În plan orizontal : în funcție de criterii ca : orientarea conținuturilor, structura de comunicare
După eficiența învățării și satisfacție :
► Stil centrat pe profesor (profesorul domină, deține integral controlul acțiunilor)
► Stil centrat pe elev (profesorul permite elevilor să ia decizii în privișa organizării și conducerii învățării)
După structura de personalitate a profesorului :
– Apropiat sau distant
– Metodic, sistematic sau neorganizat
– Stimulativ sau rutinar
Stilul cel mai eficient este cel optim în raport cu condițiile date.
Elemente de curriculum ascuns
Curriculumul ascuns reprezintă experiențele neintenționate ale elevilor, care nu corespund obiectivelor explicite de instruire și educație și nici conținuturilor curriculare sau metodelor din programa oficială, dar care influențează socializarea școlară a elevilor.
– Poate reprezenta experiența de învățare care provine din mediul psiho-social și cultural al clasei de elevi
– Are în vedere obiective și procese neexprimate în documentele curriculare oficiale , dar prezente în organizarea activității didactice, la nivelul comportamentului didactic al partenerilor la educație sau la cel al conținuturilor.
Toate acestea au un rol hotărâtor în creștere eficienței procesului de învățământ dacă sunt alese și utilizate într-un mod optim, pliabil pe necesitățile și particularitățile individuale ale elevilor.
descarca materialul in format word de la atasamente
