Recent Posts
'geaba esti mare si nuca nu te ajuta...ramai pacal...
Fisa de intelegere a textului - portofoliu
...
Ursul pacalit de vu...
Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel m...
Ursul pacalit de vulpe - Ion Creanga
Era odata ...
Fata babei si fata mosneagului - Ion Creanga
...
Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă
Acum cică...
Amu cică era odată într-un sat un băetan, care n-a...
Posts
Ursul păcălit de vulpe
Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.
Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.
– Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.
Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: “Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.
Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea.
După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine…şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta…re-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
– Bună masa, cumătră! Ti!!! da’ ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta…re! mi-i poftă!
– Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci.
– Învaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde peştele.
Atunci vulpea rânji dinţii şi zise: Alei, cumătre! da’ nu ştii că nevoia te duce pe unde nu-ţi e voia şi te-nvaţă ce nici gândeşti? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci peşte? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ţi coada-n apă şi stăi pe loc, fără să te mişti, până despre ziuă; atunci smunceşte vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte, poate îndoit şi-ntreit de cât am scos eu.
Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei şi-şi vâră-n apă toată coada!
În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheţa limba-n gură şi chiar cenuşa de sub foc. Îngheaţă zdravăn şi apa din băltoagă, şi prinde coada ursului ca într-un cleşte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei şi de frig, smunceşte o dată din toată puterea. Şi, sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne făr’ de coadă!
Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din bizunie şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi când văzu pe urs că vine făr’ de coadă, începu a striga:
– Hei cumătre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămâie peşti în baltă?
Ursul, auzind că încă-l mai ie şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială… Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: “Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac…” Iar când anina cârligul de copac, ea striga: “Valeu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!”
În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Şi iaca aşa a rămas ursul păcălit de vulpe!
Ursul pacalit de vulpe de Ion Creanga (varianta adaptata)
Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă duă hrană și nu găsise nicăieri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.
Șezând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea ridică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi.
– Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă.
Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, striga la boi: -Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu sufla, zice: -Bre! da cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasă cațaveică am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoi! Zicând așa, apucă vulpea de după cap și, târând-o până la car, se opintește și o aruncă deasupra peștelui. Apoi striga la boi: „-Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.
Țăranul mergea pe lângă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute, ca să ajunga degrabă acasă și să ia pielea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul mâna, carul scârțaia, și peștele din car cădea.
Dupa ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine…! sare și ea din car și, cu mare graba, începe a strange peștele de pe drum. Dupa ce l-a strans grămadă, îl ia, îl duce la vizuina sa și începe a mânca, ca tare-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
– Bună masă, cumatră! Tii!!! da ce mai de pește ai! Dă-mi și mie, ca taa…re mi-i poftă!
– Ia mai pune-ți pofta-n cuiu, cumetre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ți-i așa de poftă, du-te și-ți moaie coada-n baltă, ca mine, și-i avea pește să mănânci.
– Învață-mă, te rog, cumătră, că eu nu știu cum se prinde peștele.
Atunci vulpea rânji dinții și zise: Alei, cumetre! da nu știi că nevoia te duce pe unde nu-ți e voia și te-nvață ce nici gândești? Ascultă, cumetre: vrei să mănânci pește? Du-te diseară la băltoaca cea din marginea pădurei, vâră-ți coada-n apă și stai pe loc, fără să te miști, până despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal și ai să scoți o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cât am scos eu.
Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaca din marginea pădurei și-și vârâ-n apă toată coada!
În acea noapte începuse a bate un vânt rece, de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheață zdravăn și apa din băltoaca, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozii și de frig, smucește o dată din toată puterea. Și, sărmanul urs, în loc să scoata pește, rămâne făr’ de coadă!
Începe el acum a mormăi cumplit și-a sări în sus de durere; și-nciudat pe vulpe ca l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ferească de mănia ursului. Ea ieșise din bizunie și se vărăse în scorbura unui copac din apropiere; și cănd văzu pe urs c vine făr’ de coadă, începu a striga:
– Hei cumetre! Dar ți-au mâncat peștii coada, ori ai fost prea lacom și-ai vrut să nu mai rămâie pești în baltă?
