AnnaE
#0

 

 

Autoarea acestei cărţi nu dă sfaturi medicale şi nu prescrie folosirea vreunei tehnici ca formă de tratament pentru probleme fizice, emoţionale sau medicale în lipsa sfatului medicului, direct sau indirect. Intenţia autoarei este doar să ofere informaţii de natură generală, care să îl ajute pe cititorul aflat în căutarea stării de bine - emoţională şi spirituală. În eventualitatea că foloseşti independent informaţia conţinută în cartea de faţă, acesta fiind dreptul tău constituţional, autoarea şi editura nu îşi asumă niciun fel de responsabilitate pentru acţiunile tale.

 

 

 

 

 

 


 

         Te rog să reţii!
 

         Această carte sintetizează informaţii din numeroase surse şi puncte de vedere, inclusiv aparţinând ştiinţei medicale moderne, medicinei chinezeşti străvechi, naturopatiei, precum şi din studiile personale ale autoarelor, din observaţie şi experienţă. Concluziile exprimate în ea le aparţin autoarelor.
 

          Dieta pentru un Organism Ecologic este o carte scrisă şi publicată cu intenţia de a deveni o sursă de informare şi un ghid educaţional, atât pentru specialişti, cât şi pentru nespecialişti. Nu trebuie folosită ca substitut al recomandărilor medicului. Asigură-te că ai sprijinul unui medic care cunoaşte importanţa dietei pentru vindecare şi care are experienţă în tratarea complexului de afecţiuni asociate candidozei şi altor afecţiuni imunitare. Deşi sprijinim Dieta pentru un Organism Ecologic şi recomandările asociate ei, ar trebui să iei o decizie pe baza tuturor informaţiilor disponibile, ştiind că ţie îţi revine responsabilitatea de a-ţi direcţiona propria viaţă şi propria sănătate.

 

PREFAŢĂ
 

         Această carte este pentru...
 

  • Oamenii care prezintă simptomele unui sistem imunitar slăbit şi care vor să-şi stimuleze imunitatea.

  • Specialiştii din domeniul holistic al îngrijirii sănătăţii ai căror pacienţi suferă de candidoză sau de alte deficienţe ale sistemului imunitar. Pacienţilor voştri le va merge foarte bine cu Dieta pentru un Organism Ecologic şi vor avea mai mult de câştigat de pe urma şedinţelor pe care le parcurgeţi împreună.

  • Medicii care prescriu antibiotice, pilule contracepţionale, radioterapie, chimioterapie, terapii cu cortizon, steroizi etc. Dieta pentru un Organism Ecologic îţi va ajuta pacienţii să evite dezvoltarea excesivă a bacteriilor nocive în cursul terapiei, iar pe urmă îi va ajuta să-şi refacă ecosistemul intern şi să prevină îmbolnăvirile ulterioare.


         Ar trebui să citeşti această carte dacă...
 

  • Bănuieşti sau ştii că suferi de candidoză, de sindromul oboselii cronice, de cancer, de SIDA sau de alte deficienţe ale sistemului imunitar.

  • Ai alergii alimentare cunoscute sau suspectate, ori te confrunţi cu probleme digestive frecvente.

  • Ai erupţii cutanate frecvente, suferi de constipaţie sau de pe urma sindromului premenstrual.

  • Eşti sâcâită de dureri de cap, de dureri musculare sau articulare. Ai senzaţia că eşti permanent obosită, nervoasă sau deprimată, ori ţi se pare că ai o memorie foarte slabă.

  • Eşti sensibilă la mirosul de tutun, de parfum sau la alte mirosuri chimice.

  • Ai luat pilule anticoncepţionale.

  • Ai fost chinuită şi te-ai simţit frustrată de simptome care persistă indiferent ce ai face ca să scapi de ele.

  • Ai antecedente de consum de medicamente, inclusiv abuz de antibiotice sau de droguri ilegale.

  • Vrei să le asiguri sănătatea copiilor şi celorlalte persoane dragi.

  • Vrei să previi îmbolnăviri majore care nu se manifestă decât la ani de zile după ce au fost puse seminţele: cancer, SIDA, afecţiuni cardiace.
 

