Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă subiect rezolvat literatura română titularizare
Redactați un eseu de minimun 500 de cuvinte în care să prezentați în care să prezentați evoluția relației dintre două personaje din basmul cult Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă.
În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:
— prezentarea a trei concepte operaționale de construcție a discursului narativ din basmul cult selectat, semnificative pentru tipologia personajelor alese (de exemplu:acțiune, temă, momentele subiectului, incipit, final, repere spațiale, repere temporale);
— evidențierea relației dintre două personaje, prin raportare la conflictul/conflictele din basmul cult dat;
— prezentarea a două secvențe/episoade semnificative pentru evoluția relațiie dintre cele două personaje.
REZOLVARE SUBIECT
Basmul Povestea lui Harap-Alb este considerat cea mai reușită creație fantastică a șui Ion Creangă, fiind văzut de O. Bârlea:„cel mai frumos basm al lui creangă și din întreaga noastră literatură”.
Basmul Povestea lui Harap-Alb a fost publicat în revista Convorbiti literare, în august 1877. Basmul este o operră epică în proză care dezvoltă tema luptei dintre bine și rău, la care iau parte personaje simbolice sau care au trăsături fantastice, supranaturale. Creația are un rrol didactic și moralizator.
Conținutul operei lui Ion Creangă dezvoltă mai multe teme, tema principală este luptta dintre binne și rău iar tema secundară este aceea a maturizării eorului, textul devenind, prin relatarea aventurilor eroului, care se pregătește să devină împărat, un Bildungsroman. Cele două personaje principlae sunt, totdată protagonist și antagonist și ele dau viață principiilor etice antagoniste din basm, binele și răul. Rolul Spânului este complex în basmul lui Creangă, el fiind imaginea răului necesar erijându-se într-un fel de pedagog sever, care îl supune pe mezinul craiului la probe dificile, destinate să-l călească și să-l formeze pentru rolul de împărat. Conflictul principal al basmului, de ordin exterior, se desfășoară între Spân și Harap-Alb. Protagonistul duce, în același timp, o liptă interioară, cu sine, pe parcursul drumului, conflict latent care îl va conduce de la statutul de novice la cel dorit, de candidat pentru împărăție.
Deși cele două personaje se suprapun pe categoriile etice obișnuite din basm, ele reproduc structuri caracteriale mai apropiate de realitatea umană, întrucât, Harap-Alb nu este o întruchipare absolută a binelui, având defecte și slăbiciuni omenești, iar Spânul prezintă și o trăsătură pozitivă, fiind maestrul spiritual, cu rol benefic în evoluția lui Harap-Alb.
Acesta din rumă este un personaj rotund, tridimensional, surprins în evoluție pe parcursul acțiunii, în timp ce Spânul etse un personaj plat și care nu-și modifică statutul social pe parcursul textului.
Mijloacele de caracterizare utilizate în construcția celor două personaje sunt de tip direct, prin intervențiile naratoriale în text sau prin observațiile celorlalți actanți. Caracterizarea indirectă domină discursul naratorial și se dovedește utilă în construirea portretului complex al protagonistului. Indirect, Harap-Alb este analizat prin inetrmediul faptelor, gesturilor, atitudinilor sale și prin intermediul interacțiunii cu celelalte personaje.
Basmul prezintă drumul spiritual al protagonistului. Profund umanizat, portretul lui Harap-Alb este alcătuit din lumini și umbre, din calități și defecte. La începutul acțiunii, defectele sale morale sunt mai numeroase, prevalând asupra calităților. La finalul basmului, termenii acestei proportii se inversează. La început, Harap-Alb este naiv și impulsiv, are reacții necugetate, este agresiv și se sperie ușor. Ceea ce îl salvează, este mărinimia pe care o arată bătrânei cerșetoare și vonța de a dovedi că este mai curajos decât frații săi.
Travesarea probelor, din ce în ce mai grele, pe măsură ce protagonistul avansează în povestea proprie, îi aduce calitățile necesare dobândirii statutului de moștenitor de drept al unchiului său și de împărat. O dovadă a maturizării sale se observă în momentul în care se împrietenește cu cele cinci ființe supranaturale, intuind că-i vor fi de ajutor. Tânărul percepe la nivel profund oamenii și lucrurile, trecând de înfățișarea lor grotească.
Relația dintre protagonist și antagonist începe în momentul în care fiul craiului „boboc de felul lui” se rătăcește în pădurea-labirint. Episodul semnificativ pentru stabilirea relației fintre cei doi este momentul fântânii. Mezinul craiului acceptă tovărășia Spânului, pentru a ieși din pădure, dar este păcălit, când coboară în fântână. Această descindere este simbolică, pentru că tânărul intră ca un fecior de crai aninim și iese cu numele oferit de Spân, Harap-Alb, nume care nu mai subliniază o identitate, ci denumește statutul celui care acceptă de bunăvoie, ca o condiție intrinsecă a învățării, rolul social de novice. Eroul acceptă, bănuind, asemenea omului simplu, din popor, că și „răul este bun la ceva”. Jurământul din fântână conține și condiția eliberării, care înseamnă sfârșitul inițierii.
În finalul basmului se pune capăt relației dintre cei doi, Spânul îl omoară pe Harap-Alb, pentru vina de a fi încălcat jurământul; Spânul, la rândul lui etse ucis de calul lui Harap-Alb, ca semn că inițierea s-a încheiat. Fata îl învie pe Harap-Alb, care își primește, după acest lung drum al inițierii, răsplata promisă: împărăția și pe fata iubitp.
Întraga călătorie a lui Harap-Alb este un drum al evoluției interioare, al maturizării; în această odisee a eroului, rolul precumpănitor îl deține Spânul care-l supune la probe grele, provocându-l să-și depășească limitele. Caracterul de basm cult și de bildungroman este vizibil prin complexitatea relației dintre cei doi protagoniști.