Ursul, auzind că încă-l mai ia și în ras, se înciudează și mai tare și se repede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig și începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, și să-i deie de cheltuială… Dar când apucă ursul de piciorul vulpei, ea striga: „Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, ca tragi de copac…” Iar când anina cârligul de copac, ea striga: „Văleu, cumetre! nu trage, că-mi rupi piciorul!”
În zadar s-a necăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Și iaca așa a rămas ursul păcălit de vulpe!
Fisa de intelegere a textului - portofoliu
Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă
1.Titlul poveștii
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2.Autorul poveștii
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3.Ce a făcut vulpea când a văzut carul cu boi ?
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
4.Ce a făcut ea cu peștele furat ?
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
5.Cum l-a învățat pe urs să prindă pește?
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
6.Citește cu atenție fragmentul următor, găsește și transcrie cuvintele care conțin grupurile de litere învățate:
“După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, sare și ea, din căruța și cu mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia și îl duce la vizuina sa și începe a mânca, că tare îi mai era foame!”
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7.Găsește opusul cuvintelor:
fuge………………………………….
începe……………………………….
iese…………………………………..
8.Ce învățătură ai desprins din text ?
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ __ _ _ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
descarcati atasamentul in format word de aici
povestea audio-video o gasiti aici...................https://latimp.eu/?s=ursul+pacalit+de+vulpe
'geaba esti mare si nuca nu te ajuta...ramai pacalit de ceva mai mic dar mai siret..Adica, marimea si muschii nu mai conteaza!
Ursul pacalit de vulpe - Ion Creanga
Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreaga dupa hrana și nu gasise nicairi. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului și se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mancare.
Șazand vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea radica puțin capul și, uitandu-se la vale, în lungul drumului, zarește venind un car tras de boi.
– Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndata iese de sub tufa și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moarta.
Carul apropiindu-se de vulpe, țaranul ce mana boii o vede și, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țaranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape și, vazand ca nici nu sufla, zice: Bre! da cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasa cațaveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicand așa, apuca vulpea de dupa cap și, tarand-o pana la car, se opintește ș-o arunca deasupra peștelui. Apoi striga la boi: „Hais! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.
Țaranul mergea pe langa boi și-i tot îndemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa și sa ieie pelea vulpii.
Însa, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țaranul mana, carul scarțaia, și peștele din car cadea.
Dupa ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine…șor! sare și ea din car și, cu mare graba, începe a strange peștele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a manca, ca ta…re-i mai era foame!
Tocmai cand începuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
– Buna masa, cumatra! Ti!!! da ce mai de pește ai! Da-mi și mie, ca ta…re! mi-i pofta!
– Ia mai pune-ți pofta-n cuiu, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ți-i așa de pofta, du-te și-ți moaie coada-n balta, ca mine, și-i avea pește sa mananci.
– Învața-ma, te rog, cumatra, ca eu nu știu cum se prinde peștele.
Atunci vulpea ranji dinții și zise: Alei, cumatre! da nu știi ca nevoia te duce pe unde nu-ți e voia și te-nvața ce nici gandești? Asculta, cumatre: vrei sa mananci pește? Du-te desara la baltoaga cea din marginea padurei, vara-ți coada-n apa și stai pe loc, fara sa te miști, pana despre ziua; atunci smuncește vartos spre mal și ai sa scoți o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cat am scos eu.
Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei și-și vara-n apa toata coada!
În acea noapte începuse a bate un vant race, de îngheța limba-n gura și chiar cenușa de sub foc. Îngheața zdravan și apa din baltoaga, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei și de frig, smuncește o data din toata puterea. Și, sarmanul urs, în loc sa scoata pește, ramane far de coada!
Începe el acum a mornai cumplit ș-a sari în sus de durere; și-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida în bataie. Dar șireata vulpe știe cum sa se fereasca de mania ursului. Ea ieșise din bizunie și se varase în scorbura unui copac din apropiere; și cand vazu pe urs ca vine far de coada, începu a striga:
– Hei cumatre! Dar ți-au mancat peștii coada, ori ai fost prea lacom ș-ai vrut sa nu mai ramaie pești în balta?
Ursul, auzind ca înca-l mai ie și în ras, se înciudeaza și mai tare și se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa încapa înlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig și începe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, și sa-i deie de cheltuiala… Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: „Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac…” Iar cand anina carligul de copac, ea striga: „Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!”
În zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Și iaca așa a ramas ursul pacalit de vulpe!