         Candidoza şi asocierea ei cu SIDA, cancerul,
         oboseala cronică şi alte tulburări imunitare

 

         Bun-venit la Dieta pentru un Organism Ecologic, un mijloc dovedit de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de eliminare a simptomelor candidozei - creşterea populaţiilor de fungi. Câtă vreme în organismul tău există o creştere a acestor populaţii, sistemul imunitar este într-atât de copleşit, încât nici măcar nu poate începe să-şi îndeplinească atribuţiile reale, adică să lupte împotriva unor invadatori cum ar fi HIV şi herpes, ori împotriva creşterii rebele a unor grupuri de celule (cancer). Candidoza reflectă faptul că sistemul imunitar se află în stare de asediu; şi până nu aduci candidoza sub control prin dietă, odihnă, mişcare şi o atitudine hotărâtă, nu pot fi înfrânte nici alte afecţiuni provocate de compromiterea sistemului imunitar. Trebuie să ne concentrăm asupra candidozei ca prim pas în ameliorarea imunităţii. Prin urmare, deşi această carte e scrisă special pentru persoanele care suferă de candidoză, la fel de valoroasă este şi pentru persoanele care suferă de afecţiuni asociate unui sistem imunitar compromis.

          Dieta pentru un Organism Ecologic (sau, simplu, „Dieta") îţi oferă un cadru pentru tot restul vieţii. Îţi asigură instrumentele de bază ce te vor ajuta să-ţi refaci şi să-ţi menţii echilibrul şi vitalitatea pe care le merită organismul tău. Dieta este în spiritul naturii, nu împotriva acestuia. Îţi întăreşte imunitatea. Ea poate să întreţină un sentiment mai accentuat de calm în viaţa ta, punându-ţi la dispoziţie recomandări şi principii clare.

         Înseamnă asta că nu vei mai mânca niciodată pizza, hamburgeri sau deserturi? Nu neapărat! În forma ei cea mai strictă, terapeutică, Dieta este concepută pentru a vindeca un dezechilibru interior grav, care ameninţă viaţa. Dacă ai voinţa de a o respecta timp de trei luni până la un an (în funcţie de severitatea dezechilibrului), te vei face bine... suficient de bine încât să mănânci din nou asemenea preparate (chit că nu în exces). În lupta cu candida pentru refacerea stării de sănătate, vei deveni mai receptivă la nevoile organismului tău. Vei afla ce anume suportă şi ce anume nu suportă el şi vei începe să apreciezi valoarea unei alimentaţii sănătoase. Vei adapta Dieta la stilul tău de viaţă, inventându-ţi propriile reţete şi combinaţii preferate de alimente. Te vei delecta chiar şi cu deserturile speciale pe care le-am creat.

La început, Dieta limitează alimentele pe care le poţi mânca, dar, pe măsura îmbunătăţirii stării de sănătate, poţi să încerci o varietate mai mare de alimente sănătoase. Abaterea ocazională de la consumul acestor alimente nu-ţi va mai provoca răul pe care ţi-l provoacă acum. Dacă reapar unele simptome, vei fi în stare să revii la Dieta de bază şi să te repui pe picioare.
 

         Ponturi pentru citirea şi stăpânirea
         Dietei pentru un Organism Ecologic

 

         În aceste pagini vei găsi o mulţime de informaţii! Te va entuziasma faptul că vei primi răspunsuri la motivele de îngrijorare pe care ţi le dă starea ta de sănătate - dar probabil că vei fi copleşită de toate lucrurile pe care trebuie să le ştii şi să le pui în practică atunci când începi Dieta. Nu-ţi face griji - toate se vor aşeza la locurile lor din momentul în care vei începe să experimentezi alimentele din Dietă.

         Citeşte cartea de la un capăt la celălalt, subliniind ideile şi acţiunile pe care le consideri importante. Pe urmă, după ce termini de citit şi începi Dieta, întoarce-te şi subliniază cu o culoare diferită, deoarece vei avea un alt punct de vedere.

         Este posibil să constaţi că unele informaţii se repetă în diferite capitole şi secţiuni. Asta deoarece noi credem că este suficient de important să fie scoase în evidenţă în mai multe locuri. Şi-acum, te rugăm să ne permiţi să ne prezentăm şi apoi să începem...